x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Axl Rose: Slash e un "cancer" ce trebuie îndepărtat

Axl Rose: Slash e un "cancer" ce trebuie îndepărtat

de Alex Revenco    |    13 Mar 2009   •   00:00

Fanii trupei Guns'n Roses care sperau să-i mai vadă împreună pe Axl Rose şi Slash pot să-şi ia adio de la acest gând.



Recent, Axl a declarat că "exclude orice perspectivă a refacerii trupei în vechea componenţă" şi a spus că "Slash e nebun de legat, eu personal îl consider ca pe un cancer, pe care este mai bine să-l îndepărtezi şi să-l eviţi. Cu cât se va auzi mai puţin despre el şi susţinătorii lui, cu atât mai bine.... Sunt zero posibilităţi ca eu să mai am de-a face cu Slash".

REPLICA SOŢIEI. Dacă faimosul chitarist nu a catadicsit să-i răspundă lui Axl, Perla Hudson, soţia lui Slash, i-a sărit în apărare, spunând că Axl este un "ratat". Ea a adăugat: "Aş vrea să aibă tupeul să vină să-i spună soţului meu în faţă ceea ce crede despre el".

 

Liam & Noel

După ani la rând în care s-au tot comparat cu Beatles ("Dacă am fi fost Beatles, eu aş fi fost un bun George Harrison", "Nu sunt ca John Lennon, care credea ce este Dumnezeu. Eu doar cred că sunt John Lennon"; "Suntem cea mai bună trupă din lume"), fraţii Gallagher de la Oasis sunt "geloşi" pe toţi cei care au succes în acest moment. Noel, despre Kaiser Chiefs: "Mi-ar plăcea să joc un meci de fotbal cu cei de la Kaiser Chiefs, pentru că aş fi foarte încântat să-i văd pe paturi de spital. Mi-ar plăcea să-i văd în spital oricum. Dacă se întâmplă asta în urma unui meci de fotbal, cel puţin am o scuză". Noel, despre Lady GaGa: "Cine e ăsta? Lady GaGa? Mă dor dinţii când aud numele ăsta. De altfel, nici eu, nici fratele meu nu suntem interesaţi absolut deloc de vedetele pop apărute peste noapte. Sunt atât de plictisitoare".

 

Bono, Jon, Van

Chiar şi marilor artişti le este ciudă de succesul altora. Iată ce spune solistul U2 despre solistul Coldplay: "Ca muzician, Chris Martin este talentat, însă ca om e un onanist, are un caracter disfuncţional şi mai e şi cretin pe deasupra". Jon Bon Jovi a declarat recent revistei Glamour: "Robbie Williams? Nu ar putea să umple un bar. Nu ar fi în stare să vândă nici măcar 500 de bilete. La fel şi Oasis, ei mai sunt şi îngâmfaţi". Celebrul Van Morrison îi desfiinţează pe cei patru Beatles: "Am început să măsurăm lucrurile în funcţie de Beatles. Eu nu cred că muzica a început o dată cu ei,

The Beatles au fost periferici, pentru cei care au cunoştinţe muzicale temeinice ei nu înseamnă nimic. Pentru mine, n-au prea mare valoare".

×
Subiecte în articol: muzica