Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Acțiunile belicoase ale statelor occidentale s-au desfășurat pe calea apei, într-o epocă (secolele XV-XVII) a navigației, prin intermediul corăbiilor. Tunurile, muschetele și marinarii nu erau însă de ajuns pentru a călători departe de țărmurile bătrânului continent, așa că știința a fost pusă în slujba războiului pentru a concepe instrumente capabile să susțină năzuințele cuceritorilor. Sarabanda descoperirilor a favorizat monarhii îndrăzneți și vizionari, care și-au riscat de multe ori avuțiile mizând doar pe visurile vreunui aventurier venetic. Una dintre uneltele cu rol decisiv în atingerea noilor continente a fost, fără îndoială, harta. Despre această extraordinară armă silențioasă vom povesti în continuare.
Eforturi portugheze în secolul al XV-lea
„Deși încă neafectate de meridianele prime și de zilele lipsă, hărțile marinarilor portughezi din secolul al XV-lea începeau să arate ceva mai mult a hărți adevărate: deși în continuare planare, multe arătau un meridian marcat cu latitudini și desenat de la nord la sud prin Capul Sf. Vincent, punctul de uscat cel mai sudic al Portugaliei. Curând hărțile, dacă nu și diagramele marine, aveau să prezinte întinderile de uscat și liniile de coastă ale Pământului în proporții și detalii rezonabile”, remarca reputatul om de știință Neil deGrasse Tyson în studiul conceput împreună cu cercetătoarea Avis Lang: „În slujba războiului. Alianța secretă dintre astrofizică și armată” (Editura Trei, 2020).
Înclinații spre preamărire și hegemonie religioasă
Facem loc, în continuare, aprecierilor acestora în legătură cu începuturile cartografiei: „Adesea hărțile erau împodobite cu referințe la dreptul de proprietate și supunere: drapele naționale, blazoane, iconografie religioasă. Cartografia a ajutat la conceptualizarea și etalarea «teatrului lumii», iar scena însăși creștea constant în dimensiuni. O hartă era expresia portabilă preeminentă a înțelegerii geografice și cosmografice”. În secolul al XVI-lea, după cum sesiza la rândul lui istoricul și geograful britanic Denis Cosgrove -, „scara și minunea diversității globale - fiziografice, climatice, biotice, etnografice - au copleșit epistema europeană”. Din nou Neil deGrasse Tyson: „Complice a expansiunii oceanice europene, harta a oferit argumentul pentru cetățenia mondială și, în același timp, a netezit calea pentru visurile imperialiste și de subjugare ale Occidentului. Deși cartograful/cosmograful era probabil un erudit umanist, cu vederi cosmopolite, care îmbrățișa ideile de toleranță religioasă, patronii lui regali iberici erau înclinați spre preamărire și hegemonie religioasă”. Nimic mai adevărat!
Mappa mundi, 24 de foi distincte
Dar să păstrăm discursul științific: „În 1569, unul dintre acești umaniști, cartograful flamand Gerardus Mercator, a realizat o hartă a lumii, o mappa mundi, pe care a denumit-o «o descriere nouă și augmentată a Pământului, corectată pentru a fi utilizată în navigație», cu meridiane, paralele și rute maritime proiectate toate pe un dreptunghi uriaș ce cuprindea 24 de foi de hârtie separate. Între timp - mai consemna Neil deGrasse Tyson -, Iberia a perseverat în căutarea unui consens cartografic, mergând până la a-i pune pe navigatorii lor să completeze niște chestionare, în speranța de a determina latitudinile și longitudinile teritoriilor cucerite din Lumea Nouă”. Pragmatici, spaniolii, nu?
Necontenita cursă a înarmării
„În ultimul deceniu al secolului al XVI-lea, în timp ce corăbiile erau mărite și reproiectate pentru a transporta tunuri mai multe și mai grele, iar căpitanii lor învățau să exceleze atât în luptă, cât și în navigație, Edward Wright, un matematician-astronom-cartograf britanic de la Cambridge, s-a aplecat asupra hărților lui Mercator din dorința de a obține hărți mai practice, potrivite pentru marinari”. În completare „Alte state-națiuni i-au urmat exemplul, dezvoltându-și armamentul și flotele și cultivând cartografii, ca să poată contracara pretențiile teritoriale ale Spaniei și Portugaliei și să acumuleze suficiente fonduri pentru a nu fi nevoite să apeleze la magnații financiari din Genova și Veneția”.
