„Metaforel”, idolul adolescentelor din România interbelică

„Familia lui Ionel Teodoreanu e o dinastie culturală. Bunicul matern a fost compozitorul Gavril Muzicescu (mama, Sofia, a fost și ea o apreciată profesoară la Conservator). Tatăl, Osvald, era unul din marii avocați ai Iașiului. Bunicii paterni - domolul Alecu și simpatic-acida Elencu, grecoaică de origine - au fost imortalizați în volumele memorialistice «În casa bunicilor», «Întoarcerea în timp» și «Masa umbrelor», cele mai impresionante scrieri ale lui Ionel Teodoreanu”, opina Paul Cernat, critic și istoric literar, într-un crochiu închinat Teodorenilor. Pe aceeași linie biografică: „Din ele aflăm că Alecu a fost și primar, prieten cu Alecsandri. Un unchi inginer (Laurențiu, modelul lui Herr Direktor din «La Medeleni») a electrificat capitala Moldovei. Fratele mai mare, Alexandru, e celebrul scriitor, gastronom și oenolog Păstorel. Soția, Maria Ștefana Lupașcu, fiică a unui misterios diplomat mason, rudă cu viitorul filosof Ștefan Lupașcu, a fost scriitoarea Ștefana Velisar - Lily Teodoreanu, model literar în poemele în proză din «Jucării pentru Lily» și în romanele «Lorelei» și «Bal Mascat» - de unde și-a luat pseudonimul”.

O mitologie a copilăriei și a marilor vacanțe

În completare: „Soții Ionel și Ștefana au fost nașii de cununie ai lui Dinu și Cornelia Pillat. Fiii lor, gemenii Ștefan (Afane) și Osvald au fost pictori apreciați, iar dirijorul Cristian Mandeal este ginerele lui Afane”. Odată acoperită această aleasă înrudire, să facem loc și portretului literar propriu-zis: „Romancier interbelic de mare succes, Ionel Teodoreanu a creat mitologie în trilogia «La Medeleni», prima carte-cult a prozei românești. O mitologie a copilăriei, adolescenței și a marilor vacanțe. Zeci de mii de părinți și-au botezat copiii cu numele eroilor. Puțini au văzut în acest prim metaroman autohton proustianismul (o excepție: francezul Michel Wattremez, cel mai valoros comentator al lui Ionel Teodoreanu)”. Mai mult: „Prozele din «Ulița copilăriei» sunt o grațioasă uvertură a «Medelenilor». Notabile rămân și psihanaliticul «Bal mascat», visătorul «Lorelei», goticul «Golia», frivolul «Fata din Zlataust» (cu intrigi lesbiene), fantastul «Turnul Milenei», antiidilicul «Prăvale Baba» și controversata (politic vorbind) tetralogie «Tudor Ceaur Alcaz», bildungsroman eroic în care autorul cedează propagandei antonesciene de război”.

Iubirea secretă pentru ravisanta Nadia 

„Ionel Teodoreanu - mai aprecia profesorul Paul Cernat - a scris și poezie, nu rea. Idol al adolescentelor, a avut o aventură secretă cu actrița Nadia Cantacuzino/Kujnir, emigrată în SUA și căsătorită Grey - a circulat zvonul, se pare doar zvon, că ar fi mama Lindei Grey - Sue Ellen din «Dallas». Prea liric și prea «talentat», «Metaforel», vorba personajului său, Olguța, a eșuat adesea în kitsch siropos și prețios, dar a avut și momente de mare scriitor, cu o conștiință estetică evoluată”. După una rece, una caldă: „Memorialistica din «În casa bunicilor» și «Întoarcerea în timp» e o capodoperă retro în care idilicul devine tragic, ca și în recviemul «Masa umbrelor» - dedicat vechiului Iași, mentorului Garabet Ibrăileanu și cercului «Vieții Românești», din care a făcut parte. Asemenea lui Barbu Delavrancea, cu ale cărui fiice era bun prieten, Teodoreanu a fost unul dintre cei mai talentați avocați pledanți ai României. A creat, pe lângă mitologia medelenismului, câteva formule identitar-moldovenești devenite folclor («dulce târgul Ieșilor»)”.

Sadoveanu l-a făcut scăpat de acuzațiile antisemite

Printre ultimele acuarele: „Apologet al moldovenismului cultural, mai pasionat decât mentorul său Ibrăileanu, Ionel Teodoreanu a lăsat și pagini surprinzătoare despre aparent disprețuitul București, unde s-a mutat - ultimul, dintre «viețiști» (n.r. - membrii cercului literar Viața Românească) - în 1938. După 1948 a intrat într-un fel de carantină politică și editorială. Pentru angajamentele antisemite de la finele anilor ’30, ocultate și azi, scapă de închisoare datorită diligențelor prietenești ale lui Mihail Sadoveanu, pe care-l adăpostise cândva de legionari, dar va trăi aproape în mizerie și va profesa cvasianonim până la moartea prematură”. Concluzia: „Astăzi, casa bunicilor din strada ieșeană Zlataust e aproape o ruină. Literatura lui Ionel Teodoreanu cunoaște însă, în ce are mai bun, o nouă tinerețe”.

