Madonna nu a făcut nicio referire la discriminarea romilor în timpul concertului său susţinut sâmbătă seara în capitala Bulgariei, Sofia, relatează agenţia Novinite. Madonna a fost huiduită miercuri în cadrul concertului său de la Bucureşti când a cerut încetarea discrimării împotriva minorităţii romilor. Atât în Bulgaria, cât şi în România există o puternică minoritate a romilor.
Nu se ştie de ce Madonna nu a mai făcut referire la această problemă şi la Sofia, şi nici cum ar fi reacţionat publicul bulgar la o astfel de declaraţie. Concertul divei americane a inclus însă mesaje privind toleranţa religioasă şi activismul civic la care publicul din Sofia a răspuns cu ovaţii şi entuziasm.
Cu câteva zile înainte de sosirea divei în Bulgaria, aminteşte Novinite, Biserica Ortodoxă Bulgară a condamnat concertul Madonnei de la Sofia, acuzând-o pe cântăreaţă, în vârstă de 51 de ani, de lipsă de respect faţă de creştinism şi a făcut apel la bulgari să nu meargă la spectacol. În opinia Bisericii bulgare, unele scene din show-urile Madonnei contravin moralei creştine. Biserica bulgară a deplâns, totodată, faptul că spectacolul a fost programat pentru data de 29 august, zi în care creştinii ortodocşi prăznuiesc Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, cel care l-a botezat pe Iisus Hristos.
La concertul Madonnei de pe stadionul Vasil Levski din Sofia, primul pe care artista l-a susţinut în Bulgaria şi cel mai mare eveniment de acest fel din această ţară, au fost prezenţi circa 60.000 de fani. Concertul, programat să înceapă la ora locală 21.00, a debutat cu aproape o oră întârziere. Unul dintre membrii trupei Madonnei, îmbrăcat ca Michael Jackson, a imitat celebrul dans "moon walk". Regele muzicii pop, care a murit la sfârşitul lunii iunie, ar fi împlinit sâmbătă 51 de ani.
Unul dintre cel mai provocatoare momente ale concertului a fost cel în care Madonna a sărutat o altă femeie, din trupa de dansatori de pe scenă. Circa 450 de agenţi de securitate s-au ocupat de menţinerea ordinii la concertul artistei americane.
Citește pe Antena3.ro