Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Prima pagină o deschidem la termenul „Moș”: „Moș/u a fost inițial un supranume, ori chiar un al doilea nume de botez, pentru cei născuți de Moși (de vară, mai ales) - zi considerată un adevărat praznic la români, prin pomenirea strămoșilor (sâmbăta morților). Asemenea numelor de Crăciun, Pascu etc. va deveni, în timp, nume de familie”, menționează reputatul etnolog Gheorghiță Ciocioi.
Imagini din copilărie
Mai departe, pe firul unei amintiri de suflet: „Cel mai mult, de Moși, în copilărie, iubeam cănile (bărdăcile) cu o chită de cireșe prinsă de coadă și o nucă plutind în apa ce le umplea pe jumătate. Cum satul natal nu avea o biserică ortodoxă, adventiștii și reformiștii îmi vor spune că morții nu mănâncă, iar nuca și cireșele sunt jertfite idolilor. Un copil crede ușor, se înfricoșează... M-am temut de căni. Până le-am redescoperit sensul a mai trecut o vreme. Mi-e drag de Moși, pentru că înțeleg. Știu... Un praznic al părtășiei cu toți ai noștri. De până mai ieri. Dintotdeauna. Ca și cum le-am da binețe, despărțiți fiind parcă de mai deunăzi. O sărbătoare de care nu ne-am putea lipsi vreodată”.
Sărbătoare, târg, bâlci
În priza Moșilor - Târgul Moșilor și Calea Moșilor: „E un târg ce avea loc la București, vreme de o lună de zile, mai înainte de Moșii de vară/de oale (de Moși). Descrierea lui, în urmă cu două secole, în vremea domnitorului Alexandru Ghica (1834-1842), dar și de mai apoi - de către mai mulți călători străini, profesori la Universitatea din Viena, gazetari etc. -, e una precisă: la români, Moșii de vară - sărbătoare națională (Gazeta de Moldavia, 10 iunie 1857). - De la Târgul Moșilor, început în mai, creștinii își procurau toate cele necesare pentru împărțitul de Moși: oale, străchini, vase smălțuite, căni, linguri etc. În timp, târgul (de pe câmpul Oborului) va deveni un adevărat bâlci. Numele i-a rămas până astăzi - mai cu seamă prin celebra Cale a (Târgului) Moșilor...”.
Intermediar bulgăresc
Un alt nume cu poveste fascinantă - Liliana: „Nume des întâlnit astăzi la noi. Confundat uneori cu Iuliana. Acesta e răspândit mai cu seamă la sud de Dunăre, în Bulgaria și în ținutul șop din Serbia. Fără vreo legătură cu crinul - Lilium, în latină. Numele crinului, în greacă (ca limbă de contact, în trecut, cu româna), de asemenea, este kρίνo, iar în turcă - zambak (sub acest ultim nume crinul a fost multă vreme cunoscut la români). Greu de presupus, totodată, că s-ar putea vorbi de o preluare a lui din engleză (după Elisabeta). Întâlnit în 1635 - cneaghina Liliana, cumnata lui Vasile Lupu (domnitorul era născut în zona Razgrad, la sud de Dunăre). Liliana își are originea în floarea liliac (știută sub numirea dată la bulgari și turci). Nume ajuns la noi printr-un intermediar bulgăresc - în Balcani, prezența acestuia, atât la feminin, cât și la masculin (Liliana, Lilian), fiind mult mai veche, cunoscând o largă răspândire în țara vecină. (Din categoria: Crin, Trandafira, Floarea, Laur, Garoafa, Bujor, Vârban, Călin, Dafina)”.
Nume cu înțeles uitat
Maliuc - Pruncul
„Nume al celei mai noi comune din Tulcea (Delta Dunării). Înființată în anii ’50. Locuită de români, dar purtând un nume ucrainean - luat după cel al unui pescar, numit Maliuk, ce locuia în zona noii stațiuni de cercetare. Maliuk e un nume des întâlnit în Ucraina de astăzi (a se vedea numele comandantului SBU Vasil Maliuk, artizanul recentului atac ucrainean ce s-a soldat cu distrugerea a 41 de avioane de luptă ale Rusiei). În tălmăcire: maliuk (ucr.) - copil-uc, copilaș, copil mic, micuț, prunc”.
Matache - Matei
„Întâlnit și ca Matachi. De asemenea, prezent la bulgari. Atât ca Matake, cât și ca Mataki. În Bulgaria, dar și la băjenarii vițelari și grădinari din Balcani, stabiliți la noi după 1800, astăzi asimilați, Matake/Mataki este un diminutiv a lui Mato. Modificare din Matei, cu terminație grecească -aki. La români, uneori, numele mai provine din Stămate: Stămătache - Mătache (Brăila) și arareori din Dumitru (Mitu - Mitache - Mătache). Ajuns, în timp, nume de familie”.
