Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am scris cu plăcere acum căţiva ani despre primele două volume din seria de interviuri cu scriitori a Iolandei Malamen.O fac şi acum, cănd au apărut volumele 3 şi 4 ("Scris şi de scris", Editura Muzeului Literaturii Romăne, aflăm că urmează incă patru!), ba poate chiar cu ceva mai multă empatie
Am scris cu plăcere acum căţiva ani despre primele două volume din seria de interviuri cu scriitori a Iolandei Malamen.
O fac şi acum, cănd au apărut volumele 3 şi 4 ("Scris şi de scris", Editura Muzeului Literaturii Romăne, aflăm că urmează incă patru!), ba poate chiar cu ceva mai multă empatie: atăt de agasante au ajuns in breasla literară umorile acide, ura, invidia, ranchiuna, bărfa disolutivă, megalomania agresivă, dependenţa resentimentară, pe scurt, determinarea de a face rău fără rost şi cu orice preţ, incăt generozitatea cuiva de a-şi efasa propria personalitate şi a pune in evidenţă confraţii stărneşte deopotrivă admiraţia şi stupefacţia. Mai cu seamă că Iolanda Malamen (precum George Arion "odinioară") nu este nicidecum un reporter limfatic, un intrebător formal, simplu gazetăresc, ci un om din interiorul lumii literare, format in spiritul de boemă imbibată livresc de hedonism underground specific anilor â70, dar care se pliază comprehensiv, răbdător, şi pe tipicul euforiei egocentrice a şaizeciştilor, şi pe ludicul sarcastic al optzeciştilor, şi chiar, cu ceva eforturi, pe monomania provocator-sulfuroasă a douămiismului.
Aşa se face că urcăm şi coborăm de-a lungul acestor peste 80 de convorbiri pe o scară ce merge de la nonagenarul Mihai Şora pănă la Miruna Vlada şi de la Nicolae Manolescu, Buzura, Bălăiţă, Paler, Gabriela Melinescu sau Constanţa Buzea la Mircea Cărtărescu, Ştefan Agopian, Alexandru Muşina şi Claudiu Komartin. Revin semnificativ intrebările despre solidaritate, sărăcie, destin, demnitatea scrisului, singurătate, bovarism, succes, despre cum poate (dacă poate!) talentul să cauţioneze egoismul, compromisurile, amoralitatea, despre gerontofobia tinerilor, nevoia de mentori şi repere morale, plăcerea textului in economia de piaţă (ei, da) şi statutul actual al Uniunii Scriitorilor.
Tudor Ţopa consideră Tărgoviştea ca "adevărata capitală a ţării" şi "Bucureştii o capitală turcească". Augustin Frăţilă sesizează o nouă sensibilitate, "romăhnirea: mă romăhnesc pe zi ce trece şi nu cred că numai din cauza vărstei". Pentru Alexandru Paleologu, "Război şi pace este cartea cea mai completă şi mai vastă a umanului autentic". "Credeţi in Dumnezeu?" este intrebat Mircea Horia Simionescu : "Din nefericire am o invaliditate. Nu am convingeri religioase. Cred că sunt infirm". Ion Mureşan, stălp al optzecismului poetic transilvan: "La fel cum imi plăcea să beau, incepuse să-mi placă şi să mă las de băut. Am ajuns ca lăsatul de băut să-mi devină un viciu". Spre bucuria mea (care n-aş fi cutezat s-o afirm), văd că (şi) Ştefan Agopian consideră Fram, ursul polar "o capodoperă, o carte superbă... Cezar Petrescu era ce se cheamă (noi am cam pierdut această noţiune) scriitor profesionist". Pentru Claudiu Komartin, "Ruxandra Novac, Dan Sociu sau Răzvan Ţupa scriu o poezie cum nu s-a mai făcut in literatura noastră". Da, dar "s-a mai făcut in literatura americană", şopteşte cu maliţie bonomă Iolanda Malamen. Sigur, vine răspunsul, "ei recuperează pe cont propriu experienţe poetice ale literaturii americane dintre 1945 şi 1970, (generaţia beat, şcoala de la New York, Black Mountain) care la noi nu au pătruns in timp. Şi, cănd au făcut-o (cu optzeciştii), au făcut-o pănă la un punct".
In fine, consun cu Alexandru Muşina: "Noi azi avem o mare problemă: ne-am pierdut (in bună parte) cititorii romăni. Cănd vindem 500, 1.000 de exemplare dintr-o carte, toată lumea e fericită. Ar trebui să nu mai visăm - găsculiţe bovarice - la junii primi din Vest, gen Gallimard, ci să ne preocupe cititorii romăni. Treaba asta cu exportul ţine de marketingul simbolic, nu mă interesează ca scriitor."