Suveranitate asupra teritoriilor, dar și supremație culturală
Efectul acestor strădanii europene, occidentale? „Ambarcațiunile navigatorilor tradiționali din Oceanul Indian nu au putut să țină pasul. Spre sfârșitul secolului al XVII-lea, europenii navigaseră și călcaseră pe aproape toate întinderile de uscat de pe Pământ, înfruntându-i pe locuitori, extrăgând produse și persoane din acele ținuturi și întocmind hărți. Astronomia și științele naturale au fost indispensabile lacomilor navigatori europeni, porniți să clădească imperii peste mări și țări. După cum scrie istoricul Joyce E. Chaplin: «Monarhii din secolul al XVIII-lea au trimis oameni de știință în colțurile îndepărtate ale Pământului cu scopul de a dobândi nu doar suveranitatea asupra uscatului și a mării, dar și supremația culturală prin exercițiul învățării și al acumulării de cunoștințe în ținuturile depărtate ale lumii. Aceste obiective s-au reunit perfect în cele trei expediții întreprinse de căpitanul James Cook în Oceanul Pacific»”.
Cartografia, o formă de dobândire și menținere a puterii
„Asemenea unui calendar, o hartă - deși modelată de gândirea științifică - este o declarație de putere politică și socială”, comenta astrofizicianul Neil deGrasse Tyson în lucrarea citată anterior. Observația omului de știință american e susținută de opinii mai vechi în legătură cu acest subiect. Scriind la scurt timp după cel de Al Doilea Război Mondial, britanicul E.G.R. Taylor, un istoric al navigației, specula: „În timpul războaielor europene din secolul al XVIII-lea, s-a descoperit că o hartă exactă este o armă de război. Și așa a rămas”. Simplu și la obiect.
Conectarea teritoriului cu ordinea socială
După patru decenii și câteva războaie, istoricul cartografiei J. Brian Harley, născut în Marea Britanie, a oferit și el o formulare postmodernistă a unei idei similare, subliniind raportul putere-cunoaștere: „Cartografia este în principal o formă de discurs politic care se ocupă de dobândirea și de menținerea puterii”. David Turnbull a arătat că hărțile „conectează teritoriul cu ordinea socială“ și, prin urmare, citându-l pe Pierre Bourdieu, „transformă arbitrariul în firesc”. Romancierul Vikram Chandra s-a pronunțat și el asupra semnificației hărților: „O hartă este un fel de cucerire, precursoare a tuturor celorlalte cuceriri ... Un tip de cunoaștere poate ascunde un altul. Informații încorporate în alte informații”.
Inutilitate pe timp de pace
În loc de concluzie: „Dacă «spațiul cunoașterii» reprezentat printr-o într-o hartă este indispensabil războinicilor și altor practicieni ai puterii - releva Neil deGrasse Tyson -, harta este aproape lipsită de valoare în vremuri de pace, în afară de cazul în care măsurătorile și descrierile pe care le conține se nasc dintr-o cunoaștere care în același timp este comună și unificatoare pe plan internațional”.
Șosele romane pe o hartă antică
Cea mai cunoscută reprezentare grafică din perioada antică romană, care a ajuns până la noi sub forma unei copii, este Tabula Peutingeriană (după numele descoperitorului - C. Peutinger). Păstrată la Biblioteca Națională a Austriei (Viena), harta (dimensiuni: 6,75 × 0,34m) este executată pe pergament și prezintă lumea cunoscută de romani dinspre Insulele Britanice la vest, până la Gange (la est). Pe ea sunt marcate șoselele Imperiului Roman, cu tot cu distanțele dintre orașe (măsurate în mile romane).
Cercul din Babilon
„Harta lumii babiloniene” constituie una dintre cele mai vechi reprezentări (simbolice) ale Pământului, fiind creată în jurul anului 600 î. Hr. De remarcat că harta întocmită de babilonieni omite cu bună știință existența unor popoare puternice, adversare ale cetății de pe Valea Eufratului, precum egiptenii și perșii. Pământul era desenat sub forma unui cerc înconjurat din toate părțile de apă.
Cuvantul „hartă” provine din latinescul „charta”, derivat, la rândul lui, din grecescul „khartes” (foaie de papirus, inventată de egipteni)
„Complice a expansiunii oceanice europene, harta a oferit argumentul pentru cetățenia mondială și, în același timp, a netezit calea pentru visurile imperialiste și de subjugare ale Occidentului”, Neil deGrasse Tyson, astrofizician
„Deși cartograful/cosmograful era probabil un erudit umanist, cu vederi cosmopolite, care îmbrățișa ideile de toleranță religioasă, patronii lui regali iberici erau înclinați spre preamărire și hegemonie religioasă”, Avis Lang, cercetătoare
„Spre sfârșitul secolului al XVII-lea, europenii navigaseră și călcaseră pe aproape toate întinderile de uscat de pe Pământ, înfruntându-i pe locuitori, extrăgând produse și persoane din acele ținuturi și întocmind hărți”, Neil deGrasse Tyson, astrofizician
„Astronomia și științele naturale au fost indispensabile lacomilor navigatori europeni, porniți să clădească imperii peste mări și țări”, Neil deGrasse Tyson, astrofizician
„În timpul războaielor europene din secolul al XVIII-lea, s-a descoperit că o hartă exactă este o armă de război. Și așa a rămas”, E.G.R. Taylor, istoric
