Dirijorul Cristian Mandeal va evolua vineri, 12 aprilie 2019, ora 19, la Colegiul Academic, la pupitrul Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania”, într-un concert simfonic programat în închiderea Festivalului „Cluj Modern”, organizat de Academia de muzică din Cluj-Napoca.
Acest concert se înscrie în parteneriatul tradițional al acestui festival cu Filarmonica „Transilvania”, sub bagheta lui Cristian Mandeal, orchestra interpretând lucrări în primă audiție absolută de Cornel Țăranu - Jeux de Palindrome și György Selmeczi (recent distins cu prestigiosul Premiu „Kossuth”) Clown Games and Passions, alături de o suită de inspirație folclorică de Sabin Păutza - Games II. Punctul de maxim interes al concertului este capodopera mai rar interpretată a lui Olivier Messiaen Poèmes pour Mi, solistă soprana Rodica Vică, ce va fi prezentată în primă audiţie în România.
Prin acest concert extraordinar, Festivalul “Cluj Modern” 2019 îşi propune să confirme succesul ultimelor ediții și în același timp să rememoreze periplul unui secol de muzică cultă și înaltă școală muzicală academică la Cluj. Ediția a treisprezecea a Festivalului de muzică contemporană “Cluj Modern” (6-12 aprilie 2019) se întâlnește în mod fericit anul acesta cu un moment aniversar marcant în istoria Academiei de Muzică clujene, împlinirea a 100 de ani de existență.
După perioada mai lungă petrecută la pupitrul Filarmonicii Transilvania din Cluj Napoca în anii ‘80, Cristian Mandeal a revenit frecvent pe scena orchestrei alături de care a petrecut anii maturizării ca dirijor şi împreună cu care a realizat o discografie complexă, printre care integrala simfoniilor de Bruckner pentru casa de discuri Electrecord, înregistrări care au fost transpuse recent pe CD în Japonia la casa de discuri Tobu Classics.
Cristian Mandeal a semnat de-a lungul carierei sale peste 60 de prime audiţii absolute, atât de compozitori români, cât şi străini, dintre care unele i-au fost dedicate de către compozitori precum Pascal Bentoiu, Cornel Ţăranu, Adrian Iorgulescu.
CRISTIAN MANDEAL
În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România.
A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965 – 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), completându-şi ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) şi München (Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974 – 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009). A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2001 şi 2003. Ca Dirijor Principal şi Director General al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie – etalon pentru România. În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi solişti ai contemporaneităţii. A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţională Bască – San Sebastian (2001 – 2008), Dirijor Permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 – 2003), Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei Hallé Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – 2013). Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.