x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte 9 cărți de învelit inima și mintea

9 cărți de învelit inima și mintea

de Redacția Jurnalul    |    12 Ian 2024   •   06:20
9 cărți de învelit inima și mintea

Vă propun, astăzi, nouă titluri grele (la figurat, evident), alese să vă deschidă orizonturile cunoașterii, dar și să vă împrospăteze emoțiile. Pe cuvânt!    

1. Istoriile și scenariile de viitor ale educației

Autor: Jacques Attali

Editura: Polirom, 2024

Traducere: Magda Jeanrenaud

Deși s-a impus doar recent ca principal loc al transmiterii cunoștințelor, școala, confruntată cu tsunamiul creșterii demografice și al dezvoltării domeniului digital, se află actualmente în pragul imploziei. Sunt posibile două scenarii coșmarești ale viitorului. În unul dintre ele, din lipsă de resurse, trei sferturi din oameni vor fi în scurt timp lipsiți de școală și de cunoștințe. În celălalt, transmiterea cunoștințelor se va face în esență prin mijloace digitale, apoi genetice, către indivizi solitari. Prăbușirea în haosul barbariei și artificializarea pot fi însă evitate. Umanitatea are înțelepciunea și mijloacele necesare pentru a pune educația în slujba unei lumi mai pașnice și în armonie cu natura. Mai mult decât o istorie mondială a educației și o anticipare a viitorului ei, cartea lui Jacques Attali propune o serie de alegeri radicale, grație cărora omenirea va putea să supraviețuiască și să evolueze.

Jacques Attali (n. 1943), eseist, doctor în ştiinţe economice, a fost inclus de Foreign Policy Magazine printre primii 100 de intelectuali publici ai lumii. Dintre numeroasele sale volume: Meurtres, en toute intelligence, Diderot ou le bonheur de penser şi Présents parallèles. De acelaşi autor la Editura Polirom: Scurtă istorie a viitorului (2007, 2016), Cum să ne apărăm de crizele următoare (2019) şi Istoriile alimentaţiei. Ce va să zică a mânca? (2020).

2. Aproape surorile

Roman finalist la Prix Goncourt 2022

Autoare: Cloé Korman

Editura: Polirom, 2024

Traducere: Mădălin Roșioru

Trei surori de origine evreiască sunt plasate într-o familie adoptivă după deportarea părinților lor. Suntem în 1942, în Franța ocupată. Colaborarea regimului de la Vichy cu naziștii face posibilă deportarea și exterminarea a zeci de mii de evrei. Din lagărele de concentrare în familiile adoptive, de la Beaune-la-Rolande la Paris și la Drancy, Cloé Korman urmărește îndeaproape destinul acestor copile pe care ar fi trebuit să le cunoască, verișoare ale tatălui ei. Autoarea ne oferă o poveste plină de semnificații, care aruncă lumină asupra copilăriei, tema centrală a operei sale. Această poveste a inocenței distruse este totodată și cea a urmelor concrete ale regimului de la Vichy, ce rezidă încă în Franța zilelor noastre. 

Cloé Korman (n. 1983) a crescut într-o familie cu origini evreiești și poloneze, marcată de exilurile și persecuțiile din secolul XX. A studiat literatura anglo-saxonă și istoria artei la École Normale Supérieure de Lyon și a lucrat o vreme în cadrul Ministerului Culturii și Comunicației, înainte de-a se dedica scrisului. Primul ei roman, Les hommes-couleurs (2008), a fost distins cu Prix Valery Larbaud și Prix du Livre Inter. I-au urmat romanele Les Saisons de Louveplaine (2013), nominalizat la Prix Médicis, și Midi (2018), nominalizat la Prix Renaudot.

3. Călătorie în lumea formelor

Autor: Andrei Pleșu

Editura: Humanitas, 2023

Misterele cele mari - a spus un înţelept - nu stau în tărâmul nevăzutului; lăcaşul lor este, dimpotrivă, universul văzut. Să ne cufundăm deci în universul acesta pentru a regăsi, în ţesătura lui, substratul diafan care-l justifică. Ochiul va deveni astfel organul unei grandioase sinteze şi, nu peste multă vreme, vom fi îndreptăţiţi să proclamăm cu ceremonie: toate ale lumii sunt una prin „volubilitatea” privirii!

(Totul limpede, da?)

De remarcat că volumul de față, lucrarea de licență a studentului (la „Arte”) Andrei Pleșu, a văzut prima oară lumina tiparului în urmă cu cincizeci de ani (Editura Meridiane, 1974). Vechi, deci bun. 

4. Cărțile întregesc viața

Autor: Richard Dawkins

Editura: Curtea Veche, 2023

Traducere: Bogdan Ghiurco

Cartea debutează cu savuroasa conversație dintre Dawkins și astrofizicianul Neil deGrasse Tyson despre cum le putem schimba oamenilor modul de gândire, o binevenită introducere la temele majore abordate în continuare: evoluția omului, religia, ateismul, expansiunea universului, importanța studierii biologiei, intoleranța intelectuală… Autorul ne îndeamnă să punem la îndoială totul, să ne eliberăm de prejudecăți, să ne formăm o gândire critică și creativă.

Clinton Richard Dawkins (născut în 1941, Nairobi, Kenya) este un eminent etolog britanic și biolog evoluționist. Profesor la Catedra pentru Popularizarea Științei „Charles Simonyi” din cadrul Universității Oxford, din anul 1995 până în anul 2008, în prezent se află în fruntea Fundației Richard Dawkins pentru Rațiune și Știință.

