x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica “Faust”-ul lui Purcărete revine, în martie, la Sibiu

“Faust”-ul lui Purcărete revine, în martie, la Sibiu

de Maria Sârbu    |    17 Feb 2014   •   20:05
“Faust”-ul lui Purcărete revine, în martie, la Sibiu
Sursa foto: Dragoş Spiţeru

Megaproducţia teatrală “Faust”, realizată sub bagheta regizorală a lui Silviu Purcărete, va fi reluată la Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu, Hala Balanţa, la mijlocul lunii martie. Potrivit instituţiei, se vor juca opt reprezentaţii până la sfârşitul actualei stagiuni. Cei care doresc să vadă sau să revadă spectacolul sunt anunţaţi că acesta este programat astfel: sâmbătă, 15 martie; duminică, 16 martie; vineri, 28 martie; sâmbătă, 29 martie; vineri, 25 aprilie; sâmbătă, 26 aprilie (reprezentaţiile încep la ora 19:00); vineri, 9 mai; sâmbătă, 10 mai (cu începere la ora 20:00).

Naţionalul sibian informează că “Faust” e mai mult decât un spectacol de teatru; că e “violent, emoţionant şi visceral”; că se “distinge prin complexitatea viziunii regizorale”; că este “o experienţă extrasenzorială la graniţa dintre Pământ şi Iad, un peisaj amplificat prin proiecţii, focuri de artificii, muzică rock live, zeci de actori şi dansatori şi o coloană sonoră originală semnată de Vasile Şirli”; că la baza acestui “Faust” modern stă improvizaţia; că textul lui Goethe “constituie punctul de plecare pentru o compoziţie teatrală în care cuvântul nu este primordial”.

În serile enumerate, 120 de actori şi figuranţi vor juca într-o  hală industrială dezafectată. Vor juca “Faust”-ul, atât de titrat în lumea teatrală europeană.

Spectacolul durează aproximativ două ore (cu subtitrare în engleză). Nu este recomandat celor sub 16 ani. Preţul unui bilet - 40 de lei, respectiv 25 de lei, cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari, în limita locurilor disponibile.


×
Subiecte în articol: silviu purcărete