Buika: Cu toţii avem nevoie de muzică pur şi simplu pentru că avem nevoie să sperăm

“Totul pentru public”. Acesta este dictonul după care interpreta Concha Buika – artista care deschide cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical “Viaţa e frumoasă!” organizat de Teatrul de Operetă şi Musical “Ion Dacian” – îşi desfăşoară întreaga activitate. De la munca din studio până la turnee, de la cariera artistică la viaţa de zi cu zi, cântăreaţa îşi concentrează întregul efort pentru a mişca oameni şi pentru a-i face să înţeleagă cât de importantă este iubirea şi acceptarea indiferent de diferenţele dintre ei.

Prin timbrul său vocal unic Buika depăşeşte interpretarea clasică a genului flamenco, îmbinând în mod cu totul aparte ritmurile tradiţionale spaniole cu jazz, blues sau soul, într-un melanj plin de culoare. Este comparată cu Nina Simone, Chavela Vargas sau Cesaria Evora, dar ceea ce o face unică este modul în care reuşeşte să combine toate aceste influenţe, preluând şi prelucrând într-o interpretare inconfundabilă elementele lor specifice. Cariera sa este extrem de prolifică, până în prezent artista având lansate 5 albume foarte apreciate în industria muzicală dintre care 2 câştigătoare a câte unui premiu Latin Grammy (El ultimo trago 2009 şi La Noche Más Larga 2013).

Concha Buika va concerta în România în data de 7 noiembrie, la Opera Naţională Bucureşti, în deschiderea celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical “Viaţa e frumoasă!”, care se va desfăşura în perioada 7-17 noiembrie.

Aţi declarat, cândva, că originea dvs. complexă (africană şi spaniolă) v-a provocat să vă căutaţi mereu propria identitate. Cum se reflectă această căutare în muzica pe care o interpretaţi? Este muzica o modalitate de a te descoperi, atunci când nu te regăseşti nicăieri în totalitate?

Atunci când eram mică îmi amintesc că noi eram singura familie de culoare din cartier şi îmi mai amintesc un singur copil de origine chineză, lucru care era puţin ciudat pentru mine. Dar familiile de rromi care se învecinau cu noi au fost atât de calde, de afectuoase încât am învăţat să nu învinovăţesc pe nimeni. Cred, deci, că am învăţat acest spirit de acceptare de la o vârstă fragedă şi asta s-a reflectat, mai târziu, în muzica mea care vorbeşte doar despre acceptare şi iubire.

Credeţi că este important ca un artist să simtă că aparţină unei anumite lumi şi să exprime specificul unui anumit spaţiu cultural în muzica sa sau, dimpotrivă, tocmai “cosmopolitanismul” este o sursă de inspiraţie inepuizabilă ?

Niciodată nu uit cartierul în care am crescut, familia, rădăcinile dar, pe de altă parte, ştiu că suntem toţi la fel. Este o lume extrem de dură şi avem de-a face cu atât de multe nedreptăţi, dar eu consider că suntem toţi la fel, deci bănuiesc că orice artist ar fi încântat să accepte aceste diferenţe şi să le descătuşeze potenţialul creativ.

Care este relaţia dvs. (personală şi profesională) cu muzica?

Nu totul este despre mine. Cu toţii avem nevoie de muzică pur şi simplu pentru că avem nevoie să sperăm, să facem faţă suferinţei. Eu cânt pentru a putea accepta suferinţa şi pentru a putea simţi bucuria de a trăi. Iar atunci când este vorba despre cariera mea, nu sunt eu responsabilă că pot ajunge la cât mai mulţi oameni. Inima mea este. Pentru că eu cânt cu toată inima.

Ce rol au turneele pentru artista Buika? Dar pentru femeia Buika?

Viaţa mea, experienţele mele. Asta este ceea ce mă inspiră. Aşadar toate turneele şi tot timpul petrecut în studio, ba, uneori, chiar şi în camera de hotel mă inspiră. De-a lungul turneului îmi place mereu să îmi iau puţin timp pentru mine, în aşa fel încât să simt experienţa, iar asta mă ajută să înţeleg şi trăirile mele ca femeie.

