x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte ICR la Gaudeamus 2024: o incursiune în trecutul, prezentul și viitorul cărților

ICR la Gaudeamus 2024: o incursiune în trecutul, prezentul și viitorul cărților

de Magdalena Popa Buluc    |    03 Dec 2024   •   21:48
ICR la Gaudeamus 2024: o incursiune în trecutul, prezentul și viitorul cărților

Cititorii care vor vizita anul acesta Târgul de Carte Gaudeamus, programat în perioada 4-8 decembrie 2024, sunt invitați la standul Institutului Cultural Român, care a pregătit un program atrăgător de evenimente, precum și cărți și albume la prețuri speciale.

A XXXI-a ediție a Târgului de Carte Gaudeamus, organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, se va desfășura în Complexul Expozițional Romexpo, Pavilionul B, de miercuri până duminică. În cele cinci zile în care organizatorii își invită vizitatorii să descopere noile apariții editoriale și să intre în dialog cu oameni de cultură, ICR vă propune o incursiune în trecutul, prezentul și viitorul cărților.

Abordată din perspective diferite și privită din multiple unghiuri, incursiunea generează întrebări numeroase, la care sunt invitate să răspundă personalități din lumea literelor – scriitori, critici literari, editori, traducători, agenți literari. Într-o vreme în care se publică din ce în ce mai multe cărți, deși lectura pare să fie în declin, răspunsurile nu pot veni decât din analiza continuă și din deschidere reală față de lumea din jur și problemele ei.

Pentru că anul acesta se împlinesc 35 de ani de la Revoluția din 1989, iar Institutul Cultural Român a propus reflecții asupra acestei teme în cadrul mai multor proiecte derulate în 2024, toți cei interesați sunt invitați vineri, 6 decembrie, la ora 18:00, la masa rotundă intitulată „O istorie în mișcare. Literatura română la 35 de ani de la Revoluție”, moderată de Raluca Dună, la care vor participa Bianca Burța-Cernat, Cosmin Ciotloș, Florin Iaru și Doris Mironescu. Cu această ocazie se va lansa și noul număr dublu al revistei Lettre Internationale, care se apleacă asupra culturii române în 35 de ani de postcomunism. Ea cuprinde o secțiune specială, ce pune sub lupă și ce s-a întâmplat în România postcomunistă în domenii ca filmul, artele spectacolului și artele vizuale.

În vremuri în care pare să fie nevoie mai mult decât oricând de gândire critică, numărul 122-123 al prestigioasei publicații Lettre Internationale este aceeași lectură aptă să o alimenteze consistent. „(...) credem în misiunea revistei noastre de a contribui la edificarea unei identități culturale europene, dincolo de granițele naționale sau culturale. Nu ne încumetăm să abordăm o identitate culturală universală, dar suntem convinși că aceasta nu se poate întemeia decât pe raționalitate”, se afirmă în editorialul care deschide noul număr dublu, pornind de la universalism, temă aflată în centrul unui articol semnat de Rodica Binder. Raporturile interculturale și complexitatea identitară se regăsesc, mai departe, în alte abordări din sumar.

În secțiunea dedicată oamenilor de litere și scriitorilor marcanți plecați dintre noi anul acesta, este evocat regretatul critic literar Nicolae Manolescu. De asemenea, cititorii vor găsi în paginile revistei reflecții despre figuri importante ale literaturii de astăzi, printre care Ion Vianu și Ioan Es. Pop, Ismail Kadare și Paul Auster.

Tot vineri, la ora 16:00, va avea loc o dezbatere dedicată mizelor actuale ale traducerii, care le va avea ca protagoniste pe traducătoarele Iulia Gorzo, Laure Hinckel și Anca Maria Pănoiu. Dialogul va fi moderat de scriitorul și traducătorul Bogdan Ghiu.

Un alt fel de reflecție asupra relației dintre trecut și prezent propune și un album inedit, publicat recent la Editura ICR. Intitulat „București – După treizeci de ani / Bucarest – Trente ans après”, volumul bilingv conceput de Laure Hinckel va fi lansat sâmbătă, 7 decembrie, la ora 18:00, în prezența autoarei, cunoscută în ipostaza de traducătoare literară. Îi vor fi alături scriitoarea Ioana Nicolaie, scriitoarea și editoarea Silvia Colfescu, împreună cu publicistul și traducătorul Bogdan Ghiu. Evenimentul va fi moderat de jurnalistul Horia Ghibuțiu.

