Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am avut, in sfarsit, privilegiul de a-l asculta pe Alfred Brendel. Caractere muzicale in Sonatele lui Beethoven a fost tema conferintei, ilustrata cu minunate fragmente exemplificate pe viu. Am urmarit totul cu urechile atente si cu mintea deschisa pentru a beneficia de cat mai mult din darul oferit. Inca de la inceput, marele artist a tinut sa sublinieze cateva principii care s-au cristalizat in deceniile de lucru asupra acestui repertoriu. El considera ca structura si caracterul sunt concepte cheie, complementare in construirea unei interpretari autentice. Pianistul trebuie sa le aiba in atentie permanent si sa se straduiasca sa le armonizeze astfel incat ele sa se intalneasca intr-un punct fericit al sintezei creatoare. De asemenea el va constientiza caracterul muzicii, in special a lui Beethoven, ca avand o componenta psihologica si una morala, dupa cum sustineau esteticienii de odinioara. Despre componenta psihologica meditam, discutam, purtam chiar si dispute. Asupra componentei morale se cuvine sa tacem. Putem doar sa o cautam cu pasiune si, atat cat ne este dat, s-o demonstram prin felul in care cantam.
Pornind de la constatarea ca fiecare dintre cele 32 de sonate beethoveniene are un caracter deosebit, maestrul ne-a demonstrat o multitudine de stari caracteristice exprimate prin elemente ritmice, melodice, armonice, polifonice etc. Cu fascinanta sa arta de a canta, ne-a condus in lumea sonatelor, unde am urmarit procese, confl icte, emotii, miscari, transformari ale motivelor si circulatia lor de la o parte de sonata la alta. Am perceput astfel cum s-a produs acea unitate, acea coeziune interna perfecta intre elemente de o diversitate nesfarsita. I-am admirat sunetul bogat si arta de a-l modela dupa necesitatile expresiei.
Ne-am impartasit din energia sa molipsitoare, din focul interior care arde in muzica exprimata simplu, direct. Pe parcursul unei ore si jumatate ne-a purtat cu naturalete prin filozofie, estetica, prin lumea gandirii despre muzica din timpuri de demult si pana in prezent. Am aflat ce spunea Carl Czerny, elevul lui Beethoven, despre aceste sonate, ce credea Schönberg despre travaliul componistic al Titanului, sau care erau opiniile lui Rudolf Kolisch cu privire la sensul unor indicatii de interpretare etc. Ne-a plimbat printre concepte, principii si notiuni cu aceeasi dezinvoltura cu care ne-a cantat crampeie din sonatele lui Beethoven si chiar o piesa de Schönberg, pentru a ne demonstra ca procesualitatea muzicii e o conditie eterna. Fara sa vrem, neam intrebat cand a putut citi atata, cand a avut ragazul sa examineze, sa compare textele muzicale indragite, din atatea perspective, un artist care timp de 60 de ani a dus o viata de rob al concertelor, recitalurilor, inregistrarilor?
Intre timp a scris cateva carti, care sunt esentiale pentru interpretii de azi, cum este, spre exemplu, Nachdenken über Musik. E si poet cu carti publicate, intre care volumul Ein Finger zuviel. Din pragul celor 80 de ani impliniti, ne impartaseste cu serenitate din intelepciunea acumulata.
Intalnirea cu maestrul Alfred Brendel este un cadou nepretuit pentru cei pregatiti sa-l primeasca. Este si o lectie de tinerete fara varsta, o 'boare de aer proaspat', cum el insusi a spus despre psihologia muzicii sonatelor lui Beethoven, pentru pianistii care s-au saturat de variante interpretative, de modele si canoane. Adevarul trebuie cautat inauntrul muzicii si in noi insine, spune artistul, care stie prea bine cat de lunga e cautarea, si cat de pasionanta.
Considerand Interpretarea muzicala drept o alchimie ideala intre intelect si sensibilitate, intre elaborarea riguroasa si nimbul inefabilului, imi revin in memorie Sonatele pentru pian de Beethoven si Schubert cu Alfred Brendel. Varf al generatiei sale, artist- ganditor cu preocupari elevate, Brendel inseamna probitate profesionala, adecvare stilistica, claritate a constructiei. Mi l-a evocat emotionant maestrul meu Gabriel Amiras, cel ce acum mai bine de patru decenii a putut fi , o vreme, in preajma sa si a colegilor sai Jörg Demus si Paul Badura-Skoda, cu totii continuatori ai marelui Edwin Fischer. Imi povestea ca, exprimandu-si admiratia pentru Integrala Sonatelor de Beethoven, Brendel a palit si i-a cerut imperativ sa… distruga orice exemplare pe care le-ar mai gasi, intrucat regandise deja intregul proiect! De la Brendel, artistul roman a preluat acea stiinta a tuseului diferentiat pe care a transmis-o discipolilor sai.
Mozart, Schubert, Liszt, dar si Berg sau Schönberg – ii redescoperim cu incantare, in versiuni elaborate cu minutia unui Initiat, acestea fiind expresia unor trairi interioare ardente, ce pulseaza indaratul unei elegante sobre.
Muzicienii nostri au luat contact cu vioiciunea de spirit a scrierilor lui Brendel, inca netraduse la noi, iar generatia varstnica isi mai aminteste de acel Concert nr. 27 K. 595 de Mozart, interpretat in 1970 la Bucuresti, despre care Alfred Hoffman scria cu patrundere: 'El nu se apropie de compozitorul iubit cu surasul degajat si olimpian al unui Kempff, ci abordeaza mai pieptis drama, fie cand apare ea ascunsa sub dantelaria pianistica, sau sub putinatatea economica a scriiturii, fie cand se autoexpliciteaza, in contraste sau schimbari de atmosfera, ce ne lasa cu respiratia taiata, poate tocmai pentru ca sunt formulate cu o asemenea pudicitate ce detesta clamarile. Si toate acestea pastrandu- si prospetimea cea dintai. Daca ne gandim sa punem in contact publicul nostru si invataceii muzicii cu vibratia marilor traditii interpretative, de sorginte clasica, sa-l invitam cat mai des pe Alfred Brendel!' Ceea ce, iata, dupa 41 de ani se intampla!
Viniciu Moroianu
Citește pe Antena3.ro
