x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Volumul "Maria Tănase. Artista, omul, legenda" de Stejărel Olaru - lansat la Gaudeamus

Volumul "Maria Tănase. Artista, omul, legenda" de Stejărel Olaru - lansat la Gaudeamus

23 Noi 2019   •   19:30
Volumul "Maria Tănase. Artista, omul, legenda" de Stejărel Olaru - lansat la Gaudeamus

Volumul "Maria Tănase. Artista, omul, legenda" de Stejărel Olaru, apărut în colecţia "Corint Istorie Autori Români", a fost lansat sâmbătă la Gaudeamus.

Autorul a mărturisit că, atunci când s-a hotărât să scrie o carte despre Maria Tănase, ştia doar ceea ce citise până la acel moment despre marea artistă.

"Unul dintre obiectivele pe care le-am avut atunci când scriam această carte a fost să fiu cât mai precis, cât de precis pot, în restabilirea adevărului în ceea ce o priveşte pe Maria Tănase, tocmai de aceea uneori aş putea fi acuzat că am fost obsesiv în sensul în care nu reuşeam să îmi dau seama dacă nu sunt eu cel care greşeşte şi alţii au spus adevărul înainte. Spun asta pentru că am constatat, documentând subiectul, că sunt multe informaţii contradictorii în ceea ce o priveşte, de la cele mai puţin importante la prima vedere, cum ar fi când a călătorit în străinătate sau când a avut primul concert la radio", a afirmat Stejărel Olaru.

El a precizat că volumul despre Maria Tănase "este o biografie şi o carte de istorie".

"Este o biografie romanţată, aşa cum cunoaştem genul în amplitudinea lui. Adică nu sunt scene, situaţii, personaje inventate. Nimic nu este inventat aici, totul este real, atât cât am reuşit să extrag eu din documentare, şi am încercat să explic, aşa cum am gândit, văzut, am sesizat că un eveniment a avut loc în viaţa ei", a mai spus autorul.

Prezent la lansarea cărţii, jurnalistul Cătălin Striblea a afirmat că volumul este unul atipic, "dar este singura biografie care este făcută ştiinţific".

"E o carte atipică despre Maria Tănase. Mai sunt biografii ale ei, dar e singura biografie care este făcută ştiinţific şi spun asta pentru că Stejărel Olaru a studiat rapoartele serviciilor secrete din România - Siguranţa şi Serviciul de contraspionaj - dinainte de comunism şi rapoartele Securităţii, şi le-a pus cap la cap. Maria Tănase, pentru că avea acces la mai-marii zilei şi pentru că era curtată de foarte mulţi străini, a fost urmărită cred că de la vârsta de 23 - 24 de ani până la moartea sa, zi de zi, de serviciile româneşti care făceau rapoarte pe bandă rulantă despre ea. Toate rapoartele astea le-a pus Stejărel Olaru, cu foarte mult talent, cap la cap şi a ieşit o carte în care o vezi pe Maria Tănase şi practic stai la masă cu ea, pentru că sunt stenograme ale înregistrărilor din casa ei", a arătat Striblea.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: maria tanase gaudeamus