Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Celebrul violonist Nikolaj Znaider, in varsta de 36 de ani, reprezinta pentru multa lume o surpriza in calitatea sa de dirijor. Muzicianul danez ne vorbeste despre concertul pe care l-a pregatit alaturi de Orchestra Simfonica din Londra, dar si despre motivatia unui violonist de top de a urma si o cariera de sef de orchestra.
● Nikolaj Znaider, dirijati la Bucuresti unul dintre cele mai bune ansambluri simfonice europene. Cum v-ati pregatit pentru acest concert si pentru intalnirea cu spectatorii romani?
● De fapt, pregatirea cea mai importanta nu este cea de dinaintea unui concert. Pregatirea mea a inceput mult mai devreme, de la sapte ani, asa ca am un drum foarte lung in spatele meu care m-a ajutat sa fi u pregatit pentru orice concert. In acelasi timp eu privesc fiecare concert ca pe un fel de proces in desfasurare, nu ca pe telul final. Am mai fost in Romania inainte, acum doi ani, dar nu in calitate de dirijor, ci de interpret si am amintiri foarte proaspete legate de timpul petrecut la Bucuresti. Desigur, asa cum ati spus, voi dirija unul dintre cele mai bune ansambluri orchestrale din lume, Orchestra Simfonica din Londra, si sunt nerabdator sa ma afl u intr-un astfel de context in care avem, de asemenea, un solist foarte bun dar si un program foarte interesant. Cred ca va fi o experienta minunata pentru mine.
● Propuneti un program muzical alcatuit din lucrari semnate de Wagner, Beethoven si Brahms. Care a fost motivatia alegerii acestor trei nume?
● Imi place foarte mult sa-i pun pe Wagner si Brahms impreuna. Nu stiu daca are legatura cu faptul ca se placeau reciproc sau nu – ce gandeau cu adevarat unul despre celalalt nu putem sti sigur. Insa din perspectiva contemporanilor lor, erai fie un progresist ca Wagner, fie un conservator ca Brahms, si desigur ca niciuna dintre variante nu este 100% corecta. Personal nu cred ca Brahms a fost doar conservator, de aceea mi s-a si parut interesant sa-i alatur pe cei doi in cadrul aceluiasi program. Am facut-o deja destul de des si mi se pare o varianta foarte buna. In privinta partiturii solistice a programului, primul concert pentru pian de Beethoven, pot spune ca este una dintre cele mai luminoase lucrari de gen ale compozitorului. Este aproape haydnian in caracter si luminozitate, si cred ca se constituie intr-un sandvici perfect, asociat cu deschiderea wagneriana, hai sa-i spunem triumfala, si tragismul simfoniei lui Brahms. Avem astfel la mijloc ceva mai relaxant si care, in acelasi timp, se potriveste cu contextul programului. Aceasta a fost intentia noastra.
● Sunteti celebru ca violonist, un solist despre care revista Strad scria ca reprezentati "o reminiscenta a zilelor de aur ale marii arte violonistice'. Ce anume v-a determinat sa urmati inca o directie muzicala, pe cea a dirijatului?
● Exista cateva motive. Unul dintre ele vizeaza cu siguranta aspectul intelectual, si anume permanenta mea curiozitate de a invata constant lucrari noi si de a-mi extinde repertoriul, care in domeniul violonistic este totusi limitat. In cazul lui Beethoven, de exemplu, nu exista decat un singur concert pentru vioara, pe care il poti invata ca violonist, spre deosebire de cele 9 simfonii si cele 5 concerte pentru pian pe care le am deja in repertoriu ca dirijor. Acest lucru este valabil pentru orice compozitor. In afara acestei curiozitati personale de a-mi extinde repertoriul, un al doilea motiv consta in dorinta de a fi responsabil de principalele impulsuri artistice in cadrul interpretarii, iar al treilea si cel mai important este pur si simplu emotional. Dorinta de a studia dirijatul nu a venit neaparat rational, ci din inima, ceva ce am simtit ca trebuie neaparat sa fac. Daca vrei sa dirijezi, mai ales daca provii dintr-un domeniu solistic, asa ca mine, cred ca motivul nu trebuie sa vina dintr-o dorinta de a face ceva interesant, ci dintr-o necesitate. Pentru mine asa a fost.
● Care sunt persoanele care v-au infl uentat decisiv pregatirea dirijorala?
