x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica O colecţie a lui Elton John a obţinut peste 20 de milioane de dolari la licitaţii

O colecţie a lui Elton John a obţinut peste 20 de milioane de dolari la licitaţii

de Redacția Jurnalul    |    01 Mar 2024   •   23:00
O colecţie a lui Elton John a obţinut peste 20 de milioane de dolari la licitaţii

O colecţie reunind peste 900 de suveniruri şi opere de artă ale lui Elton John a fost vândută cu peste 20 de milioane de dolari la mai multe licitaţii, a anunţat joi casa Christie's, transmite AFP.

Marea majoritate a acestor obiecte provin dintr-o reşedinţă luxoasă din Atlanta, în sudul Statelor Unite, vândută de legendarul cântăreţ britanic pentru peste 7 milioane de dolari la sfârşitul anului 2023, potrivit Wall Street Journal, şi care i-a servit drept bază pentru turneele sale pe continentul american.

În total, peste 900 de obiecte colecţionate de Elton John şi de soţul său David Furnish, printre care circa 350 de fotografii de artă realizate de artişti precum Robert Mapplethorpe şi Richard Avedon, au fost adjudecate cu peste 20,5 milioane de dolari, peste dublul estimării iniţiale, în cadrul a opt vânzări la sediul Christie's din New York sau online.

Interpretul hiturilor "Rocket Man", "I'm Still Standing" şi "Sacrifice", care şi-a luat adio de la scenă în 2023, şi-a golit de asemenea o parte din garderobă, punând în vânzare mai multe costume de concert, cum ar fi ansamblul în culorile ivoar şi auriu din anii 1970, creat de designeriţa Annie Reavey, care s-a adjudecat miercuri seară pentru suma de 12.600 de dolari.

Cizme argintii marcate cu un "E" şi un "J" şi purtate în concert s-au vândut, de asemenea, cu 94.500 de dolari, faţă de o estimare de 5.000- 10.000 de dolari, în timp ce o pereche de ochelari cu rame albe, groase, şi lentile fumurii şi colorate, emblematică pentru look-ul excentric al vedetei britanice, au ajuns la 22.680 de dolari, de zece ori mai mult decât estimarea iniţială.

Printre cele mai scumpe piese s-a numărat un triptic cu celebrul "Flower Thrower" al misteriosului artist Banksy (1,9 milioane de dolari).

Potrivit Christie's, Elton John, care s-a luptat mult timp cu dependenţa de alcool şi de droguri, a ales să se instaleze în Atlanta pentru că acolo a găsit alinare şi sprijin după ce şi-a învins adicţiile la începutul anilor '90.

×
Subiecte în articol: colectie elton john licitatii