Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vineri în cinematografe se lansează “Puzzle”, film care marchează primul lungmetraj al lui Andrei Zincă şi reîntoarcerea în cinematografie, după mai bine de 30 de ani, a lui Dan Nuţu. O poveste care nu trebuie pierdută, pentru că este, cu siguranţă, “altfel”. Nu vă spunem mai mult…
Jurnalul Naţional: Presupunerea mea este că de mult cochetaţi cu ideea unui film pentru marele ecran. Poate pentru că deseori este văzut ca un pas firesc. De ce acum (de ce abia acum), de ce un dramaturg argentinian (Mario Diament) şi de ce exact acest subiect?
De multe ori am vrut, de puţine ori am încercat şi de şi mai puţine am mers mai departe de a schiţa un proiect. Vinovate: creşterea copiilor, comfortul pe care mi l-o oferit munca în televiziune, lipsa de subiecte care să mă energizeze suficient. Până ce copiii şi-au luat zborul de acasă şi am simţit ceasul ticăind necruţător. Acum, ori niciodată, mi-am spus şi a apărut Mario Diament cu a lui piesă. Mario este un foarte bun prieten , care locuieşte în Miami. Am fost la premiera mondială a piesei, care de atunci a dat ocolul lumii, şi m-a emoţionat enorm. Găsisem şi ce căutam, ceva de spus care să mă reprezinte. Aşa s-a născut “Puzzle”.
Aducerea lui Dan Nuţu este evident o lovitura de imagine. Mai mult decât atât aţi (re)câştigat – pentru noi, cinefilii - un actor. Cât de dure au fost negocierile? Şi cum de v-aţi gândit la el?
Căutările unei figuri profund romantice, misterioase şi atrăgătoare la vârsta celei de-a treia tinereţi nu dădeau nici un rezultat. Timpul trecea şi epuizasem toate sursele la care aveam acces. Mi-a venit în minte deodată întâlnirea cu Dan, la teatru bucureştean, cu un an în urmă. L-am sunat la Berlin, mi-a cerut scenariul pe un ton flegmatic care nu prevestea nimic bun, şi 2 ore mai târziu m-a sunat să-mi comunice pe acelaşi ton, că îi plăcuse scenariul şi că ar fi fost interesat. Conversaţia a continuat a doua zi, în Berlin şi s-a terminat doar cu câteva zile înainte de începerea filmărilor. Dan vroise mereu să joace un orb şi era gata să revină “în acţiune” în acest scop. Detaliile ne-au luat multa vreme si rezolvarea lor a influenţat mult rezultatul final pe care publicul va avea prilejul să-l vadă şi să-l judece pe marele ecran.
Casting-ul v-a ieşit “din prima”?
Dan şi Tünde Skovrán s-au lăsat foarte greu găsiţi. In schimb, Titieni era pe rol din faza definirii scenariului, Cătălina Mustaţă a ieşit la iveală imediat, iar decizia în legatură cu Ioana Pavelescu s-a luat întro clipă.
Un gând pentru regretatul Şerban Ionescu, la ultimul său film. La data filmărilor era perfect sănătos, nu?
Şerban era cel de totdeauna, plin de viaţă, cu o glumă la fiecare minut, inima platoului de filmare. Boala s-a declanşat la puţină vreme după terminarea filmărilor. Filmul este dedicat memoriei lui.
Spre finalul filmului, m-am gândit la “American Beauty”. O criză a vârstei de mijloc, un cuplu aparent fericit căruia nimic nu-i lipseşte, o relaţie în afara căsniciei (nici acum nu sunt pe deplin convins că şi personajul doamnei Mustaţă nu avea pe cineva…”ascuns”). Am fost extrem de curios să vad care va fi rezolvarea finală. Ce a păstrat şi ce a schimbat dl Lustig?
Aveţi fler. Relaţia personajului Lena, sau mai bine zis, dorinţa ei de a găsi, la rândul ei, pasiunea în afara căsniciei, exista în scenariu, dar a fost sacrificată la montaj. American Beauty m-a impresionat şi recunosc că în mai multe situaţii am apelat la acel scenariu ca sursă de inspiraţie pentru rezolvarea anumitor impasuri la scris. Esenţa piesei, dupa cum mi-a mărturisit Mario, se regăseşte în film, dar “Puzzle” este o poveste care trăieşte independent de sursa de la care a plecat. Poate ca nu va trece multă vreme până când veţi putea aprecia şi piesa jucată pe o scenă din România.
Aţi intrat într-un loc (joc) periculos. Se cheamă “cinematografia românescă”. Puteţi avea succes sau nu. Puteţi fi ridicat pe un soclu sau hulit. Şi mai sunt alte câteva sute de variante. Cum o vedeţi? În ansamblu…
Nu mă interesează “jocurile”, şi nici nu le dau atenţie. Mă interesează doar ca publicul să-mi dea o şansă
să-i spun o poveste care cred că-l poate interesa şi care vorbeşte despre viaţa noastră intimă, aia despre care ne cam jenăm să vorbim. De la public sunt gata să accept aplauze sau pietre.
Cum se lucrează “la noi” spre deosebire de proiectele făcute “la ei”?
Greu! Două probleme majore, pe care dacă nu reuşim să le depăşim, drumul înainte va continua să fie tare anevoios: se vorbeşte mai mult decăt se munceşte şi când se munceşte, principul care domneşte e “ hai, că merge şi aşa”. Distruge valoarea oricărui efort.
Ce urmează după “Puzzle”? Ştiu, sunt nerăbdător. Poate pentru că am văzut în Puzzle “altceva”. Un nou film pentru cinema?
Am terminat filmările la o poveste despre libertate şi pierderea ei. Este inspirată de evenimente reale, deportarea masivă a bănăţenilor, care au fost strămutaţi cu domiciliu forţat în Bărăgan, în 1951. Este un film de o factură poetică, după o nuvelă de Ana Blandiana, pe care îl produce Călin Papură împreună cu mine, şi care are ca protagonişti un grup de tineri actori excelenţi: Radu Iacoban, Iulia Lumănare, Olimpia Melinte, Radu Bânzaru, Toma Cuzin, Cristian Popa, la care se adaugă talentul şi experienţa Magdei Catone, Dorinei Lazăr şi a lui Nicodim Ungureanu.
Mă interesează doar ca publicul să-mi dea o şansă să-i spun o poveste care cred că-l poate interesa şi care vorbeşte despre viaţa noastră intimă, aia despre care ne cam jenăm să vorbim.
