Filarmonica „George Enescu” programează pentru astăzi, 30 aprilie 2021, de la ora 19.00, transmiterea, în regim de live, a unui concert fără public, cu un program integral Mozart, condus de Christian Badea, prim-dirijor principal al instituției, care revine după un an pe scena Ateneului Român. Programul din Vinerea Mare este alcătuit din Uvertura operei Nunta lui Figaro, Simfonia nr. 38, în re major, KV 504, Praga și Simfonia nr. 40, în sol minor, KV 550 de W. A. Mozart.
„Vă invităm, înainte de sărbătoarea Paștelui, să asistaţi la un concert cu program integral Mozart, în care vom prezenta trei capodopere ale muzicii și culturii universale. Mă bucur mult că putem oferi publicului Filarmonicii George Enescu un concert cu muzică excepțională, chiar dacă este numai online, din cauza restricțiilor sanitare în vigoare. Muzica lui Mozart, de inspiraţie genială și divină, a rezistat vicisitudinilor istoriei de mai bine de 250 de ani și rămâne actuală, profund umană, plină de prospețime şi de optimism. În aceste timpuri incerte, această muzică este cel mai bun medicament pentru suflet și o încurajare că lumea merge înainte, readucând speranța unei învieri și a unei reveniri la o viață normală”, a declarat dirijorul.
„De-a lungul pandemiei, Filarmonica George Enescu a continuat seria de concerte săptămânale, o realizare remarcabilă, primită cu mult drag și gratitudine de către publicul meloman. Mă alătur cu multă plăcere muzicienilor din Orchestra Filarmonicii pentru acest concert și sper ca, în curând, să putem oferi și concerte cu public, redobândind astfel atmosfera unică a evenimentelor Ateneului”, a subliniat maestrul Christian Badea.
Concert simfonic FĂRĂ PUBLIC
Vineri, 30 aprilie 2021, ora 19.00
Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu"
Dirijor
Christian Badea
Program
Wolfgang Amadeus Mozart
Uvertura operei Nunta lui Figaro
Simfonia nr. 38, în re major, KV 504, Praga
Simfonia nr. 40, în sol minor, KV 550
Concertul va fi transmis în regim LIVE pe canalele Facebook şi YouTube ale Filarmonicii.
Concertul va putea fi ascultat pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu“: site (https://www.fge.org.ro/), pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/) și pe canalul YouTube https://bit.ly/2wMctlw
Christian Badea
Dedicat în egală măsură muzicii simfonice și operei, Christian Badea, prim-dirijor al Filarmonicii „George Enescu”, a concertat pe toate continentele și în cele mai importante săli și teatre de operă, printre care Metropolitan Opera (New York), Opera de Stat (Viena), Royal Opera (Londra), Carnegie Hall (New York), Suntory Hall (Tokio), Concertgebouw (Amsterdam).
Cariera sa este marcată de colaborări importante cu artiști de referință ai timpului nostru - Leonard Bernstein, Mstislav Rostropovici, Placido Domingo, Renée Fleming, Natalie Dessay, Thomas Hampson. Sub semnul Leonard Bernstein 100, centenarul nașterii artistului a fost sărbătorit la Filarmonica „George Enescu”, ultimele două concerte simfonice ale stagiunii trecute fiindu-i dedicate de maestrul Christian Badea - unul dintre discipolii cei mai de seamă ai faimosului compozitor, dirijor, pianist şi pedagog american.
Christian Badea a condus orchestre de prim rang ale lumii, printre care se numără Royal Philharmonic și BBC Symphony (Londra), Filarmonica din Sankt Petersburg, Filarmonica Cehă, Amsterdam Philharmonic, Orchestre Philharmonique de Radio France, Accademia di Santa Cecilia Orchestra (Roma), RAI Orchestra Montreal Symphony, Filarmonica din Tokio, Pittsburg Symphony. La Metropolitan Opera din New York a dirijat peste 160 de spectacole într-un repertoriu vast și variat. În mai 2015, Christian Badea a dirijat la Ateneul Român actul al III-lea din „Parsifal“, după care, în deschiderea următoarei stagiuni a pus în scenă, în dublă calitate, de dirijor și regizor, actul I din opera lui Richard Wagner. În decembrie 2017, Christian Badea a obţinut un succes extraordinar cu „Andrea Chénier“ de Umberto Giordano la faimosul Teatro Colón din Buenos Aires, fiind invitat să revină în 2019. A inițiat ciclul „Mari Concerte al Centenarului României“, în colaborare cu Filarmonica „George Enescu“, în toamna anului 2018. A dirijat la Opera din Sydney, „Turandot“ (noiembrie-decembrie 2019, Melbourne) și „Carmen“ (ianuarie-martie 2020, Sydney). În Festivalul „George Enescu” 2019 din București, a condus Filarmonica din Sankt Petersburg cu Vadim Repin solist.