„Dedic aceste fotografii și acest text locuitorilor Bucureștiului. Am bătut străzile capitalei lor cu încântare și curiozitate, având mereu sentimentul că acolo timpul părea să treacă altfel, într-un ritm mai mereu frânt de tulburările istoriei. Am scris această carte gândindu-mă la ei, pentru a le da înapoi câte ceva din tot ce am dobândit de când le cunosc urbea și îi străbat străzile, pe jos sau cu mijloacele de transport în comun”, notează autoarea pe prima pagină.

Punând un accent asupra prezentului, cu întrebările și preocupările lui, programul de evenimente aduce în prim-plan și tinerii, scriitori și cititori deopotrivă. Lor le sunt dedicate două manifestări. Prima va avea loc vineri, 6 decembrie, la ora 14:00, și este moderată de Florina Pîrjol. Intitulată Young Adult Literature. Ce avem de oferit tinerilor cititori?, dezbaterea îi va provoca la răspunsuri pe poeta Diana Iepure, coordonatoarea colecției „ Prima dragoste” (Editura Paralela 45), pe Alex Moldovan, scriitor de literatură pentru copii și adolescenți, și pe Oana Purice, agent literar, fondatoare a platformei Book Industry. A doua este programată sâmbătă, 7 decembrie, la ora 16:00, când Grupul „Liternauții”, coordonat de scriitoarea Ioana Nicolaie, va susține o lectură de poezie.

Duminică, 8 decembrie, ultima zi de Gaudeamus, la ora 17:00, vor fi aleși câștigătorii campaniei „THE BOOK PITCH. Alegerea cititorului”, ediția a II-a, o inițiativă a Centrului Național al Cărții care își propune să promoveze cărțile autorilor români cu ajutorul cititorilor.

Evenimentele vor avea loc la standul Institutului Cultural Român, situat în Pavilionul B din Complexul Expozițional ROMEXPO (standul 33). Vizitatorii care vor achiziționa volume de la stand vor beneficia de o reducere de 30%.

Publicul este așteptat la această ediție a Târgului de Carte Gaudeamus zilnic, între orele 10:00 și 20:00. Accesul este gratuit.

 

INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN LA TÂRGUL DE CARTE GAUDEAMUS 2024

PROGRAM DE EVENIMENTE

 

Vineri, 6 decembrie

ora 14:00

Standul Institutului Cultural Român

Dezbatere

Young Adult Literature. Ce avem de oferit tinerilor cititori?

Invitați: Diana Iepure, Alex Moldovan, Oana Purice

Moderatoare: Florina Pîrjol

 

ora 16:00

Standul Institutului Cultural Român

Dezbatere

Mizele actuale ale traducerii

Invitați: Iulia Gorzo, Laure Hinckel, Anca Maria Pănoiu

Moderator: Bogdan Ghiu

 

ora 18:00

Standul Institutului Cultural Român

Masă rotundă prilejuită de apariția celui mai recent număr al revistei Lettre Internationale

O istorie în mișcare. Literatura română la 35 de ani de la Revoluție

Invitați: Bianca Burța-Cernat, Cosmin Ciotloș, Florin Iaru, Doris Mironescu

Moderatoare: Raluca Dună

 

Sâmbată, 7 decembrie

ora 16:00

Standul Institutului Cultural Român

Lectură de poezie

Liternauții

Moderează: Ioana Nicolaie

Participă: Viviana Pantazică, Gabriel Cărtărescu, Teodora Leon, Darius Munteanu, Karina Săbădean, Dragoș Stoica, Delia Calancia, Vlad Iordache, Adriana Georgescu, Matei Someșan și Horea Petrean

 

ora 18:00

Standul Institutului Cultural Român

Lansare de carte

București – După treizeci de ani / Bucarest – Trente ans après de Laure Hinckel, Editura Institutului Cultural Român

Invitați: Laure Hinckel, Silvia Colfescu, Ioana Nicolaie, Bogdan Ghiu

Moderator: Horia Ghibuțiu

 

Duminică, 8 decembrie

ora 17:00

Standul Institutului Cultural Român

Tombolă

Extragerea numelor câștigătorilor campaniei „THE BOOK PITCH. Alegerea cititorului”, ediția a II-a, o inițiativă de promovare a cărților românești cu ajutorul cititorilor

×