Documentar - Bancurile cortinei de fier, subiect de film

Un american, Ben Lewis, a colindat Cehia, Ungaria, Rusia si Romania si a adunat bancuri. Dupa care a facut un documentar.

Prestigiosul Festival de Film Tribeca, infiintat de Robert de Niro in 2002, este sustinut anual in New York pentru a revigora cultural si turistic zona de langa Ground Zero, unde fusesera turnurile gemene.

Unul dintre filmele prezentate anul acesta apartine regizorului britanic Ben Lewis si este un documentar despre bancurile care circulau in spatele cortinei de fier in perioada 1917-1989, intitulat "Hammer and Tickle". Documentarul a fost prezentat in premiera mondiala la Tribeca Film Festival si a fost apreciat de publicul american, dar mai ales de est-europenii prezenti in salile de cinema.

ISTORIE. In timp ce filma un documentar in Romania, intitulat "Regele Comunismului: grandomania si fastul lui Ceausescu", Ben a auzit diferite bancuri cu Ceausescu de la colaboratorii romani, bancuri care l-au distrat foarte mult. S-a gandit ca trebuie sa existe astfel de bancuri si in celelalte tari ex-comuniste. Intr-adevar, cercetarile lui au scos la iveala o bogatie de anecdote la adresa sistemului comunist. Asa s-a nascut ideea acestui documentar despre bancurile din vremea comunismului.

Filmul incepe cu un citat din Orwell: "Fiecare gluma este o mica revolutie". Alegerea acestui citat a fost facuta cu grija, dupa cum declara Ben: "Bancurile au pastrat ideea de revolta in mintea oamenilor. Pentru a te revolta e nevoie de principii, de un adevar pentru care sa lupti, iar fara bancurile astea oamenii nu ar fi putut impartasi adevarul pentru care au luptat asa de mult". Filmul urmeaza calatoria lui Ben prin Germania de Est, Polonia, Cehia, Ungaria, Rusia si Romania, calatorie prin care descopera si prezinta in mod original bancurile despre sistemul comunist, dialogheaza cu fosti lideri comunisti si cu fosti detinuti politici pe motiv ca spusesera bancuri, care rememoreaza acele vremuri si isi istorisesc pataniile, dar si bancurile: "Nu am vrut sa fac doar un documentar istoric in care sa spun multe anecdote, nu ar fi functionat. Trebuia sa spun si ce s-a intamplat cu cei care ziceau aceste glume. Toti acesti oameni nu numai ca spun bancuri, ei si le amintesc, dar si cred ca ele au fost foarte importante. Bancurile au insemnat mult, prin bancuri oamenii pastrau adevarul in inima lor. Daca te luai dupa propaganda comunista, erai informat ca oamenii din Europa de Est erau uniti de marxism-leninism. Nu erau, erau uniti de bancuri despre marxism-leninism. Bancurile acestea sunt un mod de a intelege viata in acele vremuri."

NECONVENTIONAL. Ben Lewis este un regizor neconventional, ale carui creatii sunt originale, colorate, energice, atipice, seamana cu un videoclip. Astfel, documentarul sau prezinta materialul cules prin diferite metode: "Am incercat sa imaginez documentarul ca o serie de secvente de 60 de secunde. Nu am vrut doar sa filmez niste oameni care zic bancuri, evident nu ar fi fost destul si ar fi fost plicticos. Si nu m-as fi putut juca cu mintea spectatorului. Am decis ca bancurile vor fi parte din film sub diferite forme: schite jucate de actori, arhive de televiziune, animatie, interviuri cu diferite persoane."

Intrebat fiind cum crede el ca cineva care nu stie cum era viata in comunism va intelege bancurile in contextul lor istoric, Ben a raspuns: "Cred ca se poate si invers: auzi bancul si iti dai seama cum era viata in comunism. Daca iti spun ca zilnic stateam la coada patru ore pentru alimente e una, si e altceva daca iti zic: «Avem bancul asta - o vecina ii spune alteia ca maine o sa fie zapada, la care cealalta raspunde eu nu stau la coada pentru asta!». Atunci interlocutorul va intelege care era situatia."

Se pare ca publicul e divizat in doua: est si rest, crede Ben Lewis: "Am crezut ca vesticii vor veni la film si vor gasi unele bancuri distractive si altele nu. Este un film documentar si, daca glumele nu provoaca rasul, atunci este o provocare pentru cel care nu a ras sa inteleaga de ce est-europenii radeau pe vremea comunismului. Est-europenii care vizioneaza filmul aplauda, pentru ca isi aduc aminte de bancuri, le recunosc, le spuneau ei sau parintii lor. Filmul este un tribut adus est-europenilor."

PROPAGANDA
"Daca te luai dupa propaganda comunista, erai informat ca oamenii din Europa de Est erau uniti de marxism-leninism. Nu erau, erau uniti de bancuri despre marxism-leninism. Bancurile acestea sunt un mod de a intelege viata in acele vremuri" - Ben Lewis, regizor