Festivalul Internaţional de Nai îşi aşteaptă şi astăzi spectatorii, în Parcul Central al oraşului Găeşti, în ultima zi a seriei de evenimente. Prima ediţie a festivalului de nai s-a desfăşurat, începând de joi, în oraşul natal al artistului, fiind organizat de Fundaţia Internaţională de Muzică Gheorghe Zamfir.
Evenimentul a pus în lumină cariera de peste cinci decenii a celui mai apreciat naist român, muzicianul Gheorghe Zamfir. “Mă simt ca la mine acasă, pentru că sunt la mine acasă. Mă tulbură amintirile, copilăria şi tot ce am făcut până la plecarea din ţară. Am revăzut liceul la care am învăţat şi este acum colegiu naţional. Cu siguranţă, dacă am început la acest nivel primul festival de nai la Găeşti, cu una dintre cele mai bune orchestre de la Bucureşti şi invitaţi internaţionali, sunt convins că vom contiua la fel de bine în următorii ani”, a declarat maestrul Gheorghe Zamfir, înainte de recitalul de sâmbătă seara.
Accesul la spectacol este liber şi astăzi, iar doritorii de muzică bună în aer liber se vor putea delecta cu un regal folcloric de nai, în doua părţi, în acompaniamentul Orchestrei “Lăutarii” din Chişinau, condus de Maestrul Nicolae Botgros, de asemenea, cu un moment artistic susținut de ansamblul de dansatori locali, apoi cu recitalul ivitatului din Republica Moldova Igor Podgoreanu, care va cânta împreună cu taraful.
Anul 2015 a început fulminant pentru maestrul Gheorghe Zamfir care a urcat, de șapte ori consecutiv, împreună cu André Rieu, pe scena din Piața Constituției din București, în fața a 84.000 de spectatori. Seria de concerte a continuat cu încă șapte reprezentații în Maastricht, Olanda.