Zaicu-Iepurele
„Întâlnit mai ales în Banat. Din Zaikov/Zaekov (zaek, în limba bulgară - iepure)”.
Mandaghios - Ochi de bivol
„Nume de familie întâlnit la bulgari, români și aromâni. Prezent astăzi în județele din sudul țării. Inițial, o poreclă provenită din turcă: mandagöz - ochi de bivol, om cu privire nerușinată, lipsit de rușine. Manda - bivol; göz - ochi”.
Mangâru, Mangragiu - Om de două parale
„Nume întâlnite mai ales în sudul țării, dar și în Ardeal - Mangra. De asemenea, la sud de Dunăre - Mangârov, Mangărcev. Provine din numele unei mici monede de aramă turcești - mangîr - care a circulat și la noi. Reprezenta un sfert dintr-o accea (cu o valoare redusă și cea de pe urmă). Mangîrul era cea mai mică monedă turcească. Mangârce este un diminutiv bulgar pentru această monedă aproape lipsită de valoare. De la numele monedei turcești s-au născut două porecle - mangîr/u și mangragiu, devenite mai apoi nume de familie. Aproape intraductibile astăzi: om de două parale/părăluțe, gologan, bănuț/ă, copeicarul, om care cerșește, om sărac, care muncește pe mai nimic, om care abia dacă a strâns un chior acolo - mangîr. Un mangragiu, hai!”.
Ceangâru - Bum-bum
„Nume de familie întâlnit în județele din sudul țării, dar mai ales dincolo de Dunăre - Ceangărov. Provenit dintr-o poreclă turcească: çangır. Onomatopee cel mai adesea, încadrată chiar într-o expresie - çangır çungur. Çangır se tălmăcește prin Zornea, Zarvea, Gălăgie, Ba(la)nga-ba(la)nga (sunetul acioaiei/clopotului de la gâtul unui animal), Bumbea, Bum-bum. Un om care face larmă, în general”.
Pastila de religie
Papa a dorit să predea Roma lui Mahomed Cuceritorul
În final, o utilă readucere aminte, marcată de Gheorghiță Ciocioi: „Concesiunile acordate de Mahomed Cuceritorul Patriarhiei Ecumenice, după 1453, au avut efectul unei adevărate bombe în lumea creștină. Atât de puternic încât Papa la Roma a prins de-a dreptul aripi. Pius al II-lea i-a scris o scrisoare lui Fatîh, declarând că dacă acceptă creștinismul, îi va preda Roma cea veche. Desigur, această încercare l-a înfuriat foarte tare pe Mahomed Cuceritorul și a respins imediat oferta. Văzând, de asemenea, cât de largi erau drepturile minorităților dintr-o țară musulmană precum Turcia, Luther, unul dintre cei mai mari dușmani ai turcilor, a spus: Nu pot oare turcii să vină și să stabilească o rânduială dreaptă și în Germania? (Sadi Somuncuoğlu, Patrikhane ve siyaset: Tarihî süreç [Patriarhia și politica: o perspectivă istorică], Misak, 2018)”.
„Moș/u a fost inițial un supranume, ori chiar un al doilea nume de botez, pentru cei născuți de Moși (de vară, mai ales) - zi considerată un adevărat praznic la români, prin pomenirea strămoșilor (sâmbăta morților)”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Cel mai mult, de Moși, în copilărie, iubeam cănile (bărdăcile) cu o chită de cireșe prinsă de coadă și o nucă plutind în apa ce le umplea pe jumătate”, Gheorghiță Ciocioi
„Liliana își are originea în floarea liliac (știută sub numirea dată la bulgari și turci). Nume ajuns la noi printr-un intermediar bulgăresc - în Balcani, prezența acestuia, atât la feminin, cât și la masculin (Liliana, Lilian), fiind mult mai veche”, Gheorghiță Ciocioi
„Mangâru/Mangragiu provin din numele unei mici monede de aramă turcești - mangîr - care a circulat și la noi. Reprezenta un sfert dintr-o accea (cu o valoare redusă și cea de pe urmă)”, Gheorghiță Ciocioi
„Numele crinului, în greacă (ca limbă de contact, în trecut, cu româna), de asemenea, este kρίνo, iar în turcă - zambak (sub acest ultim nume crinul a fost multă vreme cunoscut la români)”, Gheorghiță Ciocioi
Citește pe Antena3.ro