Un brunet înalt, cu ochi albaștri și ten măsliniu

La treizeci de ani, scriitorul Ionel Teodoreanu era deja celebru. Venea des de la Iași la București, special pentru a oferi autografe. La librăriile „Cărții Românești”, editură unde îi erau lansate romanele, se formau cozi uriașe. „Așa l-am cunoscut în 1933, când apăruse romanul Golia. Era un om înalt, brunet, cu ochi albaștri și tenul măsliniu, model de frumusețe virilă. Remarcai și o eleganță necăutată în îmbrăcăminte și în mișcările lui. Avea o bogată fantezie și izbutea în zilele de autografe să varieze de la cititor la cititor și, mai ales, de la admiratoare la admiratoare, fiind întotdeauna original în dedicații”, consemna Vlaicu Bârna în volumul memorialistic „Între Capșa și Corso”.

Cel mai de seamă avocat al baroului de Ilfov

De remarcat că Ionel n-a fost doar un scriitor de succes, ci și un avocat de top, dovadă mărturiile lui Bârna: „Am fost martor la o conferință unde rolul meu se rezuma la a spune câteva cuvinte de prezentare. Sala gemea de lume. Ionel Teodoreanu improviza cu o vervă nesecată, biruindu-și oboseala. Neprevăzutul metaforelor, exuberanța gesturilor lui îl făceau irezistibil. A repurtat aceleași mari succese la bară. Ba chiar era întrerupt de președinte, cu rugămintea de a fi la obiect. La o masă la «Capșa», l-am auzit pe un distins consilier de Curte afirmând răspicat: «Ionel Teodoreanu a fost cel mai de seamă avocat al baroului de Ilfov»”.

Rețetarul unui autor fin: cafea, țigări, puroi la plămâni 

În 1938, mutat deja la București, Ionel Teodoreanu intra în cercurile „Universului literar”. „Locuia într-o casă veche boierească, la intersecția cu strada Polonă, cu odăi mari și o grădină largă, cu un decor de pruni, tufe, multă verdeață. Într-o cameră spațioasă, cu mobile dintr-o epocă apusă, cu o bibliotecă și divan, printre portrete, fotografii, iconițe, scria” - rememora, la rândul lui, criticul literar Alexandru Raicu în volumul „În luminile oglinzilor”. „Când nu avea procese - mai nota Raicu -, se deștepta la ora patru, se apuca de scris, până la prânz. Cu un termos de cafea, multe țigări, refăcea enorm din romanul la care scria, tăind cu foarfeca pasajele. Făcuse o pleurezie, apoi o pungă cu puroi la plămâni care nu se văzuse la radiografie. Toată lumea bănuia că avea tuberculoză, însă după operație s-a vindecat, a mai trăit zece ani”.

La box, la fotbal, la tribunal

Și alte câteva, minunate, instantanee: „Îl văd cu ochii strălucitori, cu părul răvășit, cu râsul plin, contaminat, în librărie dând autografe; îl revăd minunându-se ca un copil la priveliștea șlepurilor ce treceau pe Dunăre, lângă Spanțov, îl zăresc la primele rânduri de loji ale galelor de box, organizate la circul Paladium, în tribună la meciurile de fotbal entuziasmându-se la golurile jucătorilor; mi-l amintesc discutând cu o vervă neobosită pe imensele săli ale tribunalului de pe cheiul Dâmboviței, în mijlocul împricinaților, al avocaților și grefierilor”. Un personaj șarmant, fără îndoială. 

Încremenit cu mâna întinsă spre raftul cu conserve

La începutul lunii februarie a anului 1954 o iarnă teribilă se înstăpânise asupra României. Îngropat în nămeți și mușcat de un frig cumplit, Bucureștiul era paralizat. Într-o asemenea dimineață, pe 3, Ionel Teodoreanu era hotărât să ajungă la serviciu. I-a spus soției: „Este în joc libertatea a trei oameni cinstiți. Dacă n-o să pot rezista viscolului și nu voi putea ajunge la tribunal, am să intru într-o alimentară să cumpăr ceva. Știi că azi e ziua de naștere a lui Osvald și Ștefan”. Ștefana Teodoreanu avea să povestească acele ore de pomină, ultimele ore ale iubitului ei soț, în volumul „Ursitul”: „El pornise spre tribunal pe jos, înotând prin marea de troiene. La două sute de metri de casă își dă seama că ziua de lucru este compromisă, tribunalul n-are să lucreze și decide să se întoarcă. Tocmai ajunsese în fața alimentarei din cartier și vede că e deschisă, se gândește să ia ceva pentru casă. Intră, salută, schimbă câteva cuvinte despre potopul de afară cu vânzătorul. Când ridică mâna arătând spre cutiile de conserve etalate pe raft, omul de după tejghea își vede clientul, ca lovit de trăsnet, prăvălindu-se pe spate în mijlocul magazinului”. Așa s-a stins, la doar 57 de ani, Ionel Teodoreanu.

126 de ani s-au împlinit pe 6 ianuarie 2023 de la nașterea lui Ionel Teodoreanu  

„Romancier interbelic de mare succes, Ionel Teodoreanu a creat mitologie în trilogia «La Medeleni», prima carte-cult a prozei românești”, Paul Cernat, critic literar

„Prea liric și prea «talentat», «Metaforel» a eșuat adesea în kitsch siropos și prețios, dar a avut și momente de mare scriitor, cu o conștiință estetică evoluată”, Paul Cernat, critic literar

Ionel Teodoreanu a fost poreclit „Metaforel” de criticul literar George Călinescu, pentru abundența figurilor de stil pe care autorul romanului „Lorelei” le utiliza în fiecare frază