x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Fotocitirea

Fotocitirea

de Ema-Augusta Banu    |    20 Ian 2011   •   15:16
Fotocitirea
Sursa foto: /Thinkstock

147436-thinkstock100034810.jpgCum ar fi să poţi citi şi asimila mult mai rapid toa­te lucrurile care te interesează, cărţi de business, cărţi speciale pentru profesia ta, legi, studii, articole, ziare, dezvoltare personală, spritualitate, filme, muzi­că, hobbyuri, romane, manuale, e-mailuri, orice… în doar o fracţiune din timpul pe care îl petreci acum?

Nu, n-ai nevoie de cantităţi uriaşe de lecitină sau de ore nesfârşite de studiu pentru că soluţia e mult mai simplă: te apuci de FotoCitire, altfel spus, îţi pui la treabă subconştientul.

Conceptul de „photoreading” a fost denumit astfel în 1985 de americanul Paul Scheele. După ce a stu­diat mulţi ani tehnici de accelerare a potenţialului uman, autorul susţine că prin FotoCitire poţi parcurge 25.000 de cuvinte într-un singur minut.

Despre cum funcţionează întregul sistem ne spune Alina Lăzărescu, instructor de „citire fotografică” şi fon­datorul atelierului Einstein din Capitală. Alina a urmat în străinătate cursul lui Paul Scheele, iar din 2009 pre­dă FotoCitirea cu succes şi în România:

„FotoCitirea combină o serie de tehnici de citire de­monstrate prin studii universitare, împreună cu tehnica de salt calitativ a «fotografierii mentale». Această combinaţie permite să-ţi foloseşti la maxim abilităţile curente de citire împreună cu ce este mai bun în foto­citire pentru a gestiona necesităţile imediat, cu satisfacţie maximă. Totul în doar cinci paşi rapizi:

Primul pas al sistemului este pregătirea prin stabilirea scopului şi intrarea în starea ideală a minţii pentru citit. Înainte să începem să citim, e bine să fim relaxaţi şi conştieni de ce vrem să aflăm, ce vrem să obţinem, de ce ne investim timpul în această carte.

În pasul al doilea are loc previzualizarea materia­le­lor astfel încât creierul tău va învăţa cum să sorteze in­for­maţiile care vor fi în curând absorbite prin Fo­toCitire.

Pasul următor este absorbţia informaţiei pro­-

priu-zise, moment în care permiţi subconştientului să stocheze informaţiile pe măsură ce răsfoieşti prin materialul scris, la viteza de o pagină pe secundă.

În postvizualizare, explorezi textul, descoperi şi scrii cuvinte sau termeni care par importanţi pentru tine şi creezi întrebări la care ai dori să primeşti răspunsul de la autor. Vei afla suficient de multe despre material, ca să poţi să-ţi planifici activarea, ultimul pas.

În urma unor tehnici variate, ultimul pas, şi anume activarea, te ajută să procesezi şi să înţelegi informaţia, astfel încât să o cunoşti conştient şi să o poţi folosi în baze permanente. Vei ajunge astfel la un nivel de înţelegere care depăşeşte gradul de informaţie prove­nit din citirea obişnuită.

În plus, în doar două zile de curs, acest sistem schimbă întreaga abordare faţă de cărţi: „Trăim cu senzaţia că trebuie să citim toate cărţile de pe planetă drept urmare ne simţim vinovaţi că nu am asimilat suficient din muntele de informaţii disponibil. Cursurile de FotoCitire te ajută să-ţi stabileşti un scop în funcţie de necesităţile tale şi totodată să scapi de tot surplusul de idei şi mai ales de preconcepţia că trebuie să citeşti tot. Nu numai că se îmbunătăţeşte memoria, dar FotoCitirea te ajută să redescoperi plăcerea de a citi”, ne-a mai spus Alina Lăzărescu.

Şi acum, o veste bună. Lanţul de librării DIVERTA, în parteneriat cu atelier Einstein, au lansat concursul: „Cumpără carte din DIVERTA şi poţi câştiga un curs de FotoCitire în valoare de 1800 lei în fiecare lună”.

Aţi FotoCitit?

×
Subiecte în articol: arte carte jurnalul de duminică