x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Vintilă Mihăilescu, regretat de colegi şi de lumea academică

Vintilă Mihăilescu, regretat de colegi şi de lumea academică

de Magdalena Popa Buluc    |    24 Mar 2020   •   19:14
Vintilă Mihăilescu, regretat de colegi şi de lumea academică

Reprezentanţii Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNŢR) "regretă profund" moartea antropologului Vintilă Mihăilescu, director al instituţiei muzeale timp de cinci ani, "unul dintre cei mai valoroşi oameni de cultură contemporani".

"Din păcate, ultimele zile ne copleşesc cu multe veşti triste, pe care cu greu le putem accepta. În această după-amiaza, am aflat cu multă durere sufletească despre faptul că Vintilă Mihăilescu ne-a părăsit, după o îndelungată luptă cu o maladie necruţătoare. Îi datorăm, pentru toate acestea, recunoştinţa noastră şi regretăm profund pierderea unuia dintre cei mai valoroşi oameni de cultură contemporani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a MNŢR.

MNŢR reaminteşte că Vintilă Mihăilescu, antropolog, profesor, autor, publicist, psihosociolog, a fost, "vreme de cinci ani", din 2005 până în mai 2010, directorul general al instituţiei.

"Sub acest rol, a dat o faţă nouă şi actuală Muzeului, a propus înfiinţarea cinematografului şi a Clubului Ţăranului, a încurajat realizarea multor proiecte culturale, expoziţii, târguri, lansări de carte, conferinţe etnologice şi antropologice, dar şi proiecţii şi festivaluri cinematografice".

 

 Vintilă Mihăilescu, un promotor inconfundabil

În 1990, a înfiinţat Societatea de Antropologie Culturală din România (SACR), pe care a condus-o în perioada 1994-2000. Între anii 2005-2010 a fost director general al Muzeului Ţăranului Român, precizează ICR.

În anul 2000, Vintilă Mihăilescu a înfiinţat la Facultatea de Ştiinţe Politice (SNSPA) cel mai longeviv şi mai consecvent program de masterat în antropologie din România.

Din 1998, Vintilă Mihăilescu a fost colaborator permanent al revistei "Dilema veche".

Dintre lucrările sale ICR menţionează: "Fascinaţia diferenţei" (1999), "Socio hai-hui. O altă sociologie a tranziţiei" (2000), "Paysans de l'histoire" (coautor, 1992), "Svakodnevica nije vise ono sti je bila" (Belgrad, 2002), "Vecini şi Vecinătăţi în Transilvania" (coord., 2002), "Socio-hai-hui prin Arhipelagul România" (2006), "Antropologie. Cinci introduceri" (2006), "Antropologie. Cinci introduceri" (2007).

De asemenea, sunt amintite: "Etnografii urbane. Cotidianul văzut de aproape" (coord., 2009), "Sfârşitul jocului. România celor 20 de ani" (2010), "Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică" (2013), "Povestea Maidanezului Leuţu" (2013), "Fascinaţia diferenţei. Anii de ucenicie ai unui antropolog" (2014).

"În anul 2006 a fost decorat de Preşedintele României cu Ordinul Naţional Serviciu Credincios, în rang de Cavaler, iar în anul 2007, cu Ordinul Meritul Cultural, în rang de Mare Ofiţer. Dumnezeu să-l odihnească!".

×
Subiecte în articol: vintila mihailescu