Cunoscuţii cantautori Mircea Baniciu şi Mircea Vintilă se vor întâlni vineri, 21 august, de la ora 19.30 la Centrul de Agrement pentru elevi de la Poiana Pinului, judeţul Buzău, cu tineri şi copii din diaspora, mai puţin familiarizaţi cu acest gen de muzică. Oare vor fredona şi aceştia "Andrii Popa", "Lordul John", "Pisica neagră","Adio,deci pe curând" şi alte cunoscute cântece la care tinerii din România vibrează cu multă emoţie? Mai mult ca sigur.
Această manifestare a fost posibilă datorită Radio România Actualităţi, care a organizat astfel un al doilea concert într-o tabără estivală de copii în urmă succesului de la Năvodari, din 29 iulie şi 1 august, sub deja cunoscuta denumire "Folk fără vârstă". De această dată, publicul este unul cu totul special: copii şi adolescenţi români din diaspora, reuniţi în această renumită tabără buzoiană, la iniţiativa Ministerului Afacerilor Externe, cu sprijinul Ministerul Tineretului şi Sportului, Direcţia Judeţeană pentru Tineret Buzău.
Organizatorii sunt pregătiţi ca, în situaţia în care există elevi din tabără, doritori să participe la un concurs de interpretare ad-hoc, să îi răsplătească pe cei talentaţi cu instrumente muzicale oferite drept premii de către sponsorul manifestării "Folk fără vârstă", Hora Reghin. Fragmente din cadrul acestui concert vor fi difuzate în emisiuni muzicale ale postului Radio România Actualităţi.