Muzica lui Leonard Cohen a dizolvat eticheta de VIP. Gândurile acelora cu care am vorbit despre cântăreţul filozof sunt, cu siguranţă, la fel ca ale celor mulţi care îl admiră.
Muzica lui Leonard Cohen a dizolvat eticheta de VIP. Gândurile acelora cu care am vorbit despre cântăreţul filozof sunt, cu siguranţă, la fel ca ale celor mulţi care îl admiră.
Toţi cei prezenţi dumincă seară pe stadionul "Arcul de Triumf" au respirat versurile maestrului, picurate în suflete o dată cu stropii de ploaie. La pauza concertului, actriţa Carmen Tănase era atât de emoţionată de prezenţa artistului, încât singurele cuvinte prin care şi-a declarat întreaga emoţie au fost: "Mă înclin în faţa lui Leonard Cohen!". Printre cei 10.000 de spectatori s-au regăsit nume ca Oana Pellea, Gabriela Vrânceanu Firea, Stelian Tănase, Mihai Tatulici, Diana Lăscărescu şi Dan Şucu, Ducu Bertzi, Vasile Şeicaru, Maria Marinescu, Adrian Cioroianu, Adrian Păduraru, Berti Barbera, Andrei Partoş, Radu Naum, Bogdan Olteanu şi mulţi alţii. Cu toţii i-au cântat "Happy Birthday" artistului şi au aplaudat fiecare piesă interpretată de Cohen. Reacţiile nu au întârziat să apară. Gabriela Vrînceanu Firea, venită la concertul-eveniment împreună cu soţul, ne-a povestit cum l-a descoperit şi îndrăgit pe cântăreţ. "Concertul a fost mult mai minunat decât mă aşteptam. Ştiam că azi împlineşte 74 de ani şi nu mă aşteptam la atâta energie. Am sentimentul ca şi-a păstrat toată forţa pentru întâlnirea cu publicul din România. Soţul meu este cel care mi l-a «prezentat» pe Leonard Cohen. El are toate albumele, i-a urmărit întreaga carieră şi a fost extrem de trist atunci când Cohen s-a autoexliat pentru o vreme. Retragerea lui ar fi fost o pierdere imensă pentru iubitorii de muzică bună din toată lumea. Iar acum, că a ajuns la noi, după 15 ani de pauză, exact la împlinirea a 15 ani de Jurnalul Naţional, e cu atât mai interesant şi mai important. Să-i dea Dumnezeu cât mai mulţi ani înainte, ca să ne putem bucura de el şi mai departe."
Singurul meu prieten
Mihai Tatulici şi-a încheiat ziua de duminică în cel mai frumos mod cu putinţă: ascultându-şi prietenul cântând, şi asta la numai câteva ore după ce pusese punct unei emisiuni în care s-a discutat despre manele şi manelişti. "Leonard Cohen este un prieten de-al meu de peste 40 de ani. E poate singurul. L-am cunoscut la New York. O întâmplare fericită petrecută la Monkey Bar, un club al vedetelor din muzică. Am nimerit la o seară cu Bruce Springsteen, cu Marcel Avram, cu Leonard Cohen şi cu femeiea aia bătrână şi celebră care încă mai cântă, Tina Turner adică. Toţi într-o seară! Îmi aduc aminte că am sunat-o pe nevastă-mea pe la două noaptea şi i-am spus: «Sunt într-o altă lume!». Când am aflat că Jurnalul Naţional îşi sărbătoreşte 15 ani cu Leonard nu am putut lipsi. Este singurul concert pe stadion la care eu am venit în ultimii 20 de ani. Eu mor numai să vorbesc despre Leonard Cohen, darămite să-l şi ascult! Există în muzica şi în versurile lui o întrepătrundere aproape totală cu viaţa mea şi cu visurile mele. E o imagine super reuşită a ceea ce aş fi vrut să fiu."Un vis împlinit
Bogdan Olteanu a găsit, de asemenea, răgazul de a ne povesti cum a "dat" peste muzica lui Cohen. "L-am descoperit înainte de ’89 pe o casetă video cu un film de acţiune, pe care era înregistrat şi un concert de-al lui Cohen. După ’90 am avut ocazia să-i cumpăr albumele, dar nu speram să-l văd şi într-un concert". Şi fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu a fost impresionat de prezenţa cântăreţului: "Sunt fascinat de fragilitatea pe care Leonard Cohen o emană, de modestia lui. Muzica lui îmi aduce aminte de anii studenţiei, la Quebec. Am şi o piesă preferată, care îmi aduce aminte de Canada: «Closing Time»."Pentru Vasile Şeicaru concertul a fost ca un vis frumos care s-a împlinit: "Cohen a facut totul cu un respect extraodinar. Mă bucur foarte mult că Jurnalul Naţional a avut această iniţiativă".
Citește pe Antena3.ro