C. T., poetul-partizan ucis de furia roșie

„Fiu al unui ofițer de marină, căpitan de vas și poet condamnat în anii ’30 pentru o crimă pasională, Constant Tonegaru călătorește în adolescență alături de el la Atena, Istanbul și Alexandria, experiențe care-i vor alimenta imaginarul poetic. A urmat un liceu evanghelic la Brăila, înainte de a ajunge la București, la Sf. Sava, apoi la Litere, unde audiază cursurile lui G. Călinescu și frecventează cenaclul lovinescian Sburătorul. Nu-și finalizează studiile, rămânând un boem trăitor din profesii umile și provizorii - funcționar, vânzător; bun prieten cu congenerul Dimitrie Stelaru, Tonegaru a fost un admirator al decadenților «damnați» (Poe, Rimbaud) și al suprarealiștilor, de care n-a fost însă apropiat”, remarca, în pripa unui crochiu dedicat lui Constant Tonegaru, criticul și istoricul literar Paul Cernat. 

„Poemul-pistol”, motiv de arestare

Dar să facem loc (mini)biografiei: „Debutează la revista Neamul Românesc a lui N. Iorga, dar sub influența amicilor moderniști (Vladimir Streinu ș.a.) se îndreaptă spre revistele acestora (Viața, Revista Cercului Literar, Kalende, Caiet de poezie ș.a.). Colaborator la Dreptatea cu articole anticomuniste, membru al asociației de rezistență și întrajutorare intelectuală (cu patronaj catolic) «Mihai Eminescu», alături de Iordan Chimet, Chihaia, Streinu, Mihai Crama, Grigore T. Popa și alții, Constant Tonegaru se implică, împreună cu Teohar Mihadaș, în acțiuni clandestine de ajutorare a partizanilor din munți și în relații cu cercuri occidentale care-i atrag represiunea din partea regimului (în timpul unei percheziții a Securității, manuscrisul unui poem intitulat Pistolul lui Werther devine, luat la propriu, motiv de arestare...)”. 

Torturat de comuniști

Mai departe: „Întemnițat la Aiud timp de doi ani, după opt luni de reținere ilegală, alături de foști demnitari și scriitori de extremă dreapta, Constant e torturat, dar nu-și divulgă prietenii (scrie și un poem, Stradivarius, editat în 1990). Eliberat cu sănătatea grav alterată, mai supraviețuiește doar câteva luni. Singurul volum antum, Plantații (intitulat inițial Plantația de cuie) îi apare în 1945. Un manuscris din aceeași «stofă», încredințat prietenului Barbu Cioculescu va apărea postum - Steaua Venerii (1969). Tot Barbu Cioculescu îi va edita, în 2003, culegerea de versuri Plantația de cuie, în care intră și unele inedite, restituind astfel profilul unui poet de prim-plan, cu cotă în continuă creștere”.

Univers (liric) captiv

În încheiere: „Bântuită de fantasmele marilor evadări pe mările și oceanele planetei, poezia lui Constant Tonegaru e una postavangardistă, ironică și dezabuzată. Ecourile baudelairiene sau minulesciene sunt trecute prin alambicuri suprarealiste, cu fond biografic. O poezie a fanteziei compensatoare într-un univers captiv, reprezentativă pentru traumele, speranțele și (dez)iluziile «generației războiului»”.

Citește pe Antena3.ro

Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”

Atolii din sud

Mai jos, o mostră a poeziei lui C.T.: 

„Cântec pe hârtie

Nu știu dacă sunt îndeajuns poet mare

să fiu păpușe de ceară lângă Marat și Camille Desmoullins,

să n-am inimă sau fitil ca oricare lumânare

pe bulevardul Montmartre în muzeul Grévin.

Totuşi am o inimă simplă ce bate cu desperare

să intre în femeile cu sânul fierbinte și crud

în care desenez cu cerneală o mare albastră

închipuindu-mi că sfârcurile sunt atolii din Sud.

Noaptea caligrafiez curtezanelor epitaful meu pe ferestre:

Sunt condotierul Tonegaru fără spadă;

mi-am tocit-o ascuţindu-mi ultimul creion

să scriu cum am dat în poezie cu o grenadă.

Iată, să-ţi aduc de la luptă femurul meu sub balcon

am trecut un fluviu ce-şi sună solzii în galop arbitrar

ducând în alte sfere ca pe un călăreţ fantastic

armătura mea proletară de var.

Un înger își desfrunzește din aripi albul arctic

amintindu-mi cum am fost un apostrof, o virgulă pe cer;

trist, trist, lângă tombarina cu coardele sparte

aştept să plec cu o garoafă albă la rever.

Doamnă, aceasta e cea din urmă floare pe care mi-o arunci

şi de balcon îmi agăţ pielea ca pe o cămașe deoparte 

sunt Soarele ce-și găseşte lăncile aduse din spelunci

în pulpele dumitale dogorind ca nişte oraşe incendiate.”

Potrivit prietenului Pavel Chihaia cadavrul lui Constant Tonegaru a fost descoperit la câteva zile după intrarea în putrefacție.

„Întemnițat la Aiud timp de doi ani, după opt luni de reținere ilegală, alături de foști demnitari și scriitori de extremă dreapta, Constant e torturat, dar nu-și divulgă prietenii”, Paul Cernat, istoric literar

„Bântuită de fantasmele marilor evadări pe mările și oceanele planetei, poezia lui Tonegaru e una postavangardistă, ironică și dezabuzată”, Paul Cernat, istoric literar

››› Vezi galeria foto ‹‹‹