x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Concert extraordinar de Crăciun susținut de „Camerata Chișinău” și Alexandru Tomescu

Concert extraordinar de Crăciun susținut de „Camerata Chișinău” și Alexandru Tomescu

de Magdalena Popa Buluc    |    20 Dec 2021   •   21:24
Concert extraordinar de Crăciun susținut de „Camerata Chișinău” și Alexandru Tomescu

Violonistul român Alexandru Tomescu este invitatul special al serii în cadrul concertului extraordinar de Crăciun, susținut de Orchestra Municipală de Cameră – „Camerata Chișinău” miercuri, 22 decembrie 2021, ora 18.00, la Sala cu Orgă.

Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, în colaborare cu Primăria municipiului Chișinău și Direcția Cultură a Consiliului municipal Chișinău.

 

În program: Edvard Grieg: ,,Holberg Suite, Op. 40”; Antonio Vivaldi: ,,Anotimpurile” și  Edvard Grieg „Cow call and Peasant Dance”.

 

Alexandru Tomescu (n. 15 septembrie 1976, București, România) este un violonist român, câștigător al numeroase premii naționale și internaționale la festivalurile de muzică clasică. Debutează la 9 ani, ca solist al Orchestrei Simfonice din Constanța și efectuează primul turneu în străinătate, în Germania și Austria. A susținut peste 200 de concerte și recitaluri, în 26 de țări, printre care Franța, Germania, Olanda, Austria, Japonia sau Republica Moldova. Pentru măiestria lui, i-a fost acordat de către statul român, în septembrie 2007, privilegiul de a cânta la la faimoasa vioară Stradivarius Elder-Voicu 1702, instrument care fusese anterior în posesia muzicianului Ion Voicu. Vioara Stradivarius Elder, folosită timp de patru decenii de maestrul Ion Voicu, este unul din cele mai bine conservate instrumente Stradivarius. Preocuparea lui Alexandru Tomescu pentru muzica de cameră îl determină ca, în 2003, împreună cu pianistul Horia Mihail și violoncelistul Răzvan Suma să formeze „Romanian Piano Trio”, formație deja cunoscută melomanilor, prin aparițiile sale în diverse festivaluri din România și străinătate, precum și prin turneele MusicON organizate în premieră națională.

 

Orchestra municipală de cameră ,,Camerata Chișinău” a fost înființată în anul 2000. După o lungă perioadă de pauză, aceasta și-a reînceput activitatea în luna februarie, 2021. În prezent este compusă din 15 muzicieni, care au reușit deja să se afirme, fiind laureați ai concursurilor naționale și internaționale. Repertoriul orchestrei include lucrări de muzică clasică și simfonică.

 

Dirijorul, maestrul în Artă, Mihai Amihalachioaie (născut la 23 februarie 1961, în satul Molnița, regiunea Cernăuți, Ucraina) a început studiile la Școala de Muzică din orașul Herța, după care le-a continuat la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga”. În 1985 a absolvit Conservatorul de Stat „Gavriil Musicescu”, astăzi, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, specialitatea pian, acordeon și dirijat orchestră populară. În 1997 a absolvit a doua facultate, la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, specialitatea dirijat muzică simfonică și de operă. A colaborat cu Grupul „Provincialii” din România. A efectuat turnee artistice peste hotarele țării, precum România, Spania, Bulgaria, Germania, Franța, Italia și Marea Britanie.

×