Ediţia a XVII a zilelor revistei ,, Convorbiri literare”(care apare lunar, sub oblăduirea Uniunii Scriitorilor) a reunit la Iaşi scriitori din întreaga ţară, din Chişinău şi de la Cernăuţi. Au fost evocate personalităţi ale culturii române, (precum Simion Mehedinţi, director al revistei între anii 1907 şi 1923) şi s-a desfăşurat, ca în fiecare an, podiumul poetic, cu lecturi la care participanţii, au fost pe rând, protagonişti şi spectatori. Aceste zile de festin moldav au fost însufleţite cu har, nobleţe şi iubire de două personalităţi inegalabile : Augustin Buzura căruia i s-a acordat premiul ,,Opera Omnia” şi Grigore Leşe căruia i s-a înmânat la aceată ediţie “Premiul de excelenţă”.
De câţiva ani, în programul zilelor ,,Convorbiri literare” există vizita scriitorilor la Cotnari, în urma căreia, însetaţi de emoţii şi inspiraţi de tradiţie, poeţii scriu şi adună cânturile lor în antologia ,,La porţile Cotnariului”. Placheta de versuri dă seama despre pofta de viaţă, umorul, talentul şi marele dar al bucuriei îngăduite de Dumnezeu pe care poeţii le transformă în cuvânt. Desigur, sub semnul ludic şi îndemnul lui Păstorel Teodoreanu care scria cândva: ,,Să cred în nu ştiu care Dumnezeu/ Şi cui să mă închin nu am habar/ Dar am crezut şi crede-voi mereu/ În Artă, în Moldova şi-n Cotnar”.
Literatură, viaţă, solidaritate şi o putere meritorie de a nu abdica de la normalitate, cam acestea ar fi coordonatele sărbătorii literare de la Iaşi. Deasupra căreia sunt efortul constant şi determinarea scriitorului Casian Maria Spiridon, redactor şef al revistei ,,Convorbiri literare” care găseşte resurse financiare pentru a nu abandona acest festin literar, chiar şi prin hăţişurile economiei de piaţă, ale crizei, ale altor idoli... Aceste zile rămân vii în amintirea celor prezenţi la Iaşi, care vor povesti, fiecare prin locurile în care trăiesc, despre oraşul în care spiritul lui Titu Maiorescu e viu ...
Citește pe Antena3.ro


