x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica O mare cântăreață revine pe scenă: „Chiar dacă va trebui să mă târăsc, o voi face!”

O mare cântăreață revine pe scenă: „Chiar dacă va trebui să mă târăsc, o voi face!”

de Redacția Jurnalul    |    13 Iun 2024   •   17:30
O mare cântăreață revine pe scenă: „Chiar dacă va trebui să mă târăsc, o voi face!”
Sursa foto: Hepta

O mare cântăreață revine pe scenă, în pofida faptului că suferă de o boală neurologică rară.

„Mi-am dedicat viaţa industriei muzicale, să fiu artistă, şi am iubit fiecare moment al ei. Această pasiune nu va dispărea niciodată”, a declarat Celine Dion, într-un interviu pentru NBC.

Ea suferă de singromul persoanei rigide și a trebuit să-și anuleze toate concertele. 

„Am avut coaste rupte, la un moment dat, pentru că, uneori, spasmele sunt foarte puternice. Este ca și cum cineva te sugrumă, ca și cum cineva îți împinge laringele”, povestea recent Celine Dion. 

Într-o discuţie cu jurnalista Hoda Kotb, artista spune acum că se va întoarce pe scenă.

„Mă voi întoarce pe scenă, chiar dacă va trebui să mă târăsc, dacă va trebui să vorbesc cu mâinile, o voi face”, afirmă aceasta.

„Viața nu-ți dă niciun răspuns. Trebuie doar să o trăiești!”

„La început mă întrebam: de ce eu? Cum s-a întâmplat acest lucru? Ce am făcut? Este vina mea? Viața nu-ți dă niciun răspuns. Trebuie doar să o trăiești!

Am această boală dintr-un motiv necunoscut. După cum văd eu lucrurile, am două opțiuni. Fie mă antrenez ca un atlet și muncesc foarte mult, fie mă deconectez și se termină, stau acasă, îmi ascult melodiile, stau în fața oglinzii și îmi cânt.

Am ales să lucrez cu tot trupul și sufletul, din cap până în picioare, cu o echipă medicală. Scopul meu este să văd din nou Turnul Eiffel! … Am această putere în mine. Știu că nimic nu mă va opri”, a explicat artista, într-un interviu pentru Vogue Franța.

„I Am: Céline Dion”, documentarul în care cântăreaţa vorbeşte despre boala care o ţine departe de scenă, Stiff Person Syndrome, va fi prezentat pe Prime Video, în data d e 25 iunie, a anunţat aceasta pe contul de Instagram.

Potrivit unui comunicat postat pe reţelele sociale ale lui Celine Dion, filmul „ne oferă o privire crudă şi onestă în culisele luptei superstarului cu o boală care i-a schimbat viaţa”, transmite Antena3 CNN.

 

×
Subiecte în articol: celine dion scenă