x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film MASS, o coproducție unteatru - TNRS, în premieră la București

MASS, o coproducție unteatru - TNRS, în premieră la București

de Magdalena Popa Buluc    |    21 Sep 2022   •   11:12
MASS, o coproducție unteatru - TNRS, în premieră la București
Sursa foto: Andrei Văleanu

MASS, cel mai recent spectacol semnat de regizorii Andrei și Andreea Grosu, se va juca în premieră la unteatru - duminică, pe 25 septembrie, de la orele 17:00 și 20:00. Spectacolul este o coproducție unteatru și Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu și îi are în distribuție pe Ofelia Popii, Mihaela Trofimov, Richard Bovnoczki și Marius Turdeanu. Scenografia poartă semnătura lui Vladimir Turturica. La începutul lunii septembrie, spectacolul s-a bucurat de o premieră oficială la Sibiu, pe scena TNRS

O atentă examinare a durerii, a furiei și a acceptării, MASS aduce pentru prima dată pe o scenă de teatru textul semnat de Fran Kranz. Versiunea lui cinematografică, cea care a marcat anul acesta debutul regizoral al autorului, s-a bucurat de un imens succes festivalier și s-a aflat printre peliculele  nominalizate la Premiile BAFTA.

Despre spectacol

După ani de la tragedia care le-a schimbat viețile, două perechi de părinți se întâlnesc pentru a-și oferi șansa de a depăși momentul care i-a blocat în timp. Încearcă să se ierte și să meargă mai departe. Se caută vinovați, se caută povești justificatoare pentru destinul lor, se caută răspunsuri. Își îndreaptă degete arătătoare către cel din față pentru a se putea elibera de povara vinovăției. O masă, patru scaune. Un loc de întâlnire pentru cei patru care au fost lăsați în urmă. O elegie pentru cei mai singuri oameni de pe pământ.

„Ne-a trebuit foarte mult curaj să abordăm textul acesta. După ce am văzut filmul am luat legătura cu autorul, care este foarte tânăr și care a debutat ca regizor cu MASS, pe care îl semnează și ca scenarist. În mod surprinzător, ne-a răspuns și ne-a mărturisit că textul a fost scris pentru teatru.'', povestesc regizorii Andrei și Andreea Grosu.

„Cu MASS, Andrei și Andreea Grosu aduc în fața publicului unii dintre cei mai mari artiști ai României. Este vorba despre patru actori excepționali: Ofelia Popii, Mihaela Trofimov, Richard Bovnoczki, Marius Turdeanu; toți cu premii, cu nominalizări, cu filme, cu roluri foarte, foarte importante! Suntem fericiți că am putut face această coproducție între TNRS și unteatru. Este atât de multă suferință, și nevoie de iertare, și nevoie de dialog, încât ești copleșit după spectacol!”, subliniază Constantin Chiriac, directorul general al TNRS și președintele FITS.

Primele reprezentații ale spectacolului au avut loc la Sibiu, pe 8 și 9 septembrie, iar duminică, MASS va ajunge pentru prima dată la București, unde spectatorii îl vor putea urmări la unteatru. Vârsta minimă recomandată pentru participarea la evenimente este de 14 ani. Biletele sunt disponibile pe www.unteatru.ro.

 

 

 

×
Subiecte în articol: Teatrul Național Radu Stanca