x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica La Romexpo, Mono Jacks cântă la ora 20.00, Cranberries la 21.00

La Romexpo, Mono Jacks cântă la ora 20.00, Cranberries la 21.00

de Alex Revenco    |    10 Oct 2012   •   19:47
 La Romexpo, Mono Jacks cântă la ora 20.00, Cranberries la 21.00

Accesul spectatorilor se face incepand cu ora 18.30 prin Bulevardul Expozitiei, intrarea B, si Bulevardul Marasti, intrarea A. Organizatorii recomanda folosirea mijloacelor de transport in comun (metrou – pana la ora 23.00, statia Aviatorilor; autobuze – pana la ora 23.00, liniile 131, 331, 335, statia Piata Presei Libere; dupa ora 23.00, linia N113, pe ruta Piata Unirii - Piata Presei Libere). Pentru cei care vin cu autoturismul personal, parcarea este asigurata de Romexpo, in Parcarea B, contra sumei de 10 lei pe durata intregului spectacol. Locurile fiind limitate, organizatorii recomanda spectatorilor sa ajunga mai devreme in cazul in care vor sa beneficieze de aceste locuri. Cei cu bilete la etaj si in zona Silver Ring au acces prin poarta A1 (consultati harta atasata), in timp ce spectatorii din Golden Ring si persoanele cu dizabilitati vor avea acces prin poarta A2. La barurile amenajate in incinta Pavilionului Central, plata se face exclusiv cu jetoanele  ce pot fi achizitionate (cash sau cu card) de la ghiseele BCR. Participantii la concert sunt obligati sa se supuna controlului corporal facut la intrarea in locatie de catre organele de securitate abilitate. Toate bauturile si produsele alimentare se vor achizitiona pe baza de fise. Este interzis accesul cu brichete, bauturi, obiecte contondente, curele si lanturi metalice, aparate foto si camere video. Accesul cu umbrele este interzis in incinta Pavilionului Central.

The Cranberries va oferi fanilor romani o reintalnire exploziva, cu piese mai vechi si mai noi, de pe albumul 'Roses', ultimul lansat din discografia irlandezilor. Setlistul  include hiturile care i-au facut pe irlandezi sa ajungă pe primele pozitii ale topurilor muzicale din anii '90: "Zombie”, "Linger”, "Just My Imagination”, "Dreaming My Dreams”, "I Can’t Be With You”, "Free to Decide”, "Salvation”, "Dreams” si altele. Printre piesele-vedeta de pe noul album, spectatorii vor auzi şI primul single de pe 'Roses', intitulat 'Tomorrow'. The Cranberries canta pentru a doua oara la Bucureşti, in Pavilionul Central de la Romexpo. The Mono Jacks, trupa din deschidere, urca pe scena la ora 20.00, iar irlandezii isi vor incepe showul la ora 21.00. Concertul este organizat de Events si sustinut de Ciuc Premium, berea oficiala a muzicii live.

×
Subiecte în articol: Cranberries