Luna viitoare, Londra găzduieşte festivitatea decernării Brit Awards, echivalentul britanic al premiilor Grammy.
Cei cu antenă satelit vor putea vedea Brit Awards în direct, transmisia fiind făcută de canalul britanic ITV1
Autoarea celui mai bine vândut album al anului 2008 în Marea Britanie ("Rockferry" 1,7 milioane exemplare), Duffy este favorită la titlul de cea mai bună artistă britanică a anului. Şi pentru că este primul ei album, Duffy este favorită şi la categoria "Cel mai bun artist debutant". Astfel, Duffy cumulează patru nominalizări: Cea mai bună solistă, Cel mai bun artist debutant, Cel mai bun album şi Cel mai bun single, pentru "Mercy".
Ea are acelaşi număr de nominalizări ca şi Coldplay, propus la categoriile Cel mai bun album (Viva La Vida Or Death And All His Friends), Cel mai bun grup, Cel mai bun single (Viva la Vida) şi Cea mai bună prestaţie live. Dacă premiul categoriei Cel mai bun single va fi decis chiar în seara ceremoniei, printr-un televoting în direct, restul premiilor vor fi decise de către un juriu format din peste 1.000 de reprezentanţi ai industriei muzicale britanice. La spectacolul de gală, prezentat de Kylie Minogue împreună cu James Corden şi Mathew Horne vor cânta U2, Duffy, Elbow şi Girls Aloud.
Citește pe Antena3.ro