Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Începem cu Golescu: „Nume al unei vestite familii, care a dat ilustre personalități culturii și politicii românești în ultimele două veacuri și jumătate. Cu obârșia în Mușcel, «vecină de sat» cu Brătienii. Goleștii își vor lua numele după localitatea Golești, atestată în urmă cu cinci veacuri. Cel mai probabil, moșie ce a aparținut întâi unui nobil numit Gole, Golu, localitatea devenind Golești, tot astfel cum Bucureștii «se trag», de pildă, de la un Bucur, ori Popeștii de la un Popa. Numele Gole/Golu este atestat (arareori) ca provenind din Neagol/Neagul, ori din Dragol/Dragul. Cel mai adesea, Gole/Goliu/Golu își au însă originea în numirea slavă sud-dunăreană (prezentă și Oltenia, Timoc, Macedonia) a unui prunc încă nebotezat”.
Poreclă pe viață
Limpezit: „De obicei, până la botez, copiilor nu li se spunea pe nume, fiind numiți Gole («gol») - cu înțelesul: fără nume și fără botez (cruce). Un nume «avertisment», copilul fiind socotit fără vreo protecție divină. Pruncii care mureau erau amintiți ca Gole/Golio, folclorul sud-dunărean fiind unul bogat în privința dată - «Să nu rămână ca Gole, nebotezat, fără nume»). A întârzia botezul (dar și din obișnuința cu numele dat, ori din felurite alte motive) însemna adeseori o poreclă pentru prunc pentru toată viața: Gole/Goliu («gol», lipsit de harul botezului). Una devenită, cu timpul, nume sub care era recunoscută o familie: al lui Gole, Goliu, Golescu”.
Alinturi
Alt nume cu semnificație uitată - Caplea: „Îndeajuns să amintim doar de sora domnitorului muntean Radu cel Mare, jupânița Caplea (1511), pe a cărei piatră de mormânt e scris: «răposat-a roaba lui Dumnezeu Caplea, fiica lui Io Vlad voievod şi sora lui Io, Radu voievod [...] fosta jupâneasă a lui Bogdan marele vornic». Ori de Caplea, soția Meșterului Manole din balada binecunoscută. Numele e întâlnit și în cazul unor demnitari ori oameni de rând (Căplea, Caplea). Provine dintr-un termen slav - kaplja/kaplea (капља) -, «roditor» mai ales la noi (întâlnit și la popoarele dimprejur, chiar și în Croația și Slovenia - unde, ca nume, devine personaj de basm). Face parte din categoria numelor duioase, «de alint», precum Slăncița - mic soare, Snejana - cea acoperită cu zăpadă, Snejanka - fulg de zăpadă, Zvezda - stea, Rosa, Rosița - Rouă etc.”.
Picătură de rouă, picătură de har
Tot aici: „Kaplja/Kaplea, în slavă (păstrat însă și ucraineană, sârbă, slovenă etc.) se tălmăcește prin strop/picătură (de rouă, de apă, har), având cumva ca echivalent, astăzi, la noi, numele de Lăcrimioara. În bulgara modernă s-a păstrat forma Kapka (strop/picătură) pentru vechiul Kaplea, bulgăroaicele serbându-și ziua onomastică pe 6 ianuarie, de Bobotează, când sunt sfințite apele prin «picurarea» harului din Înalt. Caplea, Căplea, la masculin, pe lângă înțelesul amintit, mai e legat de unele trăsături fizice, o poreclă («mic, firav, o mână de om, cât o picătură»), devenind uneori nume de familie”.
Loc de viețuire
Originea numelui Jitianu: „Nume al unei vechi mănăstiri din Craiova, dar și nume de familie. Jitianu, legat de numele mănăstirii (a existat, în Vrancea, și un schit - Jitia), se referă la o obște monahală. În medio-bulgară: obștejitie - o mănăstire cu viață («jitie») de obște («obște»), loc în care monahii trudesc și se roagă în comun. Comunitatea monahală, prescurtat: jitia. Locul («measto») de viețuire («jitie») și nevoință, românizat, în Oltenia, Jitianu”. Mai mult: „Un locuitor al satului Jitia, situat în apropierea schitului cu acest nume, va fi numit, în mod evident, «jitian» - de aici, numele de familie de mai apoi al unora. Tot astfel, un sătean dintr-o localitate din apropierea mănăstirii Jitianu, ori de pe moșia ei. Totuși, cazurile sunt unele destul de rare, numele de familie Jitianu apărând mult mai des în onomastica noastră”.
