"O carte de meditaţie asupra istoriei"

Romanul "Delirul" a fost publicat iniţial într-un tiraj de 35.000 de exemplare. Apoi a fost suplimentat cu alte 90.000 de exemplare. La începutul anilor '90, Ion Cristoiu a reeditat romanul "Delirul" eliminând capitolul despre Ceauşescu pe care l-a înlocuit cu un altul despre Stalin din manuscrisul autorului, păstrat de familie.

Jurnalul Naţional: Domnule Ion Cristoiu, de romanul "Delirul" sunteţi legat personal mai mult decât oricare alt critic al operelor lui Marin Preda...
Ion Cristoiu: Da, este foarte adevărat. După 1990, la Editura Expres am finanţat şi am scos "Delirul". S-a produs atunci un mare scandal şi o mare discuţie, deoarece eu am scos din ediţia a doua de fapt, care era ultima ediţie a lui Marin Preda, capitolul cu Ceauşescu şi am introdus capitolul care fusese scos pentru că nu putuse să apară, adică mă refer la capitolul despre Stalin.

Drepturile de autor au fost apoi preluate de familie şi nu ştiu dacă în ediţiile ulterioare a rămas acel capitol despre Stalin. Pentru că eu am considerat clar, şi o spun şi în faţa plutonului de execuţie, că acel capitol despre tânărul cu ochi albaştri este clar un capitol de compromis. Fusese introdus în ediţia a doua, deoarece izbucnise un scandal în raport cu Moscova în legătură cu "Delirul" şi atunci ca să reziste s-a introdus acest capitol. Dar nici în ediţia întâi, nici în ediţia a doua nu era acel capitol despre Stalin.

 

E un capitol important....
E un capitol fundamental, pentru că fără el... pentru că meditaţia scriitorului este de delir al istoriei care îl prinde şi pe Hitler... Pentru că Hitler făcea pandant cu Stalin. Scoţându-se capitolul despre Stalin, cartea e şchioapă, nu avea acel nivel, pentru că aveam de-a face cu două personalităţi şi Hitler, şi Stalin care intră şi ele în delirul istoriei. Şi inclusiv Antonescu...

 

Vorbeaţi despre un scandal în raport cu Moscova...
Da. În cazul "Delirului" este un aspect fascinant, pentru că în Cartea Albă a Securităţii, Securitatea a consemnat tot ce se spunea în lumea literară, dar şi în lumea legionarilor şi a foştilor politicieni interbelici despre "Delirul". Este o carte fascinantă, în sensul că în plan oficial nu s-a putut face o critică de conţinut. Fiind o carte despre Antonescu, unde Antonescu apărea într-o altă ipostază decât cea de trădător cu care ne obişnuisem până atunci (din acest motiv a şi fost un succes uriaş), din cauza cenzurii, nu putea să apară nici o referire la Antonescu.

Era vorba despre o critică de suprafaţă...
Da, adică, de exemplu, punctul de vedere legionar nu a putut să apară niciodată, dar aceste note ale Securităţii sunt senzaţionale, de fapt adevărata receptare a operei lui Marin Preda o avem în notele Securităţii. Pentru că Securitatea a consemnat cu rigurozitate toate notele consemnate de Nicolae Manolescu, ce spuneau legionarii, ce spuneau foştii politicieni interbelici. Pentru că în România literară şi în alte reviste de specialitate ale vremii se făcea o critică de estetică.

Nu putea să ia nimeni în dezbatere să zicem, dacă legionarii din carte sunt portretizaţi sau nu. În notele Securităţii veţi observa o obiecţie fundamentală a legionarilor care mai trăiau şi care este şi a mea: legionarii apar prost în carte. Nu poţi să fii atât de incult să spui în loc de "Jos masonii!", "Jos nasonii!". Culmea este... Cartea preia o temă fundamentală a istoriei noastre, un conflict din ianuarie 1941 în legătură cu legionarii. Adică raportul lui Antonescu cu legionarii.

