x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Partitura care ucide

Partitura care ucide

de George Arion    |    29 Mar 2009   •   00:00
Partitura care ucide

În policierul "Amicii crimei perfecte" al lui Andres Trapiello, personajul principal reflectează: "Nu semnase niciodată cu numele lui. Cine ar fi cumpărat un roman poliţist scris de unul pe care-l chema Francisco Cortes, divorţat, ducând o viaţă jalnică în Madrid".



Şi mai adaugă amar: "... cine ar fi putut crede că într-un loc care se chema Lavapies se puteau petrece crime ca la New York, Londra, Chicago sau Marsilia?".

Parcă pentru a se apăra de o astfel de situaţie, un alt spaniol, de profesie muzicolog, chiar adoptă un pseudonim, luându-şi numele unui pianist, Joseph Gelinek, pe care Beethoven l-a umilit într-un faimos duel muzical desfăşurat la Viena. Are însă curajul de a plasa în Capitala spaniolă acţiunea thrillerului său "Simfonia a X-a" -, dar şi în alte locaţii, ca Grenoble sau "oraşul valsului".

Parcurgându-i primul roman eşti cuprins de sentimente contradictorii, neştiind ce să admiri mai întâi: vasta lui erudiţie în specialitatea pe care şi-a ales-o? Lipsa de inhibiţii în realizarea unei cărţi care te pune pe jar de la primele pagini?

SACRIFICIU. Romanul este doldora de informaţii incitante. De unele ai avut ştire, însă le-ai uitat. Pe altele le afli pentru prima oară, şi nu eşti sigur că le poţi da crezare. De pildă, aveaţi cunoştinţă că Salieri e suspectat nu numai de otrăvirea lui Mozart, dar e bănuit a fi jucat un rol şi în moartea Surdului de la Bonn? Aţi auzit de Iubita Nemuritoare, ultima sa pasiune mistuitoare, identificată în persoana adolescentei Beatriz de Casas? Ce părere aveţi despre blestemul Simfoniei a IX-a - mai mulţi dintre compozitorii care şi-au adăugat operei lor o simfonie cu acest număr s-au stins rapid din viaţă - Bruckner, Mahler şi însuşi Beethoven? Dar episodul cu caii lipiţani căzuţi în mâinile ruşilor ca pradă de război, soldaţii dorind să-i sacrifice pentru mâncare, şi numai intervenţia generalului Patton salvând animalele de preţ, vă este cunoscut?

RAFINAMENT. Prin astfel de amănunte picante, strecurate ici-colo în cuprinsul naraţiunii sale, Gelinek menţine în permanenţă trează atenţia cititorului. El procedează ca un reporter al unui tabloid, interesat de cele mai ascunse detalii din viaţa oamenilor, scormonind în trecutul lor cu o totală lipsă de ruşine. Procedând astfel, scriitorul asigură o credibilitate maximă personajelor sale. Însă, spre deosebire de articolele din tabloide, scrierea sa e de un rafinament indiscutabil.

Dar şi trama poliţistă e construită fără cusur. Autorul aduce în scenă un număr mare de personaje, din medii diverse: muzicologi, bogătaşi melomani şi excentrici, poliţişti, medici legişti, judecători de instrucţie, ingineri de sisteme, fabricanţi de mese de biliard, maeştri de echitaţie, ghizi turistici. Apare chiar şi un prinţ Bonaparte, un descendent al împăratului biruitor la Austerlitz. Evident, cele câteva pagini care descriu viaţa lui Beethoven înainte de a se stinge înseamnă un plus de interes.

MESAJ CRIPTIC. Într-o seară, în vila somptuoasă a milionarului Jesus Maranon, are loc o audiţie privată. Compozitorul, cercetătorul şi dirijorul Thomas Ronald prezintă, pentru întâia oară în faţa publicului, prima parte a Simfoniei a X-a, pe care susţine că a reconstituit-o din însemnările pe care cel socotit cel mai mare compozitor din toate timpurile le-a lăsat în diverse carnete. Dar pe Daniel Panagua, profesor de istoria muzicii, concertul de 15 minute, cu sonorităţi magnifice, îl pune pe gânduri. El este încredinţat că Thomas a descoperit chiar partitura simfoniei.

N-are cum să obţină o confirmare. A doua zi după ascultarea minunatei creaţii, asasini misterioşi îl decapitează pe Thomas cu o ghilotină. Iar pe craniul său se descoperă tatuat un portativ, care nu e altceva decât un cod, a cărui descifrare ar conduce la locul unde e ascuns manuscrisul. Încercările lui Daniel şi ale altora, de a descifra mesajul criptic, amintind de aventurile lui Robert Langdon şi ale Sophiei Neveu ai lui Dan Brown, şi ei confruntaţi cu o problemă similară, dezlănţuie un şir de întâmplări senzaţionale şi primejdioase.

"Văzând că sfârşitul său este iminent, Daniel optă pentru singurul lucru pe care îl putea face în momentul acela, să strige şi să ceară ajutor. Nu a putut-o face decât o dată, pentru că medicul legist, în clipa aceea, scoase un revolver din tocul de la subsuoară pe care îl purta sub sacou şi îi trase o lovitură formidabilă peste faţă cu patul armei, spărgându-i septul nazal şi lăsându-l buimăcit. Daniel începu să sângereze din abundenţă"

Biografie
Joseph Gelinek cântă la pian, este compozitor şi expert în viaţa şi opera lui Ludwig van Beethoven. Colaborator obişnuit al diferitelor mijloace de comunicare în masă, principalele sale strădanii se concentrează, pentru moment, asupra reconstituirii şi răspândirii repertoriului mai puţin cunoscut al compozitorului. "Simfonia a X-a" a provocat atâta interes cu ocazia târgului de carte de la Frankfurt din 2007, încât drepturile sale de autor, înainte de a fi publicat în Spania, au fost deja vândute în peste 10 ţări.

Catedrala
Romanul ne îndeamnă să visăm la o lucrare beethoveniană care nu ne este cunoscută, care a rămas poate doar în fază de proiect, sau zace undeva neştiută de nimeni. Din cele relatate de către apropiaţii lui Beethoven, din unele note fugare ale acestuia, Simfonia a X-a ar fi fost încununarea operei sale, o admirabilă "catedrală de sunete", pe care ar fi lăsat-o omenirii. Din păcate, timpul n-a mai avut răbdare cu el.

×
Subiecte în articol: scena crimei