● Prin prisma activitatii mele solistice, am venit in contact cu o serie de sefi de orchestra cu care, in mod normal, studentii la dirijat nu au ocazia sa lucreze. Datorita faptului ca am cantat cu ei, am avut ocazia sa invat lucruri extraordinare de la oameni ca Valery Gergiev, Christian Tielmann si multi, multi altii, extrem de generosi la capitolul comunicare, muzicieni care m-au lasat sa ma apropii de ei si sa invat de la ei. As dori insa sa mentionez in mod special doua nume: unul este cel al lui Daniel Barenboim, care cred ca este cel care m-a invatat ce inseamna cu adevarat aceasta profesie, de dirijor, din punctul de vedere al laturii analitice, iar cea de-a doua persoana este Colin Davis, care pentru mine, in special in ultimii cinci ani, a avut o infl uenta extraordinara. Colin Davis mi-a aratat cum poti fi un bun dirijor in sensul practic al termenului, care implica si latura fizica si pe cea psihologica, cum te apropii de lucrare ca persoana care detine impulsul artistic principal, ceea ce este de fapt o sarcina dificila, pentru ca pe de o parte trebuie sa fii un lider, iar pe de alta parte sa fii ca toti ceilalti. Nu cred intr-o ierarhie, ci in egalitate pe plan muzical. Davis a fost pentru mine, de asemenea, o experienta foarte importanta si din punct de vedere uman.
● Ati fost invitat de Valery Gergiev sa ocupati postul de principal dirijor invitat al Orchestrei Simfonice a Teatrului Mariinski din Sankt Petersburg, un post pe care l-ati acceptat deja. Cum va simtiti ca muzician danez in contact cu sensibilitatea rusa?
● O, dar asta nu a fost o surpriza pentru mine. Profesorul meu de vioara de la Viena era rus, astfel ca de la 18 ani am fost in contact regulat cu muzicienii rusi. Am calatorit, de asemenea, foarte des in Rusia ca solist, mai ales alaturi de Gergiev sau Temirkanov, asa ca pentru mine nu a fost vreun soc, vreo surpriza, ceva neasteptat. Ma simt foarte familiar in spatiul rusesc.
● Cum va simtiti ca dirijor atunci cand colaborati cu alt solist? Cu alte cuvinte, cat de mult va ajuta experienta dumneavoastra ca solist atunci cand va apropiati de partiturile concertistice din ipostaza dirijorala?
● Cred ca in ambele directii am avut de castigat foarte mult. Acum, cand cant la vioara, am foarte multa simpatie pentru dirijor pentru ca stiu cat de dificil este, iar cand dirijez un concert, de asemenea am un sentiment de simpatie pentru solist. Cred ca telul principal este identificarea rolului, sau a ceea ce ar trebui sa fie rolul unui dirijor, iar acesta cred ca sta intr-un fel de creatie comuna. Nu cred in ideea urmaririi solistului, pentru ca procesul de urmarire presupune automat si o pozitie secundara, ci mai degraba intr-o relatie de simbioza. Intr-adevar, este dificil, pentru ca solistul face uneori lucruri care sunt idiomatice, neintentionate, lucruri care depind de factorii fi zici sau tehnici iar aceste momente de rubato, spre exemplu, acele mici schimbari de tempo trebuie intelese de dirijor. Este foarte dificil asadar sa creezi ceva impreuna cu ansamblul si solistul, si in acelasi timp sa fii si atent la ceea ce face persoana de langa tine. Nu este deloc o sarcina usoara dar imi place foarte mult aceasta provocare.
● Ati avut ocazia sa abordati pana acum lucrari de George Enescu? Cum il plasati pe compozitorul roman in contextul secolului XX?
● N-am avut pana acum ocazia, dar sunt foarte interesat de muzica lui Enescu, pentru ca stiu ca este unul dintre geniile muzicale ale secolului XX, studentul sau Yehudi Menuhin a vorbit despre el intotdeauna foarte frumos. Stiu de asemenea ca a fost un mare pianist, un excelent dirijor dar si un inegalabil violonist, iar ca autor cred ca am foarte multe de descoperit. Nu vorbesc doar de Rapsodiile Romane, ci si despre alte piese pe care as dori sa le interpretez, de exemplu sonatele sale pentru vioara si pian. Sunt foarte interesat de muzica lui Enescu si cu siguranta este unul dintre compozitorii asupra carora ma voi concentra in viitor.
Citește pe Antena3.ro
