x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Folk You!, la TVR 2

Folk You!, la TVR 2

11 Sep 2009   •   00:00

TVR 2 a programat mâine, începând cu ora 16:35, selecţiuni din cadrul ediţiei din 2009 a Festivalului Folk You! organizat de Jurnalul Naţional.



Cei care n-au ajuns la Vama Veche, dar şi cei care vor să retrăiască acele momente magice au acum ocazia să petreacă 75 de minute alături de Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Vasile Şeicaru, Maria Gheorghiu şi alţii. Totodată, luni, Jurnalul Naţional le oferă cititorilor noi motive de bucurie: un dublu CD cu Tatiana Stepa, folkista care şi-a luat la revedere pe scena Folk You! CD-urile vor fi ambalate în digipack-uri cartonate cu un design elegant, făcute să îndure cu uşurinţă trecerea anilor.

×
Subiecte în articol: muzica