Inima compozitorului Frederic Chopin, care de aproape 170 de ani este conservată într-un borcan cu alcool expus într-o coloană de piatră din biserica Sfânta Cruce din Varşovia, a dezvăluit că celebrul muzician a murit în urma complicaţiilor cauzate de tuberculoză, potrivit cercetătorilor care au analizat-o, citaţi de EFE.
Certificatul de deces al celebrului compozitor - născut în 1810 la Zelazowa Wola (Polonia) şi decedat în 1849, la Paris - arată că Chopin a murit din cauza tuberculozei, în timp ce numeroşi oameni de ştiinţă susţineau până de curând că moartea sa a fost provocată de fibroză chistică, o ipoteză care a fost eliminată.
Potrivit coordonatorului echipei de cercetători care au analizat inima muzicianului, profesorul Michal Witt de la Academia de Ştiinţe din Polonia, totul arată că Chopin a murit de pericardită (o inflamaţie a ţesutului care acoperă inima), provocată după toate aparenţele de tuberculoza de care suferea muzicianul.
Profesorul Witt aminteşte că examinarea borcanului în care este conservată inima lui Chopin s-a realizat în urmă cu trei ani "în secret şi cu toată solemnitatea, fiind conştienţi de importanţa momentului". "Nu am deschis borcanul unde era conservată inima în alcool, deoarece puteam periclita conţinutul", a precizat el.
S-a realizat însă o analiză a inimii, ce părea mai mare decât în mod obişnuit şi era acoperită de o substanţă albicioasă. Cercetătorii au analizat borcanul cu inima lui Chopin şi au observat că inima era acoperită cu un strat subţire de ţesuturi fibroase albe. Au fost de asemenea vizibile şi leziuni mici, simptome clare ale unor complicaţii serioase ale tuberculozei, conform cercetătorilor.
Frederic Chopin a murit în octombrie 1849 la Paris, iar trupul lui a fost înmormântat la cimitirul Pere Lachaise din capitala Franţei. La scurt timp după ce a murit, sora lui, Ludwika, i-a dus inima în Polonia, la Biserica Sfânta Cruce.
În 1944, borcanul a ajuns în mâinile unui ofiţer SS, un admirator declarat al lui Chopin. Astfel, inima a fost păstrată la sediul central de comandă german, înainte de a fi adusă înapoi la biserică, la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Inima lui Chopin, considerat un erou naţional, a devenit subiectul unor controverse. Examinarea realizată de profesorul Witt şi echipa lui este prima cercetare realizată din 1945 până în prezent.
Rezultatele preliminare ale analizei au fost publicate anticipat de revista ştiinţifică American Journal of Medicine, iar în februarie anul viitor vor fi publicate rezultatele definitive ale studiului.