x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film GALERIE FOTO - Artiștii români regretă dispariția fulgerătoare a marelui actor Mircea Albulescu

GALERIE FOTO - Artiștii români regretă dispariția fulgerătoare a marelui actor Mircea Albulescu

08 Apr 2016   •   12:41
GALERIE FOTO - Artiștii români regretă dispariția fulgerătoare a marelui actor Mircea Albulescu
Sursa foto: Lucian Alecu/Intact Images

Marius Manole: ”Eu l-am găsit în Teatrul Naţional când am venit în 2003. Era unul dintre cei mai puternici actori ai Teatrului Naţional şi a fost mult timp. Am apucat să joc cu el în al doilea spectacol al meu la TNB, «A patra soară» se numea, şi am învăţat atunci de la el cât am învăţat în facultate. Un actor care avea enorm de multă experienţă de scenă şi care iubea teatrul, aşa cum Rodica Mandache bine a zis, mai presus de el şi mai presus de noi toţi. Atât a iubit teatrul şi nimic mai mult. A făcut teatru până acum câteva zile.” news.ro


Ileana Stana Ionescu: ”Mi-e foarte greu să vă răspund. Uite, îl am în faţă. Ieri ne-am întâlnit şi nu pot să cred că nu mai e azi”, a spus actriţa Ileana Stana Ionescu pentru News.ro. ”Sunt profund răvăşită. Mi-a fost de multe ori partener pe scenă şi nu mai pot să vorbesc.” news.ro


Regizorul Laurenţiu Damian, preşedintele UCIN: ”Pentru mine a fost un actor emoţional. A jucat în filmul meu «Rămânerea», rolul bunicului. Mircea Albulescu este bunicul meu.” news.ro


Tudor Giurgiu: ”Pentru mine, rolurile din «Cursa» şi «La capătul liniei» rămân absolut memorabile. Performanţe subtile, fireşti, greu de egalat. Acum doi ani l-am avut invitat la TIFF-ul de toamnă de la Târgu Mureş. Mi-e greu să uit dimineaţa când ne-am băut cafeaua la Hotel Privo şi am vorbit despre viaţă, filme, fete, actori şi destine. Mi-a spus râzând că are goluri de memorie, dar e absolut normal la vârsta lui şi că, de altfel, nu contează. Viaţa trebuie trăită la maxim, să te bucuri cât poţi de ea." news.ro

Ion Besoiu a afirmat vineri că Mircea Albulescu a fost un actor "de mare talent", pe care îl regretă enorm.

"Am fost parteneri în multe filme. A fost un actor de mare talent. Îl regret enorm", a declarat actorul Ion Besoiu pentru AGERPRES.

Actorul Vladimir Găitan a declarat pentru AGERPRES că, pentru el, Mircea Albulescu a fost "un mare, mare model" şi un om care "l-a onorat" cu prietenia sa.

Găitan a spus că este al doilea prieten pe care îl pierde într-o perioadă foarte scurtă, după Cornel Patrichi.

"Duc povara morţilor celor mai dragi (prieteni - n.r.)", a mărturisit el. "M-a onorat cu prietenia lui. Mi-a fost foarte drag."

Regizorul Dan Chişu a declarat vineri, pentru AGERPRES, că Mircea Albulescu a făcut "eforturi imense" pentru cel mai recent film al său, "Aniversarea".

"Îmi amintesc că a trebuit să refilmăm o scenă pe care am ratat-o din cauza luminii (...). Mi-a fost foarte greu să îi spun, dar nu a avut nicio problemă să vină să refilmeze."

×
Subiecte în articol: mircea albulescu