Sergiu Nicolaescu, destin şi film

"Las spectatorilor toate filmele mele, unele cu dragostea de istorie românească, pe care copiii lor trebuie să le vadă. Pot spune cu toată convingerea că e cel mai important lucru realizat de mine, în afară de revoluţie", mărturiseşte cineastul Sergiu Nicolaescu într-o nouă carte, ce nu a fost încă lansată pe piaţă.

Volumul intitulat "Destin şi film" reprezintă la prima vedere o dare de seamă despre cinematografia românească, în contextul istoric de dinainte de 1989 şi după Revoluţie, "făcută inginereşte" pe alocuri, după cum mărturiseşte chiar regizorul. Însă, pe parcursul celor peste 200 de pagini descoperi că "dinozaurul cinematografiei româneşti", aşa cum îl văd mai tinerii colegi de breaslă, vorbeşte despre viaţa sa dedicată în întregime filmului, dezvăluind amănunte ce ar putea face la rândul lor subiectul unui film de succes. Aşa este, spre exemplu, momentul în care Gheorghiu-Dej şi-a dorit cu ardoare ca fiica lui să primească rolul fiicei lui Decebal în coproducţia "Dacii", rol deja oferit unei actriţe din Franţa.

SEMNAL DE ALARMĂ
Inginereşte sunt prezentate tarele legii cinematografiei româneşti, dar şi ale concursului de proiecte cinematografice, criza prin care trece filmul românesc în prezent, probleme care îl determină pe regizor să observe că "producţia de film românesc nu este un business în România lui 2009. Autorităţile trebuie să conştientizeze necesitatea de a încuraja producătorii naţionali, altfel ne îndreptăm sigur spre dispariţie".

La aproape 80 de ani, vârstă pe care o va împlini anul viitor, la 13 aprilie, Sergiu Nicolaescu aminteşte de rigorile cenzurii, realitate cu care regizorii se confruntau ori de câte ori făceau un film, dar şi de tentaţia evadării din sistemul comunist: "Am trăit prin filmele mele şi nu întâmplător îmi omoram întotdeauna eroii pe care îi interpretam. Pentru că în acel regim eram cu toţii morţi şi părăsiţi de Occident. Toţi ne propuneau să rămânem în străinătate, nimeni nu ne-a propus să ne elibereze şi nimeni nu se pregătea pentru asta". De altfel, într-un interviu oferit unei ziariste franceze, în timpul unei deplasări la Paris, întrebat fiind de ce nu rămâne pentru totdeauna în Oraşul Luminilor şi care este locul unde se simte fericit, Nicolaescu răspundea: "(...) pentru mine acasă e în România, acolo m-am născut, acolo sunt părinţii şi mormintele străbunilor mei", realizând în acelaşi timp că cel mai fericit era atunci când se afla "pe drum", între cele două lumi, cu siguranţa că întotdeauna va reveni la ai lui.

LUPTA ÎNTRE GENERAŢII
"Destin şi film" cuprinde şi un capitol dedicat luptei între generaţiile de cineaşti, luptă prezentată în oglindă cu competiţia existentă şi la momentul afirmării sale profesionale: "Unii dintre noi aveau aceeaşi gândire ca şi unii de astăzi, se credeau buricul pământului pentru că făcuseră un film sau două ceva mai pricopsite. Erau şi atunci "modele" - ca şi astăzi -, dar nimeni nu susţinea că cinematografia românească a început o dată cu ei. Aş vrea să nu înţelegeţi că sunt răutăcios, dar vă garantez că peste câţiva ani veţi privi altfel "încercările de exprimare" ale unora din noua generaţie, care prin simplitatea lor dovedesc neprofesionalismul, dar nu lipsa de talent. Totuşi meritul lor este că au ştiut când să-şi facă aliaţi pe criticii din aceeaşi generaţie sau pe alţii mai bătrâni, sclifosiţi şi cu memoria năruită", punctează Nicolaescu.  

Dincolo de acuzele care i-au fost aduse de-a lungul timpului, care îi sunt aduse şi astăzi, veteranul spune că a început să-şi simtă vârsta după accidentul vascular suferit la începutul acestui an, şi mărturiseşte împăcat: "Nu am copii sau nepoţi de care să mă bucur, am doar filme, amintiri şi morminte. Profesional, nu-mi pot imputa nimic. Nu regret nimic din viaţă sau din profesie. Asta-i!".

Amintiri în imagini
Cartea, editată la Axioma Print, conţine şi o selecţie de articole din revista "Cinema" sau din cotidiane, scrisori de la admiratori, precum şi o serie de fotografii din filme celebre: Dacii, Mihai Viteazul, Ringul, Felix şi Otilia, Mircea, Osânda, Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte, Ciuleandra. Nu lipsesc pozele de familie, cu mama regizorului, sau de pe platourile de filmare.

"Mă văd obligat să aduc la cunoştinţa publicului nişte realităţi ale cinematografiei naţionale. Trebuie să le spună cineva care a dovedit că le cunoaşte şi nu un premiat la un important festival european, dar care a făcut doar două filme"
Sergiu Nicolaescu