Ecouri dinspre imperiul vlaho-bulgar
De unde atunci acest nume, ce poate stârni confuzii? „În medio-bulgară termenul «jitar» - negustor de grâu, cereale («jito» - grâu) - de unde numele de Jitaru la noi - este înregistrat și ca «jitio» («jitiu»). Acesta va ajunge, dintr-o «numire profesională», nume de familie la sud de Dunăre (Jitiu, Jitev). Românizat, din îndeletnicirea dată, la noi, în unele părți, Jitian/Jitianu. În imperiul vlaho-bulgar, jitiu-l (jitianul) ocupa, de asemenea, o funcție deloc de neglijat în stat - aduna impozitele cuvenite lui la strânsul recoltelor”.
Cultul Sfintei Varvara
Încă o provocare - Barbu/Bărbuceanu: „Barbu e întâlnit, în general, în Oltenia și vestul Munteniei (Argeș, Teleorman, Vlașca). - «Matcă», de asemenea, a numelui Preda. În «oglindă», numele este prezent în nord-vestul Bulgariei (mai ales printre românii de acolo) și în Timoc. Nume de botez inițial (Barbu Craiovescu, Barbu Știrbei etc.). Acesta era dat în cinstea Sfintei Varvara (Barbara), cunoscută în tradiția populară ca Barbura. De aici, mai târziu, Barbul (din Barbur). Cultul Sfintei Varvara era, în trecut, unul foarte răspândit în zonă, de ziua sfintei existând obiceiul de a se împărți copiilor fierturi din cereale, colivă, turtițe, colăcei, făcându-se chiar mese de pomană («pentru sufletul Varvarei», «za dețata», în bulgară - «pentru copii» - sănătatea copiilor), aprinzându-se în acea zi (4 decembrie) o lumânare mare (spre a fi feriți copiii de boli)”.
Copiii, unși cu miere
Întregire: „Tot de Sfânta Varvara copiii erau «îmbărburați» (unși cu miere pe obraji, frunte și bărbie) pentru a fi zdraveni și plăcuți tuturor în viață. Numele de Barbu/l, în general, era dat după unele epidemii (de ciumă, holeră, «vărsat»), ori după pierderea mai multor copii într-o familie - pentru a fi ocrotiți aceștia de Sfânta Varvara. Bărbucean/u, evident, «se trage» din Barbu, «al lui Barbu/din neamul lui Barbu» (asemenea numelui Drăghicean/u, de pildă - din Drăghici)”.
Mănăstirea Coșuna, bijuteria cetății Băniei
Care e originea numelui? „Numele vechii mănăstiri Coșuna, asemenea celui al Coziei, este de origine turcică (cumană ori pecenegă). «Koșun», în limbile turcice, urmașe ale kipceak, se tălmăcește prin armată, tabără militară, trupe, ostași, «unitate» campată într-un anume loc, pregătită să apere o cetate. Cel mai probabil, românii au păstrat o vreme numirea dată: mănăstirea de lângă locul în care s-a aflat tabăra ostășească. Cel de-al doilea nume, primit de Coșuna, e Bucovăț. Cu înțelesul de «făget», mică pădure de fag (buk, în slavă - fag). Mănăstirea aflată lângă o astfel de pădure”.
„Goleștii își vor lua numele după localitatea Golești, atestată în urmă cu cinci veacuri”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Cel mai probabil, moșie ce a aparținut întâi unui nobil numit Gole, Golu, localitatea devenind Golești, tot astfel cum Bucureștii «se trag», de pildă, la un Bucur, ori Popeștii de la un Popa”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Numele Gole/Golu este atestat (arareori) ca provenind din Neagol/Neagul, ori din Dragol/Dragul”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Cel mai adesea, Gole/Goliu/Golu își au însă originea în numirea slavă sud-dunăreană (prezentă și Oltenia, Timoc, Macedonia) a unui prunc încă nebotezat”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Tot de Sfânta Varvara copiii erau «îmbărburați» (unși cu miere pe obraji, frunte și bărbie) pentru a fi zdraveni și plăcuți tuturor în viață”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Citește pe Antena3.ro
