Concurs pian - O ediţie cu peripeţii

Etapa a doua ne-a adus, in continuare, bucurii muzicale. Astfel, Ilya Poletaev a construit o varianta memorabila a Sonatei op. 110 de Beethoven si a ciclului Davidsbündlertänze op. 6 de Schumann. Bogdan Dulu a realizat, in aceeasi sonata beethoveniana, una dintre cele mai profund meditative miscari lente din intreaga competitie, iar Sonata in fa diez minor op. 2 de Brahms a avut, in conceptia sa, coerenta, diversitate in unitate, o gandire pe deplin aderenta la specificul stilului brahmsian din prima epoca.

A urmat programul de o perfectiune celesta a japonezului Akihito Okuda. Nu am auzit vreodata Sonata op. 2 nr. 3 in Do major de Beethoven si nici Carnavalul op. 9 de Schumann cantate la un asemenea nivel. De fapt, daca nu l-ati ascultat pe Okuda, nici nu va imaginati cat de frumos se poate canta la pian!

Foarte aproape de acest miracol sonor a fost colega lui, Caterina Grewe. Varianta ei pentru Sonata op. 31 nr. 2 in re minor de Beethoven iti taia respiratia de atata frumusete, ca si marea Sonata in fa minor op. 14 de Schumann. L-am ascultat apoi pe coreeanul Jeung- Beum Sohn in Sonata op. 7 in Mi bemol major de Beethoven, unde a creat momente minunate la nivelul micronuantelor, in episoadele de mare expresivitate, dar, din pacate, a fost excesiv de "focos" in accentuare si in abordarea prea rapida a episoadelor de mare viteza, cu momente de asprime, de atac smuncit, care urateste rezultatul muzical.

Sonata in si minor de Liszt, un examen major pentru pianist, a sunat convingator, profund in episoadele lente. Ce ne facem cu celelalte, unde temperamentul impulsiv si-a spus cuvantul, ducand la tempi neverosimili, din cauza carora s-a si impotmolit la un moment dat? Fara a mai vorbi de calitatea sunetului, de o stridenta adesea greu de suportat.
Prin contrast, Beppu Yuka din Japonia, o mica pianista cu aspect de papusa gratioasa, a cantat Sonata op. 27 nr. 1 in Mi bemol major de Beethoven cu aplomb, expresie, eficienta maxima a gesturilor, iar in Davidsbündlertänze de Schumann a fost incantatoare.
O aparitie stranie, deosebit de interesanta, a avut Sung Jenna din Coreea, in interpretarea fascinanta a schumannienelor Phantasiestücke op. 12 si a Sonatei op. 53, Waldstein de Beethoven.

Selectia pentru etapa a III-a a lasat afara cativa concurenti deosebit de performanti. Iar cei care au promovat au avut, aproape toti, cate o problema. Problema principala a fost din nefericire, muzica lui George Enescu. Ca sa fi m onesti, vom remarca, totusi, un progres vizibil fata de editia trecuta, in sensul ca n-a mai venit nimeni sa cante cu ochii pe partitura. Desi memorate, lucrarile enesciene au aparut in majoritatea cazurilor cu mari deficiente de respectare a textului, de intelegere, de modelare stilistica. Revenim, de aceea, asupra observatiei facute atunci, ca este mare nevoie de o asistenta de specialitate care sa fie oferita candidatilor, la cerere, pentru a elimina greselile penibile de citire a partiturilor, de intelegere a sensurilor si de stil in interpretarea muzicii enesciene. Apoi exista diverse modele inregistrate. Ele trebuie sa se afle la indemana candidatilor ca repere de control. Daca nu se vor realiza cel putin aceste lucruri, ne vom lovi si la editia viitoare de aceeasi problema, ramanand iarasi cu un gust amar la gandul ca muzica unuia dintre cei mai mari creatori ai secolului XX sufera din cauza unor vicii cronice de receptare.

Cat priveste prezentarea generala in aceasta etapa, candidatii au fost vizibil marcati de oboseala acumulata pe parcurs. Ca reusite in interpretarea repertoriului modern, am retinut suita Gaspard de la nuit de Ravel a lui Okuda Akihito, Sonata a III-a de Skriabin prezentata de Caterina Grewe, Regard de l’Esprit de joie si Première communion de la Vierge de Messiaen cantate de Mihai Ritivoiu si Sonata a VII-a de Prokofiev in varianta lui Jeung-Beum Sohn.

Finala concursului ne-a pus in fata unor evolutii mult mai modeste decat promisiunile oferite de prima etapa. Am ascultat, mai intai, un Concert nr. 1 in re minor de Brahms, dezamagitor atat din partea solistului Ilya Poletaev, care parea ca nu stapaneste bine textul partiturii, cat si din partea filarmonicii clujene, dirijata de Mihail Gafi ta, insuficient de prompta si cu probleme de coordonare intre compartimente. A urmat Mihai Ritivoiu, cu o interpretare onesta, curata, bine lucrata a Concertului nr. 2 in do minor de Rachmaninov.

In sfarsit, Jeung-Beum Sohn a avut episoade frumoase, de dramatism autentic, dar si cateva momente penibile, intre care doua rupturi grave de memorie, in Concertul nr. 1 de Brahms, lucrare pe parcursul careia orchestra a fost mai eficienta decat in prima varianta. In situatia data, credem ca juriul a avut o evaluare intru totul corecta, apreciind ca nici un candidat nu merita premiul I. Al doilea premiu s-a acordat lui Jeung- Beum Sohn iar cel de al treilea a revenit ex equo lui Mihai Ritivoiu si lui Ilya Poletaev.

Daca exista spectatori nemultumiti de faptul ca ultimii doi au fost plasati pe aceeasi pozitie, avand in vedere prestatia lor – diferentiata, in realitate, in finala –, am vrea sa le reamintim realizarile exceptionale din primele etape ale candidatului canadian. Credem ca e drept sa conteze si o apreciere globala a performantelor unui concurent pe intregul parcurs. De altfel, laureatul roman de la aceasta editie, Mihai Ritivoiu, a mai fost recompensat cu un frumos premiu oferit de o fundatie particulara pentru performanta cea mai buna a unui concurent roman, precum si cu onorantul premiu special pentru interpretarea unei lucrari de George Enescu. Un adevarat buchet de trofee, care pot marca un start glorios de cariera concertistica internationala.