Lecturi la tava - Oameni toxici sau kitsch-ul / A treia cale

Cand vine vorba de cum traim, ne impartim numaidecat in doua categorii: cei care vad jumatatea goala a paharului si cei care o sorb jubilativ pe cea plina.

Unii selecteaza din realul comun exclusiv coruptia, mizeriile, patologia sociala, saracia, lipsa de proiect national si de sperante, falimentul invatamantului, jalea sistemului medical. Ceilalti, dimpotriva, cu gandul la ce am patimit in comunism si mai ales in ultimul deceniu de ceausism, subliniaza, cu aceeasi dreptate, democratia, drepturile si libertatile castigate, confortul, accesul la lumea larga, consumismul etc.

Intre aceste extreme, adica intre malurile deopotriva justificate, se afla, din fericire, oamenii-punte. Cei pentru care sesizarea raului nu este o placere mizofila, o relatie sado-masochista cu habitatul, ci o datorie a simtului critic si civic. Ei magnetizeaza pilitura de fier pentru a curata suprafetele, lasand, cel putin o vreme, locul propice unei mese normale. Isi asuma hartuiala fetida a zilei, morbidul si lehamitea generala, pentru a le face - fie si numai in scris - un soi de alchimie socio-exemplara. Nu sunt multi, e drept, ceea ce-i face cu atat mai pretiosi.

Cristian Crisbasan este un astfel de artist gazetar exasperat de kitsch-ul care ne copleseste. Rubrica lui din Ziarul de duminica, suplimentul cultural de vineri al Ziarului financiar, a ajuns in al saselea an de existenta si a inchegat acum deja a doua carte: Oameni toxici (kitsch-ul de toate zilele), dupa Delicte minore, 2003. Numai citind astfel de culegeri de publicistica observi cu oroare ce imensa cantitate de uratenie, agresivitate isteroida, nevroza si toxine de tot felul inghitim ceas de ceas, intr-o dementiala familiaritate cu anormalitatea, faradelegea, incultura, grobianismul, pe carosabil sau pe trotuar, in lifturi, restaurante sau parcari, la spital, la ghiseuri, printre VIP-uri. Noii ciocoi ai lumii fitoase, care "mesteca vesnic guma, vorbesc enorm la telefoane mobile, miscarile lor sunt lente, grele, usor plictisite si blazate, mersul nonsalant, cu varfurile pantofilor aruncate in exterior". Fete de liceu cu limbaj si comportament de tarfe ordinare. Revistele glossy, care induc "o masiva frustrare in randul adolescentelor, in ideea ca este ceva fundamental gresit in estetica naturala a trupului: femeia normala este supusa dramei de a fi criticata pentru ceea ce nu este in raport cu un sablon de marketing".

Ochiul de fotograf al lui Cristian Crisbasan vede si marturiseste alarmat ceea ce privirile noastre rutinate, ruginite de jegul omniprezent, refuza sa mai perceapa: copaci mutilati, cabine telefonice devastate, parcuri cu locurile de joaca devastate, camine studentesti rivalizand cu infernul... Iar peste toate, mass-media ca infuzor de isterie, agramatism, vulgaritate, "felul pervers in care publicul romanesc se vrea posedat de o presa pe care o merita cu varf si indesat. Din 1989 incoace, presa are un singur principiu de functionare: obtinerea profiturilor din isterizarea maselor. Galagia, violenta, nenorocirile, grotescul, accidentele, crimele, mizeria umana atrag audiente masive. Dar asta seamana cu adunarea mustelor pe mormanele de gunoi".

"...felul pervers in care publicul romanesc se vrea posedat de o presa pe care o merita cu varf si indesat. Din 1989 incoace, presa are un singur principiu de functionare: obtinerea profiturilor din isterizarea maselor" Cristian Crisbasan