x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Documentarul "Acasă" / "Acasă, My Home" a câștigat Marele Premiu la Festivalul de la Munchen

Documentarul "Acasă" / "Acasă, My Home" a câștigat Marele Premiu la Festivalul de la Munchen

18 Mai 2020   •   11:55
Documentarul "Acasă" / "Acasă, My Home" a câștigat Marele Premiu la Festivalul de la Munchen
Sursa foto: facebook

Filmul de debut al regizorului Radu Ciorniciuc, "Acasă" / "Acasă, My Home" a câştigat Marele Premiu la DOK.fest Munchen. Cea de-a 35-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Documentar se desfăşoară online, în perioada 6 - 24 mai.

Pelicula spune povestea unei familii care a trăit în Delta Văcărești timp de 20 de ani, până în momentul în care statul a declarat-o zonă protejată. 

Echipa de filmare a documentarului, alcătuită din regizorul și co-directorul de imagine Radu Ciorniciuc, scenaristul Lina Vdovîi şi co-directorul de imagine Mircea Topoleanu au urmărit timp de patru ani viața familiei Enache. 

Aceasta s-a schimbat după ce a părăsit natura din Delta Văcărești și s-a confruntat cu provocările Bucureștiului.

Organizații umanitare, voluntari și echipa de filmare au dezvoltat un proiect social care a ajutat familia Enache să se integreze în societate, oferindu-le acces la sănătate și educație. 

Filmul poate fi văut online în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Cracovia, între 31 mai - 7 iunie, şi în competiţia internaţională Thessaloniki Documentary Festival, în perioada 19 - 28 mai.

Este produs de Monica Lăzurean-Gorgan, prin casa de producţie Manifest Film, în co-producţie cu HBO Europe, Corso Film (Germania), Kino Company (Finlanda). Partenerul principal al filmului este UiPath Foundation. Documentarul a fost realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Televiziunii Române, Creative Europe, Cinelabs (România), Beep Studio (Cehia).

Radu Ciorniciuc este reporter special şi regizor de film, unul dintre co-fondatorii Casei Jurnalistului. A realizat reportaje pentru The Guardian, Al-Jazeera, Channel 4 News, ZDF şi a fost premiat naţional şi internaţional la Competiția Superscrieri (Superscrierea anului 2014), Royal Television Society UK (2014), Amnesty International UK (2014) şi Harold Wincott Award for Business Economic and Financial Journalism (2016).

×