x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Marin Mălaicu-Hondrari: Cel fel de scriitor aș vrea să fiu

Marin Mălaicu-Hondrari: Cel fel de scriitor aș vrea să fiu

de Magdalena Popa Buluc    |    07 Dec 2023   •   17:30
Marin Mălaicu-Hondrari: Cel fel de scriitor aș vrea să fiu

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

Marin Mălaicu-Hondrari, poet, prozator și traducător, va susține o conferință cu tema „Ce fel de scriitor aș vrea să fiu”, urmată de un dialog cu publicul și o lectură din creația proprie. Pornind de la eseurile unor scriitori care, la un moment dat, au scris despre ce fel de scriitori și-ar fi dorit să fie (precum Enrique Vila-Matas, Leonardo Padura sau Mario Vargas Llosa), Marin Mălaicu-Hondrari va vorbi despre condiția scriitorului, atât din perspectiva creatorului (poet și prozator), cât și din cea a traducătorului (pentru cine scrie autorul? Cum sunt recepționate scrierile?), dar și să răspundă la întrebarea „de ce și pentru ce scriem?”.

În cadrul evenimentului va fi lansat, totodată, cel de-al patrulea număr al revistei Euphorion din anul 2023, cu tema „Traduceri, reTraduceri”, dedicat traducătorilor și traducerilor literare. Tot în acest număr al revistei, Marin Mălaicu-Hondrari este invitatul rubricii ComunitateACLS prin care se urmărește punerea în discuție a unor idei, limbaje și perspective de larg interes cultural și social, în spiritul Cercului Literar de la Sibiu.

Ajuns la cea de-a XX-a ediție, Simpozionul Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu” este organizat de revista de cultură Euphorion și Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu, cu finanțare de la Primăria Municipiului Sibiu. Ediția din acest an se constituie din trei conferințe: prima dintre acestea a fost susținută de Anastasia Gavrilovici, în data de 7 iulie, cu titlul „Cum arată o femeie puternică? O perspectivă transdisciplinară”, iar cea de-a doua conferință, „Poezie în vremea războiului” a fost susținută de Răzvan Țupa pe 20 octombrie.

 

×