Ca să ne dăm seama încotro mergem, trebuie să știm de unde venim. Și cum putem face asta dacă nu citind opera celui mai mare istoric al României? Nicolae Iorga a realizat ”Istoria Românilor”, o lucrare vastă, însă destul de tehnică pentru cititorul de rând. Iar pentru ca trecutul țării să fie cunoscut de toți, a scris și o versiune pe înțelesul tuturor, cu aceleași date importante, dar și cu farmecul vorbei de odinioară.
La 80 de ani de la moartea marelui savant și patriot, Jurnalul vă oferă o ediție specială a cărții ”Istoria românilor pentru poporul românesc”, în două volume. O incursine fascinantă în trecutul țării, de la strămoșii noștri cei mai vechi, tracii și ilirii, și până la reîntregirea neamului românesc de după primul război mondial.
Nu rata luni, 27 iulie, volumul 1 al Istoriei Românilor! Iar pe 10 august caută la distribuitorii de presă Jurnalul și volumul 2 al operei lui Nicolae Iorga. Preț special: 25 de lei ziarul + o carte.