Foarte mulţi legionari nu i-au iertat lui Antonescu că i-au scos de la Guvernare şi că i-au şi pus rebeliunea pe seama lui, a lui Antonescu. În acest conflict care a continuat, legionarii spuneau că Marin Preda i-a dat dreptate lui Antonescu. În Cartea Albă a Securităţii au apărut şi articole din presa occidentală referitoare la "Delirul" în Der Spiegel...

 

Reacţii
Cum vedea Occidentul cartea?
Au dat o interpretare politică. Adică au dat o interpretare cărţii ca o nouă lovitură, o nouă înţepătură din partea lui Ceauşescu adusă Moscovei. Pentru că prima care a reacţionat a fost Moscova.

Şi aşa revin la întrebarea ta de mai devreme, referitoare la scandalul cu Moscova. Cum ar veni, un al doilea scandal. A şi apărut în presa rusă un articol foarte dur pe ideea de reabilitare a mareşalului Antonescu, ruşii nesuportând imaginea mareşalului ca cel care a trecut şi care a luat Basarabia.

 

România a avut vreo reacţie?
Da, la noi a răspuns Dumitru Popescu. A fost chiar un minim conflict diplomatic şi cei din Occident, cum este Der Spiegel, au sesizat acest lucru. Dar un lucru care a dăunat grav receptării cărţii era că ea deja a apărut într-o perioadă în care mitul lui Ceauşescu se prăbuşea pe plan intern. Şi atunci unii dintre scriitorii care erau mai colţoşi sau, să zicem, mai disidenţi au considerat că de fapt prin mareşalul

Antonescu este vorba despre o reabilitare a lui Ceauşescu. Adică s-a mers pe ideea că Ceauşescu comandase cartea. Ceea ce era absolut fals.

 

S-a mers prea departe....
Păi, da, s-a mers... Marin Preda începuse şi el să intre într-un oarecare conflict cu o parte mai radicală politic a Uniunii Scriitorilor. El a rămas însă corect, un mare scriitor, pentru că un mare scriitor nu-şi adaptează, nu-şi sacrifică opera nici măcar atitudinii anticomuniste. "Delirul" nu este o carte nici de reabilitare a lui Antonescu, nici a lui Ceauşescu. Este o carte de meditaţie asupra istoriei. Din acest motiv se şi numeşte "Delirul".

E delirul istoriei, care la un moment dat îi cuprinde pe toţi: şi pe Paraschiv, şi pe Moromete, şi pe mareşalul Antonescu, şi pe ziarişti, şi pe di-rectorul ziarului din carte, şi pe Stalin, şi pe Hitler. Erau tot din seria de meditaţie. Dar din nenorocire, repet, la vremea respectivă cărţile începuseră să fie apreciate de o parte chiar şi a marelui public din această perspectivă de suspiciune.

Poate o fi fost vreo comandă a lui Ceauşescu sau vreun accept al lui, dar nu din perspectiva că Ceauşescu se regăsea în mareşalul Antonescu, ci pentru că pentru prima dată apăruse într-o carte ceva despre mareşal. Era atât de greu de scris despre Antonescu, încât în "Îngerul a strigat" al lui Fănuş Neagu, apărută mult mai înainte, la un moment dat este invocată o scrisoare, cea a mareşalului către Maria Antonescu când i se pregătea plutonul de execuţie.

Fănuş Neagu n-a putut să spună despre ce personaj era vorba. Dar şi faptul că s-a dat acel text şi era aşa uşor legendarizat a fost un mare scandal.

 

S-a vândut repede?
Da, s-a vândut pentru că nefiind cărţi de istorie despre mareşalul Antonescu toată lumea o cumpăra pentru că erau foarte multe documente. O întreagă generaţie, inclusiv eu, regăsea o perioadă despre care nu citise decât lucruri propagandistice. Din acest motiv ea a fost receptată, ca şi "Cel mai iubit dintre pământeni" în afara literaturii.

Drama lui Preda a fost la "Delirul" că nimeni nu putea să scrie despre conţinut, despre text, fără referiri la personaje, când de fapt... Era şi o aberaţie. Scriai o cronică despre mareşalul Antonescu, şi nu trebuia să te referi la mareşal.

