x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Led Zeppelin: Turneu fără Robert Plant?

Led Zeppelin: Turneu fără Robert Plant?

de Alex Revenco    |    16 Ian 2009   •   00:00

Ba da-ba nu, zice Peter Mensch, managerul lui Page.



După noul album Guns N’ Roses, amânat ani la rând, un alt subiect "de telenovelă" stârneşte un uriaş interes. În urma concertului de la Londra în memoria lui Ahmet Ertegun, a apărut zvonul că Led Zeppelin se va reuni pentru un turneu mondial. De la început, Page, Jones şi Bonham Jr au fost "pentru", iar Plant "contra".

PLANT+KRAUSS=LOVE. Iniţial, Robert a spus că are de promovat propriul album, cu Alison Krauss, după care a declarat ca va înregistra un nou album cu Alison, aşa că nici vorbă de turneu cu Led Zeppelin! După tot felul de "ştiri" în The Sun (Led Zepp repetă cu x, y, z în locul lui Plant) intră "pe rol" Peter Mensh, personaj mult mai credibil decât tabloidul britanic. Dar managerul lui Page nu se dovedeşte a fi mai breaz. Iată ce a declarat acesta postului muzical BBC 6: "Led Zeppelin va pleca în turneu şi va înregistra un album fără vocalistul original, Robert Plant" (7 ianuarie). "S-a terminat cu Led Zeppelin. Nu va fi nici un nou album, nici un turneu (8 ianuarie)." Ce să mai înţelegem? Telenovela continuă!


Discuri pentru Player

Phoenix
CEI CE NE-AU DAT NUME. La sfârşitul anului trecut, Electrecord a fost producătorul unor proiecte de excepţie. Este vorba de reeditarea în format digipack a celor mai reprezentative patru albume Phoenix. "Cei ce ne-au dat nume", (1972) este primul long play al formaţiei, ideea materialului muzical fiind sugerată de decizia lui... Nicolae Ceauşescu din aprilie ’71. Potrivit acesteia, toate producţiile culturale trebuiau să aibă... filon folcloric! "Vrei folclor? Îţi dăm noi folclor!" – Nicu Covaci

MUGUR DE FLUIER. Al doilea LP, editat în 1974, pe care Ioji Kappl îl consideră un vârf al creaţiei Phoenix: "Noi am început cu ceva mai greu, după aceea tezaurul muzicii populare ne-a inspirat în a avea propriile noastre compoziţii. Astfel a apărut «Mugur de fluier», unde sunt mult mai multe compoziţii proprii decât pe «Cei ce ne-au dat nume». Din acest punct de vedere, socotesc «Mugur de fluier» ca un vârf, în timp ce discul următor, «Cantafabule», este deja o etapă de dezvoltare mai puţin comercială".

CANTAFABULE. Primul dublu album al unei formaţii rock din România a apărut (în 1975) iniţial cu numele greşit ortografiat pe copertă, Cantofabule în loc de Cantafabule, eroare continuată şi la prima reeditare, în 1992. Conceptul materialului muzical a pornit de la o carte veche, din secolul al XIV-lea, găsită de Andrei Ujică. În carte,  animalele erau de domeniul fantasticului şi simbolizau forţele binelui şi ale răului. Pe disc, prin invocaţie sunt chemate duhurile Scarabeului, Inorogului...

VREMURI, ANII ’60... Este un album de restituiri al formaţiei din prima sa perioadă, cea de rock urban, la care au contribuit Mony Bordeianu – solist vocal, Nicu Covaci – chitară Bela Kamocsa – bass, Claudiu Rotaru – chitară Günther Reininger – keyboards şi toboşarii Ioan (Pilu) Ştefanovici, Dorel Vintilă Zaharia şi Florin Dumitru. Pe digipack este scris următorul text: "Folosim acest prilej pentru a publica, în semn de omagiu, câteva din piesele acelor ani, produse de regretatul Cornel Chiriac".

×
Subiecte în articol: muzica albu led zeppelin