x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Gogeamitea poetul romancier

Gogeamitea poetul romancier

de Marian Nazat    |    09 Iun 2010   •   00:00
Gogeamitea poetul romancier

Întâlnirea cu Ştefan Mitroi s-a întâmplat târziu. Din pricina ignoranţei mele, bat-o vina! Să fie vreun an de atunci, nu mai mult. Habar n-aveam că există dincolo de "Lixandria" (cum pocea ma-marea numele oraşului din mijlocul Teleormanului), cam pe la Purani, gogeamitea poetul romancier. L-am găsit în Jurnalul Naţional, unde povestea despre pogorârea ălui de Sus în casa bătrânească a părinţilor iubiţi cu disperare.

Pe vremea copilăriei, desigur, când orice e posibil, iar închipuirile necoapte iau chipul basmelor. M-am regăsit pe dată în verbul lui de glod, în răzorul înţelenit de tristeţe şi-n misterul clocotind al câmpiei Burnasului. Un om de şes, ca şi mine, rătăcitor pe netezimea gândului zdrumicat de graurii melancoliei.

Aşa am aflat că scrie romane, şi ce romane! Cândva, abia dacă înmugurise, visa să "sape fântâni în cer" (mărturisirea aparţine autorului poveştii fantastice "Gaura"), dar mai târziu a ales să scoată din fântâna limbii române găleţi cu mărgăritare. Să le deşarte pe pergament şi să le împerecheze cu măiestria portretiştilor. Să le amestece cu lutul teleormănean şi să ridice din uitare o lume aproape neverosimilă. "Dulce ca pelinul" e tocmai lumea asta a satului risipit în ţărâna timpului, un sat în care "bucuriile se amânau continuu".

Romanul acesta, cu "gust de pelin sau, mai degrabă, de cucută", dezgroapă vieţi fabuloase, mitice, de parcă scriitorul s-ar fi născut nu lângă Alexandria, ci prin America de Sud. Păi, aici, la Grosu, zăpada ajungea până la ştreaşina caselor, iar oamenii "se agăţaseră de cer cu frânghii de fum, încercând să-L trezească" pe Dumnezeu, care adormise. În încremenirea de omăt, ţăranii aceia pietroşi şi neduşi la biserică "scoteau capul prin răsuflătorile din tavanul tunelului şi încercau să se ghideze după coşul cel mai apropiat".

Şi tot aici, moartea se arată călare pe armăsarii din afundurile pământului, nechezând şi tropăind spăimos. Caii bat cu copitele de smoală în uşile de deasupra şi pe acolo se scurge suflarea fiecăruia. Iar "imediat ce puneai mâinile pe piept, ţi se uita numele", toţi îţi ziceau "acum mortul". Uşor, uşor, satul se mută, fără zăbavă, sub imensa "gârlă de grâu", cu neamul noduros şi aspru al lui Mancioacă şi dimpreună cu herghelia murgilor necăpăstruiţi şi neogoiţi.

Moartea se arată de peste tot, din snopii seceraţi ori din cireşii împuşcaţi în miez de război. Răzbel din care Dudică se întoarce viu doar pe sfert, cotropit de friguri şi împuţinat la trup. Cu sufletul toiegit în grămăjoara de oase, bietul ţăran îşi supravieţuise sieşi, dar îndeosebi grozăviei ce zguduise omenirea. Întins pe rogojină, în bătătura curţii prăpădite, sărmanul Dudică se căznea să scape de-un trecut bezmetic şi nu-i trecea prin cap că unii ca el ţinuseră neciumpăvită ţara, că făcuseră chiar istorie. O istorie care curge dement şi pe Valea Răzmireştilor, silindu-i pe Biolari să înjure cu obidă ori să se pună de-a curmezişul vremilor. Sau să se prindă în primenirile sociale şi politice, dintr-un instinct al conservării încă trăitor pe meleagul acesta azvârlit la "răspintenea lumilor", vorba lui Cezar Petrescu.

Ştefan Mitroi se dumică în personajele sale, ca şi când nu şi-ar ajunge lui însuşi şi, năpădit de aleanuri duioase, zămisleşte un roman de referinţă al literaturii noastre. Cartea e un bocet prelung şi înfundat, la capătul căruia simţi în nări amăreala deşertăciunii. Ştefan Mitroi e propriul lui fântânar, şi din fântâna-i lăuntrică aduce la noi o cronică de familie demnă de marea literatură romanescă a ţinutului moromeţian.

"Şi caii nechezau.
Şi era un aer de înviere pe câmpuri.
Şi fotograful ne-a făcut semn să oprim.
Şi-n timp ce-l înghesuiam şi pe unchiul Florea în poză, ne-a spus:
Ce sunteţi aşa de trişti? Doar nu veniţi de la înmormântare. Zâmbiţi!"
Zâmbească cine-o fi în stare, eu îmi rumeg tulburarea "Dulce ca pelinul" şi-o legumesc ca nu cumva să mă prindă bidiviii de păcură nesătul de poemul în versuri al lui Ştefan Mitroi!


"Dulce ca pelinul" se lansează joi
Ştefan Mitroi se va întâlni joi, 10 iunie a.c., ora 16:00, cu cititorii săi la Librăria Sadoveanu din centrul Capitalei pentru a-şi lansa romanul de succes "Dulce ca pelinul", apărut în ediţia a II-a, la Editura Detectiv. Vor vorbi cu acest prilej Dumitru Radu Popescu, Marian Nazat, Dan Caragea, Corneliu Ostahie şi Firiţă Carp. Actorul Marian Ciripan va citi câteva fragmente din carte.

×
Subiecte în articol: carte