Pe terasa clubului Fabrica va avea loc un show unplugged, susţinut de Byron. Din timp, trupa a trimis un original mesaj din care spicuim: "Vă invităm vineri seară, 10 septembrie, pe terasa Fabrica, la testarea cu public a noii formule Byronux 5 în 1.
Bazată pe un fel de alchimie, la fel ca şi celelalte produse cu care v-a obişnuit, aceasta garantează pierderea rapidă a controlului, protejând în acelaşi timp împotriva depunerii calcarului în canalul auditiv şi a altor detalii supărătoare.
Pentru a profita la maximum de caracteristicile inovatoare ale acestei formule îmbunătăţite se va folosi o maşină de spălat Unplugged. Evenimentul va începe la ora 20:00, iar biletul îl puteţi cumpăra la super-preţul de 20 de lei. Recomandăm să sosiţi cât mai repede, întrucât după ora 23:00 se taie curentul la spălă-torie. Byronux este o marcă înfiinţată în 2006. Până acum, au ieşit pe piaţă două sortimente, Forbidden Drama şi A Kind of Alchemy, ce pot fi testate gratuit la http://tinyurl.com/download-byron".