x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Marele vagabond, evocat la Brașov

Marele vagabond, evocat la Brașov

de Adi Munteanu    |    02 Sep 2025   •   06:20
Marele vagabond, evocat la Brașov

Invitat de onoare este Michael J. Chaplin, fiul celebrului cuceritor de inimi Charlie Chaplin

Brașovul și localitatea Augustin vor găzdui între 5 și 7 septembrie RROMA Film Festival, o sărbătoare a culturii țigănești și a filmelor inspirate din cultura rromă. Cea de-a treia ediție a evenimentului va fi o competiție care va cuprinde 15 filme de scurt metraj, ficțiune, documentar și animație, provenite din 8 țări, precum Polonia, Cehia, Marea Britanie, Ungaria, Bulgaria, Mexic, Spania și România.

Printre filmele aflate în competiție se numără producții câștigătoare pentru cel mai bun scurtmetraj la Festivaluri de film din Sofia sau Polonia, dar și câștigători ai Premiului Gopo. În inima României vor ajunge și regizori și actori ca Héctor Maya Requena (Mexic), Bartosz Dominik (Polonia), Orlin Milchev (Bulgaria), Atanaseu Ștefan (România), precum și actorii de origine romă Sorin Mihai, Dragoș Dumitru, Florin Baicu sau Oana Rusu. Proiecția filmelor va avea loc de-a lungul zilei de 6 septembrie 2025, la Centrul Cultural al comunei Augustin din județul Brașov, în prezența membrilor echipelor de filmare.

Originile rrome ale lui Charlie Chaplin 

Invitatul de onoare al acestei ediții este Michael J. Chaplin, fiul marelui Charlie Chaplin, care va fi prezent pe toată durata festivalului alături de întreaga sa familie, soția Patricia, fiica sa Kathleen și nepoata Jayden. El va prezenta vineri filmul Chaplin - Spirit of the Tramp / Chaplin - Spiritul vagabondului (2024, regia Carmen Chaplin) la Cinema Astra din Brașov, în cadrul Galei de deschidere a festivalului. Proiecția filmului, peliculă care evocă originile rrome ale lui marelui artist Charlie Chaplin, oferă o perspectivă unică asupra vieții și moștenirii muzicale a lui Chaplin prin ochii familiei sale. Proiecția va avea loc în prezența actorului, producătorului și scriitorului Michael John Chaplin, fiul artistului și nepotul marelui dramaturg Eugene O’Neill, care va evoca spiritul țigănesc care l-a însoțit pe tatăl său de-a lungul vieții și carierei.

Președintele juriului este Laura Baron Georgescu, profesor universitar dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, personalitate marcantă în domeniul montajului digital din România și fondatoare a Festivalul Film4Fun. Monteur pentru filme de lung și scurtmetraj, producător de film şi reclame, realizator TV, organizator de festivaluri de film şi evenimente culturale, este autoarea a două cărţi despre montaj şi implementarea acestuia: „Estetică şi Tehnologie - Revoluţia Digitală a Montajului” şi „Lucruri care nu se văd”, cea de-a doua făcând referire la metodele folosite în procesul de realizare a unui film.

Michael Crețu, în juriu

Juriului prezidat de Laura Baron Georgescu i se alătură compozitorul și muzicianul Michael Crețu, artist rezident la University of Salford din Manchester şi director muzical al Manchester International Roots Orchestra, prezent în competiție la ediția anterioară a festivalului cu filmul documentar 300 Roma Tears - Johnny’s Legacy despre unchiul său Johnny Răducanu, scenografa și artista vizuală Oana Cocea - absolventă la Ecole Naționale Supérieure des Arts et Techniques du Théâtre din Paris, și Marius Imre Parno, expert în proiecte de educație a romilor și președinte al Asociației Doctorilor și Doctoranzilor Romi. Invitat special al celei de-a treia ediții a RROMA FILM FESTIVAL este Gheorghe Sarău, profesor universitar doctor la Secția de limba și literatura rromani a Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, autorul primului dicționar din domeniul limbii rromani publicat în România și al unor lucrări emblematice în domeniul limbii, literaturii și istoriei romilor, promotor al limbii rromani în școli și facultăți. 

Petrecere țigănească autentică

Filmele selectate în competiție vor fi prezentate publicului sâmbătă 6 septembrie, la Centrul Cultural al Comunei Augustin între orele 11.00-18.00, iar seara va culmina cu o petrecere autentic țigănească la lumina focului, care va încinge atmosfera din Parcul Primăriei din Augustin începând cu orele 20.30. Cu acest prilej va avea loc un spectacol extraordinar susținut de Lavinia Răducanu, acompaniată de Gabriel Muzicaș și Rafael Muzicaș, care are un repertoriu inspirat din folclorul țigănesc din Ungaria, Serbia și Rusia. Lavinia Răducanu a fost supranumită de publicația Le Monde „vocea de cristal a Europei”. 

Duminică, în ultima zi a festivalului, la Centrul Cultural al Comunei Augustin publicul va avea ocazia de a se întâlni cu Viorica Doga, care va susține la orele 12.00 un masterclass cu ocazia galei de premiere, prilejuit de aniversarea a 50 de ani de la lansarea celebrei pelicule „Șatra” (Republica Moldova, 1975, regia Emil Loteanu, muzica Eugen Doga). De la ora 18.30, în Piața Sfântul Ioan din Brașov, va avea loc și aniversarea peliculei care a bucurat inimile spectatorilor de pretutindeni în ultimii cincizeci de ani. Va avea loc o reîntâlnire cu personajele iconice ale filmului, ceremonia de închidere a celei de-a treia ediții a festivalului fiind dedicată marelui regizor moldovean Emil Loteanu și compozitorului de renume mondial Eugen Doga, care a trecut în eternitate în primăvara acestui an. Cel din urmă, devenit cunoscut pe plan internațional prin coloanele sonore ale filmelor regizate de Emil Loteanu, precum „Lăutarii”, „Tandra mea fiară”, „Șatra” și „Maria, Mirabela”. Valsul din „Tandra mea fiară” a fost inclus de UNESCO în lista capodoperelor muzicale ale secolului al XX-lea și a răsunat pe marile scene ale lumii, inclusiv la Jocurile Olimpice. Cu acest prilej, publicul va avea ocazia să participe la proiecția specială a filmului „Șatra”, aflat la 50 de ani de la lansare. 

Pe toată durata festivalului, în cele trei locații de desfășurare va avea loc o expoziție de fotografie unică, dedicată aniversării filmului Șatra, cu imagini inedite din timpul filmărilor sau variante internaționale ale afișului producției. Intrarea este liberă la toate evenimentele.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×