Aţi fost supranumită “Regina muzicii flamenco”, deşi muzica pe care o interpretaţi conţine în substanţa ei mult mai multe influenţe – se regăseşte şi jazz, şi soul, şi acea “copla”, derivată din muzica tradiţională spaniolă... un amestec unic de sentimente şi sunete. Cum aţi defini muzica pe care o interpretaţi, dincolo de clasificarea pe care au stabilit-o specialiştii din domeniu, aceea de “fusion”?

Nu înţeleg de ce simt oamenii nevoia de a clasifica muzica pentru că, atunci când cânt, eu uit de jazz, blues sau flamenco. Eu doar cânt ceea ce simt şi, mai ales pe scenă, mă eliberez. Şi chiar şi atunci când simt nevoia de a scrie un cântec, fac asta ca să mă exprim şi oricum consider că muzica este făcută ca să ne vindece sufletele.

În luna iunie a acestui an aţi lansat un nou album, “La Noche Más Larga” – primul compus şi produs în întregime de dvs. Şi realizat în colaborare cu unii dintre cei mai importanţi muzicieni spanioli. Cum s-au completat / au interacţionat cele două ipostaze, cea de interpret şi cea de compozitor?

Sunt foarte fericită să împărtăşesc întreaga producţie a acestui material cu Ivan şi Ramon dar, în afară de compoziţiile noastre, pe album se regăsesc şi câteva melodii jazz clasice, unele dintre ele fiind preferatele mele. Sunt foarte bucuroasă să fi înregistrat câteva piese minunate făcute celebre de Billie Holiday şi Jacques Brel, “condimentându-le” cu puţin din stilul familiei noastre de muzicieni. Practic am reinventat aceste melodii. Trebuie să recunosc: sunt o visătoare când compun şi sunt o visătoare de fiecare dată când urc pe scenă...

Aţi obţinut până acum nenumărate premii şi nominalizări (n.r. Cel mai bun album şi Cea mai bună producţie în cadrul Premiilor Muzicale Spaniole, la numai un an de la debut, în 2006 pentru albumul “Mi Niña Lola”, două nominalizări pentru Premiile “Latin Grammy”, în 2008, Discul de Aur, în 2009, pentru “El Ultimo Trago”, realizat alături de celebrul pianist cubanez Cucho Valdes, precum şi alte distincţii speciale, din partea The New York Times, The Miami Herald, The Wll Street Journal). Cele mai prestigioase publicaţii americane au lansat aprecieri la superlativ privind “fenomenul Buika”, iar specialiştii apreciau că “o cântăreaţă ca Buika se naşte o dată la o generaţie”. Aţi fost inclusă în topul celor 50 “Cele mai Mari Voci ale Lumii”. Ce înseamnă această recunoaştere, pentru dvs.?

Tot ce îmi doresc este să ating sufletele oamenilor de fiecare data când păşesc pe scenă. De multe ori mi se întâmplă să înregistrez o piesă şi să uit că am făcut asta, dar ce mă entuziasmează dincolo de orice este să scriu un cântec nou. Aşadar, nu mă gândesc la premii şi la abordarea industriei faţă de un anumit artist; iubesc să mă eliberez – ajutându-mi astfel sufletul – şi dacă pot simţi puterea de a atinge sufletele oamenilor atunci am primit cea mai mare răsplată.

Sunteţi la prima vizită în România şi sunteţi aici ca invitat al Festivalului “Viaţa e frumoasă!”. Cum percepeţi experienţa participării la acest festival şi care este mesajul pe care vreţi să îl transmiteţi fanilor români care vă aşteaptă cu sufletul la gură în Bucureşti?

Pot doar să spun că îmi place titlul festivalului – “Viaţa e frumoasă!” – pentru că sunt de părere că viaţa chiar este frumoasă atât timp cât simţi iubirea şi îţi deschizi inima pentru iubirea care este peste tot.

Sunt, de asemenea, foarte entuziasmată să fiu în acest oraş pentru prima dată şi sunt nerăbdătoare să simt reacţia unui public pe care nu l-am mai cunoscut până acum. Asta şi pentru că mereu mă încurajează, în activitatea mea de artist, să îmi împărtăşesc muzica în ţări diferite.