În perioada 14-20 septembrie, la Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia din Focşani, va avea loc un nou proiect dedicat tinerilor interpreţi de muzică clasică, realizat cu cofinanțarea AFCN – #classicforteens #cofinantatdeAFCN –, un proiect pe care, după douăzeci de ani și după o bogată și intensă activitate culturală în Italia, organizatorii îl propun orașului natal.
Menirea proiectului Classic for Teens este aceea de a completa procesul educativ muzical desfășurat în Focșani, cu exemple de succes menite să deschidă noi orizonturi tinerilor muzicieni în devenire. Între 14 şi 20 septembrie, la Focşani vor avea loc cursuri de măiestrie şi o serie de concerte susținute de muzicieni consacrați și de tineri muzicieni cu o prezenţă importantă pe scenele lumii și care doresc să împărtășească cu tinerii muzicieni participanţi propriile experiențe, oferind exemple de tenacitate și determinare în realizarea visurilor lor.
Intenția organizatorilor este aceea de a aduce muzica acolo unde este mai mare nevoie de ea, prin crearea unor zone noi de cultură și de a încuraja tinerele generații de muzicieni. Interpreţii invitaţi vor evolua pe scena uneia dintre cele mai importante instituții de cultură dăruite Focşaniului de marele filantrop Mr.Gh.Pastia, celor care sunt acum la început de drum. Iniţiatorii proiectului cred în potențialul muzicii clasice de a-și influența în mod pozitiv publicul de toate vârstele și în puterea muzicii de a transforma, de a depăși granițele unei simple activități agreabile. Și mai mult, cred că a asculta muzică de calitate face parte dintr-un stil de viață care ne permite să ne păstrăm spontaneitatea și bucuria lucrurilor deplin simțite.
În săptămâna 14-20 septembrie 2020 Focsaniul va vibra pe sunetele muzicii clasice. Muzicieni din toată lumea vor poposi în Focșani pentru a le dărui tinerilor focșăneni și publicului larg evenimente muzicale de excepție și de intensă emoție. In splendidul spaţiu al Ateneului Popular Mr. Gh. Pastia vor avea loc concerte și recitaluri de pian, canto, vioară și acordeon, susținute de: Michael Abramovich (Germania), Filippo Tenisci (Italia), Ghenadie Rotari și Valentina Vargiu(Italia), Ryo Terukina (Japonia) și din România, Horia Mihail, Gabriel Croitoru, Răzvan Suma, Nicholas Lupu, Anta Agavriloae – Barbu. Programul se va încheia cu concertul Cvintetului Ateneului Mr.Gh.Pastia și al tinerilor muzicieni în devenire de la Liceul de Arte Gh. Tăttărescu din Focșani. Cunoscuta și îndrăgita actriță focșăneancă Roxana Lupu, cunoscută publicului larg pentru rolul Reginei Maria în lungmetrajul cu același nume și al Reginei Elisabetta a Marii Britanii la BBC, va fi amfitrioana evenimentului alături de actorul Sorin Francu.
Proiectul Classic for Teens reunește în mod excepțional alte două mari proiecte de rezonanță internațională: Festivalul Internațional Propatria - Tinere Talente Românești, care prin laureații săi prezenți la eveniment, lansează cu această ocazie evenimentele celei a zecea ediții, aniversară și Turneul naţional Vioara lui Enescu – ediţia aniversară Beethoven 250, care îi va aduce în faţa publicului pe muzicienii Gabriel Croitoru și Horia Mihail.
Classic for Teens este un mesaj de încurajare adresat tinerilor, artiștilor, publicului larg, și nu în ultimul rând, o speranța de întoarcere la normalitate. Nu putem să ne oprim din a face ceea ce ne place, ceea ce ne reprezintă, ci trebuie să găsim alternativele pentru a continuă să fim cine suntem chiar și în condițiile în care luptăm cu o pandemie.
Evenimentul, cofinanțat de AFCN, este realizat de Hubart Agency în colaborare cu Primăria Municipiului Focșani, Ateneul Popular Mr. Gh.Pastia din Focșani, Asociația culturală Propatria din Roma (Italia).
CALENDAR EVENIMENTE
#classicforteens #cofinantatdeAFCN
CONCERTE - Ateneul Mr.Gh. Pastia
- 14/09/2020 – ora 19:00
Pianul călător - Recital de pian susținut de Horia Mihail
- Beethoven : Sonata pentru pian nr. 14 op. 27 nr. 2 în do diez minor „Sonata lunii” - partea I
- Beethoven : Sonata nr. 21 pentru pian op. 53 “Sonata Waldstein”
- Beethoven : 32 Variațiuni în do minor pe o temă originală WoO 80
- Beethoven : „Für Elise” bagatelă pentru pian în la minor WoO 59
ora 20:30 – Recital de pian susţinut Ryo Terukina (Japonia)
- Mozart : Piano sonata n.10 KV330
- Schumann : 2 movimenti da Fantasiestücke op.12
- Beethoven : Piano sonata n.31 op.110
- 15/09/2020 - ora 19:00
Concert de acordeon clasic și pian susținut de Duo Aspera- Ghenadie Rotari și Valentina Vargiu (Rep. Moldova/ Italia)
- Astor Piazzolla : Primavera Portena, Adios Nonino, Verano Porteno, Muerte del Angel, Otono Porteno, Milonga sin Palabras, Libertango, Invierno Porteno
- Petri Makkonen - Moldavian Rock
- 16/092020 - ora 19:00
Recital liric, baritonul Nicholas Lupu (România), la pian Anta Agavriloae – Barbu
Arii din opere de Rossini, Donizetti, Bellini, Leoncavallo și canzonette italiene de Eduardo di Capua, Agustín Lara, R. Leoncavallo.
- 17/09/2020 - ora 19:00
Recital susținut de Gabriel Croitoru - vioară, Horia Mihail - pian
Ludwig van Beethoven :
- Romanța pentru vioară și pian nr.2 în Fa major, Op.50
- Sonata pentru vioară și pian nr.1 op.12 nr.1 în Re major
- Sonata pentru vioară și pian nr.5 op. 24 în Fa major “Primăvara”
- Romanța pentru vioară și pian nr.1 în Sol major op. 40
- 18/09/2020 - ora 19:00 Ateneul Mr.Gh. Pastia
Recital de violoncel susţinut de Răzvan Suma
- 18/09/2020 - ora 20:00 Ateneul Mr.Gh. Pastia
Recital de pian Filippo Tenisci (Italia)
- Ludwig van Beethoven - Sonata quasi una Fantasia op. 27 nr.1
- Franz Liszt – Deux Legendes S 175 (Saint François d'Assise, La predication aux oiseaux, Saint François de Paule marchant sul le flots)
- Robert Schumann – Humoreske op. 20
- 19/09/2020 – ora 19:00 Ateneul Mr.Gh. Pastia
Recital de pian Michael Abramovich (Germania)
- Fryderyk Chopin - 24 Preludii Op 28
- Franz Liszt - Sonata
- 20/09/2020 - ora 19:00 Ateneul Mr.Gh. Pastia
Concert de închidere susținut de Cvintetul Ateneului Popular Mr.Gh.Pastia din Focșani, cu participarea tinerilor muzicieni ai Liceului de Arte Gh. Tăttărescu.
MASTERCLASS
- Acordeon - Ghenadie Rotari 14-15-16/09
- Vioară - Gabriel Croitoru 16-17-18/09
- Violoncel – Răzvan Suma 16-17-18/09
- Pian – Michael Abramovich. 17-18-19/09