Unul dintre cei mai remarcabili dirijori britanico-australieni, Jessica Cottis este dirijor-șef și director artistic al Orchestrei Simfonice din Canberra (Australia) și colaborează constant cu orchestre de top ale lumii, precum London Symphony Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra, Sydney Symphony, Los Angeles Philharmonic ș.a.
Absolventă a Universității de Muzică și Artele Spectacolului din Viena, pianista Adela Liculescu are un palmares impresionant de premii. Cel mai recent este premiul al II-lea la Concursul Internațional G. Enescu (București – 2021). În 2018 a câștigat premiul I la Prix du Piano - Berna (Elveția), în 2017 a fost distinsă cu premiul I și premiul publicului la cele două mari Concursuri Internaționale Brahms din Europa – la Pörtschach (Austria) și Detmold (Germania).
La finalul concertului, spectatorii se vor putea reîntâlni cu solista serii în foaierul central al Sălii Radio, în cadrul unei sesiuni de autografe acordate de Adela Liculescu pe albumul „Moștenitorii României Muzicale”, apărut la Editura Casa Radio în colecția Radio România Muzical.
Alături de interpretări aparținând pianiștilor Florian Mitrea și Axia Marinescu, compact-discul cuprinde înregistrări selectate din recitalul susținut de Adela Liculescu pe 17 octombrie 2018 (la Sala Radio): Sonata K 141 în re minor de Domenico Scarlatti, monumentala Sonată în si minor de Liszt, Pavana din Suita nr. 2 op. 10 de Enescu și o mică piesă prezentată ca bis și compusă chiar de Adela Liculescu – Arlecchino.
JESSICA COTTIS este unul dintre cei mai solicitați dirijori ai momentului, lucrând în mod regulat cu orchestre de top, precum London Symphony Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra, Danish Radio Symphony Orchestra, Prague Radio Symphony Orchestra, Singapore Symphony, Sydney Symphony, Los Angeles Philharmonic, Houston Symphony, l'Orchestre Philharmonique de Monte Carlo etc. De asemenea, revine pe scene unde a fost deja aplaudată, ca Royal Opera House - Covent Garden sau la prestigiosul festival BBC Proms. Repertoriul dirijoarei este muzica secolelor XIX-XXI.
Jessica Cottis a crescut la ferma familiei sale din sud-estul Australiei și este interesată în special de relația dintre muzică, natură și știință. Lucrează pe scară largă ca promotoare a muzicii clasice. A susținut cursuri de măiestrie pentru Royal Philharmonic Society și Royal Academy of Music și a condus cursuri pentru femeile dirijor, pentru Royal Opera House. Este o colaboratoare frecventă a posturilor de radio și televiziune BBC, comentând o gamă largă de subiecte legate de artă, de la operă la arhitectură, sinestezie, mediu și acustică.
Jessica Cottis și-a început cariera muzicală ca organistă, pianistă și trompetistă. Distinsă cu mențiunea „first class honours" (la Universitatea Națională Australiană), și-a continuat studiile la Paris, cu organista franceză Marie-Claire Alain. După ce o accidentare la încheietura mâinii i-a întrerupt cariera de interpret, ea a început studiile de dirijat orchestră la Royal Academy of Music din Londra, studiind cu Sir Colin Davis și Colin Metters. A devenit apoi dirijor asistent pentru BBC Scottish Symphony Orchestra și Sydney Symphony Orchestra, unde a lucrat îndeaproape cu mentorii Sir Donald Runnicles, Charles Dutoit și Vladimir Ashkenazy.
Pianista ADELA LICULESCU, stabilită la Viena, este unul dintre cei mai activi muzicieni ai generației sale. Adela a început să studieze pianul la vârsta de patru ani. S-a perfecționat în interpretare pianistică și muzică de cameră la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Viena și a urmat, de asemenea, cursuri de compoziție, teorie muzicală și dirijat în cadrul aceleiași instituții. În prezent, ea urmează un doctorat la Universitatea de Muzică și Artă Interpretativă din Graz, unde studiază conceptul de virtuozitate în muzica lui Franz Liszt.
A susținut recitaluri și concerte la Berlin (Berliner Philharmonie), München (Philharmonie Gasteig), Sankt Petersburg (Filarmonica), Viena (Musikverein, Konzerthaus), Londra (Saint Martin-in-the-Fields), București (Ateneul Român, Sala Radio, Muzeul Național George Enescu, Palatul Prezidențial) și în multe alte săli de concert din Europa, Asia și America.
Printre orchestrele cu care a colaborat se numără Orchestra Filarmonicii de Cameră din Sankt Petersburg, Orchestra de Cameră din Viena, Dogma Chamber Orchestra Deutschland, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Filarmonicii George Enescu, Alma Mahler Philharmonie Wien etc.
Adela este foarte atrasă de muzica de cameră. Este pianistă în cvintetul de piane Philharmonic Five, alături de membri ai Filarmonicii din Viena. Cu acest ansamblu, a cântat în deschiderea Festivalului Salzburg (2021) și susține o serie de concerte la Konzerthaus Viena.
În 2020 a primit Premiul Beethoven, acordat de Radio România Cultural. În 2016 a fost distinsă cu Premiul „Studentul român la categoria artă”, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Parlamentului din București. Adela a fost bursieră a Academiei de Muzică din Liechtenstein, a Fundației Thyll-Dürr din Elveția, a Fundației Tokyo și a Societății Beethoven din Viena. Adela Liculescu este „Artist Oficial” al celebrului producător austriac de piane Bösendorfer.