Richard Dawkins s-a afirmat pentru prima dată în 1976, odată cu publicarea primei sale cărți, Gena egoistă, care promova o concepție despre evoluție centrată pe genă, și a introdus în vocabular termenul de memă, contribuind astfel la întemeierea domeniului memeticii.

5. Cum să oprești timpul

Autor: Matt Haig

Editura: Nemira, 2023

Traducere: Monica Șerban

Tom Hazard are un secret periculos. Poate că arată ca un bărbat de 41 de ani, dar din cauza unei boli extrem de rare, trăiește de câteva secole. Din Anglia elisabetană până la Parisul din epoca jazz-ului, de la New York și până la insulele din Oceanul Pacific, Tom a văzut destule și acum nu-și dorește decât o viață normală.

Fiindcă trebuie să își schimbe mereu identitatea ca să rămână în viață, acum are acoperirea perfectă: este profesor de istorie la o școală din Londra. Aici îi poate învăța pe copii despre războaie și vânători de vrăjitoare de parcă nu le-ar fi fost martor. Poate încerca să îmblânzească trecutul, care îl ajunge tot mai repede din urmă. Singurul lucru pe care nu trebuie să-l facă e să se îndrăgostească.

Cum să oprești timpul este o poveste nebunească și dulce-amară despre cum te poți pierde și regăsi, despre iminența schimbărilor și despre zecile de vieți de care ai nevoie ca să înveți cum să trăiești cu adevărat.

6. Evoluția minții

Autor: Joseph Jebelli

Editura: Nemira, 2023

Traducere: Carmen Strungaru

Evoluția minții prezintă istoria de peste șapte milioane de ani a creierului, înglobând cele mai recente descoperiri științifice: rolul memoriei în configurarea experienței viitoare, remodelarea sinapselor cu ajutorul meditației, influența climei asupra diversității lingvistice și rolul depresiei în evoluția omului.

7. Viața întârziată a lui Amy Biller

Autoare: Kelly Harms

Editura: Corint, 2024

Traducere: Carmen Ion

Suprasolicitată și subapreciată, Amy Byler este o mamă singură, care are disperată nevoie de o pauză. Așa că, atunci când soțul măcinat de vinovăție că a abandonat-o apare și se oferă să aibă grijă de copiii lor pe timpul verii, îi acceptă propunerea și fuge din Pennsylvania rurală tocmai la New York.

De obicei cu picioarele pe pământ și manierată, Amy începe să își facă de cap în orașul care nu doarme niciodată. Aici descoperă o viață culturală bogată, mult rafinament și, cu puțină încurajare din partea prietenilor ei, acceptă și câteva întâlniri pe nevăzute. Când un anume bărbat își croiește rapid drum către inima ei, Amy riscă să se piardă complet în evadarea neașteptată și, pe măsură ce vara se apropie de sfârșit, își dă seama că trebuie să ia o decizie imposibilă: să accepte acest nou capitol captivant al vieții ei sau să se întoarcă la monotonia pe care a lăsat-o în urmă.

8. Nu copilul e de vină

Autoare: Ioana Scoruș

Editura: Humanitas, 2023

Psihoterapeut cu practică îndelungată, Ioana Scoruș pornește de la experiența de lucru, la cabinet, cu copiii, adolescenții și părinții lor pentru a creiona nu doar portretul actualelor generații, ci și al societății noastre, în ansamblul ei. Punând sub lupă mediul în care cresc copiii, calitatea învățământului, abundența de activități extrașcolare, dependența de ecrane, dezinteresul pentru lectură, autoarea încearcă să afle care sunt adevăratele valori ce ar trebui să jaloneze drumul celor mai tineri prin hățișurile vieții.

„La naștere, fiecare copil are tot ce-i trebuie pentru ca, pus de părinți pe drumul vieții cu maturitate și înțelepciune, să ajungă, când se va desprinde de ei, o ființă pe deplin capabilă să stea pe picioarele sale și să facă față provocărilor vieții. La intrarea în lume, copiii au enorm de multe posibilități minunate. Ca acestea să devină reale, e nevoie de un mediu care le va realiza. Numai părinții, până la urmă, îl pot construi pas cu pas. Când mediul adecvat actualizării posibilităților pozitive nu survine, părinții sunt cei care poartă vina, nicidecum copilul, care, la începutul vieții, total dependent și inconștient, nu are cum să știe ce trebuie să facă cu el și cu posibilitățile aflate la pândă în el. Părinții trebuie să le simtă, să le «miroasă», și sunt de acord că lucrul acesta nu e ușor deloc” - Ioana Scoruș.

9. Cioburile

Autor: Bret Easton Ellis

Editura: Polirom, 2024

Traducere: Bogdan Perdivară

Romanul urmărește destinele unui grup de elevi privilegiați de la un liceu din Los Angeles în timp ce un criminal în serie bântuie orașul, în căutare de victime adolescente. Cartea este o poveste despre sfârșitul inocenței, despre trecerea primejdioasă de la adolescență la maturitate. Amestec de realitate și ficțiune, Cioburile are accente de Tarantino și Hitchcock, Ellis oferindu-ne o proză plină de suspans și adesea mustind de umor negru, explorând în mod strălucit structura emoțională a vieții personajului-narator la șaptesprezece ani - sex și gelozie, obsesie și furie ucigașă.

Născut în 1964, la Los Angeles, Bret Easton Ellis a cunoscut succesul încă de la debut, cu romanul Mai puțin decât zero (1985), scris pe când studia la Bennington College, în Vermont. În 1987 publică al doilea roman, Regulile atracției, iar în 1991 îi apărea American Psycho, o carte-bombă, pentru care s-a spus că America nu-l va uita (și nici ierta) vreodată…

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×