x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Anne Hathaway: Filmul "Mizerabilii" m-a lăsat într-o stare de epuizare emoţională şi fizică

Anne Hathaway: Filmul "Mizerabilii" m-a lăsat într-o stare de epuizare emoţională şi fizică

15 Noi 2012   •   17:44
Anne Hathaway: Filmul "Mizerabilii" m-a lăsat într-o stare de epuizare emoţională şi fizică
Sursa foto: FREDERIC J. BROWN / AFP

Actriţa Anne Hathaway, în vârstă de 30 de ani, o interpretează pe Fantine în musicalul "Mizerabilii", vedeta mărturisind că soţul ei, Adam Schulman, a ajutat-o să ducă la bun sfârşit filmările care au fost chinuitoare, informează nydailynews.com.

În "Mizerabilii", Anne Hathaway este Fantine, o mamă singură şi bolnavă care a fost forţată să devină prostituată în Parisul anilor 1800.

Actriţa a slăbit aproape 12 kilograme şi s-a tuns scurt pentru acest rol. Ea a declarat pentru numărul din decembrie al revistei Vogue că rolul a lăsat-o "într-o stare de epuizare fizică şi emoţională". Anne Hathaway a spus că Fantine a copleşit-o, dar soţul ei a ajutat-o să treacă de starea dificilă.

Anne Hathaway joacă în "Mizerabilii" alături de Hugh Jackman şi Russell Crowe. Din distribuţia musicalului mai fac parte actorii Helena Bonham Carter, Amanda Seyfried, Sacha Baron Cohen şi Eddie Redmayne.

×
Subiecte în articol: rol Anne Hathaway Mizerabilii musical