Apreciatul dirijor vienez SASCHA GOETZEL - care și-a început cariera ca violonist al celebrei Filarmonici din Viena și este astăzi director artistic onorific al Orchestrei Filarmonice Borusan din Istanbul și dirijor principal invitat al Orchestrei Filarmonice din Sofia - aduce pe scena Sălii Radio ”trio-ul” legendar de compozitori care a scris istoria muzicii vieneze la final de sec. XVIII și început de sec. XIX: HAYDN-MOZART-BEETHOVEN.
Vineri, 16 aprilie, de la 19.00, veți asculta în direct de la Sala Radio, exclusiv pe calea undelor, un frumos concert prezentat de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, cu participarea violoncelistului RĂZVAN SUMA. Solist al Orchestrelor și Corurilor Radio, Răzvan Suma este cunoscut publicului larg prin numeroasele turnee naționale pe care le-a prezentat, cum ar fi suita Vă place BACH?, Vă place BRAHMS?, Vă place TANGO?, PlaCello ș.a.
Printre proiectele derulate în acest an de dirijorul Sascha Goetzel se numără albumul înregistrat cu Filarmonica din Monte Carlo „Piazzolla Stories” – dedicat centenarului de la nașterea celebrului compozitor argentinian aniversat în acest an în întreaga lume - și apărut la casa de discuri Warner Classics (februarie 2021). Cele mai recente concerte internaționale ale sale s-au derulat în Coreea de Sud, unde a dirijat KBS Symphony Orchestra și a participat la Festivalul Internațional de Muzică din Tongyeong.
Într-o lume artistică mult prea des măcinată de orgolii și gelozii, Haydn și Mozart au fost buni prieteni, s-au respectat și și-au admirat reciproc creațiile. Mozart a fost inspirat, mai ales în prima parte a carierei sale, de Haydn, căruia i-a dedicat șase cvartete de coarde! La rândul său, Haydn îl considera genial pe Mozart. Privit la vremea sa ca cel mai important compozitor european, Haydn a fost pentru scurt timp și profesor al tânărului Beethoven.
Programul serii de la Sala Radio cuprinde: Mozart - Simfonia nr. 1, Haydn - Concertul nr. 4 pentru violoncel şi orchestră și Beethoven: Simfonia nr. 6 – „Pastorala”.
Concertul va fi transmis LIVE pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical și în streaming live pe Internet, pe site-urile www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.