 

Adevărata critică
"Eugen Barbu, cunoscut adversar al lui Marin Preda, consideră că romanul îi acuză pe legionari, îi înjură, şi asta e bine. Câteva lucruri dulcege, scrise la adresa lui Antonescu, nu schimbă fondul cărţii, care este bine orientat politic şi are lucruri valoroase, întrecând chiar aşteptările. (...) Scriitorul Mircea Ciobanu crede că în roman se spun mai adevărat decât în cărţile de citire lucruri pe care lumea le ştie că au fost altfel decât scriu textele actuale. (...)

Marin Preda a mărturisit că primeşte scrisori de adeziune pentru conţinutul romanului, amintind printre altele pe aceea trimisă de fostul aghiotant al lui Antonescu, un anume Magherescu, care mulţumeşte pentru actul de dreptate ce se face spiritului naţional, recunoscându-se că Antonescu l-a concretizat efectiv între anii 1940-1941 faţă de legionari, care erau elemente de trădare naţională. (...)

De asemenea, recentul articol apărut la Moscova în Literaturnaia Gazeta, în care Marin Preda este atacat violent pentru încercarea de reabilitare a lui Antonescu, este considerat un amestec în politica noastră internă. (...) Radu Cosaşu şi Mirel Ilieşu fac aprecieri că răspunsul în replică, dat în România literară de criticul Ov. S. Crohmălniceanu, ca urmare a celui apărut în Literaturnaia Gazeta, este destul de ţâfnos, fiind pentru prima dată când la noi se ia atitudine împotriva celor scrise într-o revistă sovietică.

(...) Printre unii scriitori există părerea că romanul a apărut în urma unor indicaţii superioare. Poetul Ion Horea crede că dacă romanul a văzut lumina tiparului în această formă se datoreşte faptului că Marin Preda ar fi promis că un personaj episodic din «Delirul», reprezentând conducerea de partid, va avea un rol principal în următoarele volume.

(...) Sunt şi păreri care nu aprobă în totalitate punctul de vedere al lui Marin Preda în ce priveşte prezentarea lui Antonescu sau acţiunile legionarilor (poetul Ion Bănuţă, Alexandru Cosnatnt, fost ministru al propagandei în guvernarea legionară, scriitorul Ion Caraion - n.r.)" (Nota 0043523 din 14 iunie 1975 din Cartea Albă a Securităţii)

 

Literaturnaia Gazeta şi Der Spiegel
În numărul din 30 iunie al revistei Der Speiegel, care apare la Hamburg, a apărut articolul intitulat "Dictatorul de război şi prietenul lui Hitler, Antonescu este reabilitat pe cale epică, pentru că a luptat contra ruşilor. În sumar,titlul era: România - Antonescu reabilitat. Der Spiegel avea cel mai mare tiraj din Germania Federală şi probabil cea mai răspândită din Europa dintre revistele de comentariu politic (sute de mii de exemplare).

"(...) prezentarea cărţii lui Preda este transformată în pretext pentru aluzii calomnioase îndreptate împotriva conducerii de partid şi de stat. Ideea de paralelă între Antonescu şi conducerea actuală a statului stăpâneşte în articol, dând caracterul senzaţional şi de scandal al acestuia. (...) Romanul "Delirul" e discutat ca o carte de reabilitare, ca o carte politică, folosind mijloace epice, şi ca o acţiune de stat, dirijată şi ordonată de conducerea statului.

(...) Literaturnaia Gazeta, care era redactat exact în spiritul celui din Spiegel, dar fără atât de clare referiri la conducerea superioară a statului (numită ca atare în articolul din Spiegel). Între cele două articole e un paralelism izbitor de ton şi de intenţie, afară de faptul că articolul german e mai ironic, mai zeflemitor în insinuările lui şi mai direct în expresie. Der Spiegel relatează, de altfel, despre cuprinsul articolului sovietic şi despre replica dată de Crohmălniceanu în România literară. (...)

"E drept că un atare articol, tendenţios şi inexact, face reclamă romanului în Europa, dar mă lipseam cu plăcere de o atare reclamă", spunea Marin Preda.

(Notă referitoare la un articol apărut în revista Der Spiegel - RFG privind romanul "Delirul" de Marin Preda - 10 iulie 1975 din Cartea Albă a Securităţii)